Tribunalul București a motivat marți decizia prin care a dispus, luni, plasarea sub control judiciar a lui Ionel Rusen și Călin Georgescu. Dosarul urmează să fie transmis, în regim de urgență, la CAB (Curtea de Apel București), care va judeca contestația formulată de DIICOT împotriva hotărârii Tribunalului București.
Judecătorul de drepturi și libertăți Claudiu Coroană, care a decis ca cei doi să fie cercetați sub control judiciar, și-a motivat hotărârea pronunțată cu o zi în urmă. Dosarul va ajunge în regim de urgență unde CAB îl va înregistra, apoi îl va introduce în sistemul de selectare aleatorie a completului de judecată, urmând să fie stabilit termenul de judecată.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, și afaceristul Ionel Rusen vor fi cercetați în continuare în stare de libertate sub control judiciar în dosarul DIICOT de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, după ce Tribunalul București a respins, luni, propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a celor doi.
„În dosarul nr. 44381/3/2026, s-a respins, ca neîntemeiată, propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive dispuse fata de inc. G.C. si R.I., formulată de DIICOT si s-a înlocuit măsura arestării preventive dispuse fata de inculpați cu măsura controlului judiciar, pe o perioada de 60 de zile, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
S-a dispus punerea in libertate a inculpaților, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, daca nu sunt reținuți sau arestați în alta cauza”, potrivit minutei deciziei Tribunalului București.
Decizia de ieri nu este definitivă și poate fi contestată de procurorii DIICOT. Măsura controlului judiciar în cazul celor doi este pentru o durată de 60 de zile.
Călin Georgescu se află în arest preventiv din data de 29 septembrie 2026, într-un dosar instrumentat de DIICOT, în care este acuzat de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și constituirea unui grup infracțional organizat. Ancheta vizează o presupusă înșelăciune în urma căreia un afacerist ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 1,1 milioane de euro, în contextul unei afaceri care presupunea obținerea unei finanțări pentru tranzacții cu metale prețioase.