California: Manifestanţii anti Wall Street, dispersaţi cu gaze lacrimogene

Manifestanţii au fost dispersaţi după intervenţia poliţiei, care a operat şi arestări la protestul din Oakland.
Romania TV
26 oct. 2011, 07:14
California: Manifestanţii anti Wall Street, dispersaţi cu gaze lacrimogene

Poliţia a făcut uz marţi seară de gaze lacrimogene şi de grenade sonice pentru a-i dispersa pe militanţii anti-Wall Street la Oakland (California), în apropiere de San Francisco, a informat un fotograf al AFP, citat de Agerpres.

Manifestanţii au fost dispersaţi după intervenţia poliţiei, care a operat şi arestări la protest.

Cel puţin unul dintre protestatari, căzut la pământ, sângera la cap şi şi-a pierdut cunoştinţa, iar apoi a fost evacuat de manifestanţi, a relatat un martor.

Protestatarii, care s-au regrupat apoi, au început să arunce cu ouă în direcţia poliţiei, care a replicat cu gloanţe cu vopsea.

Câteva ore mai devreme poliţia arestase 85 de militanţi anti-Wall Street la Oakland, în timp ce încerca să degajeze locul ocupat de manifestanţi. Potrivit postului de televiziune CBS, poliţia a recurs deja la gaze lacrimogene în cursul acestei operaţiuni.

Militanţii mişcării ‘Să ocupăm Wall Street’ s-au instalat de la 17 septembrie în cartierul financiar Wall Street de la New York pentru a denunţa excesele şi inegalităţile crescânde. Ulterior, exemplul lor a fost urmat şi de alţi manifestanţi în întreaga ţară, notează AFP

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Denis Drăguș, discuție decisivă cu Gică Hagi: „A contat mult părerea dânsului!”. Ce sfat i-a dat „Regele”
Capital.ro
Tranzacția a fost respinsă, dar banii au dispărut din cont. Ce trebuie să verifici înainte să plătești din nou
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
1.200 de lei în plus la pensie. Casa de Pensii anunță categoria de români care primește mai mult
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului