Oprit la ora 6, în zona Otopeni, în timp ce mergea la înot cu fiul său, suveranistul Călin Georgescu nu a avut prea multe multe de spus în momentul în care a fost „tras pe dreapta”. După ce procurorii i-au spus despre mandatul de percheziție, fostul candidat la alegerile prezidențiale a avut o scurtă reacție: „Pentru ce?”, apoi nu a mai declarat nimic, spunând că îți așteaptă avocata, potrivit știripesurse.
Pe parcursul perchezițiilor, Călin Georgescu a avut un comportament civilizat comparativ cu mesajele războinice transmise pe rețelele sociale sau în deplasarile prin țară.
După circa nouă ore de percheziții la casa sa din Mogoșoaia, Călin Georgescu a plecat însoțit de procurori la DIICOT pentru a fi audiat.
În jurul orei 15, perchezițiile s-au încheiat, iar Călin Georgescu a fost urcat în dubă și dus la sediul DIICOT. La ieșirea din vila sa din Mogoșoaia, fostul candidat la prezidențiale nu a făcut declarații pentru presa prezentă la fața locului.
La sediul DIICOT, Georgescu a fost așteptat de susținători care au strigat „libertate” și „Căline, poporul e cu tine”.
Din dosarul DIICOT în care este vizat Călin Georgescu, acuzat că a făcut parte dintr-o grupare care ar fi înșelat un om de afaceri cu 1,1 milioane de euro, reies noi legături cu personaje controversate din mediul financiar global care au conexiuni cu Rusia.
Anchetatorii au descoperit în mașina lui Georgescu două aparate de bruiaj, de modele diferite. De asemenea, ar fi fost găsită și o așa-zisă legitimație diplomatică pe numele fostului candidat la Președinție, pe care apare titulatura „SENATOR GEORGESCU CALIN”, sub sigla „Order of Malta”, iar la funcție este înscris „PRIOR OF UNITED STATES OF AMERICA”. Astfel de elemente de statut ar fi fost folosite pentru a crea credibilitate în fața potențialilor investitori, însă documentul prezentat nu corespunde denumirii Ordinului Suveran Militar de Malta recunoscut diplomatic de România.
„Astăzi, 21 septembrie 2026, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, împreună cu poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale din Inspectoratul General al Poliţiei Române, au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Bucureşti şi a localităţilor Mogoşoaia, Ciolpani şi Buftea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată”, potrivit DIICOT.
Conform DIICOT, sunt vizaţi doi cetăţeni români (cu vârstele de 64 şi 47 de ani) şi un cetăţean italian (în vârstă de 56 de ani), unul dintre cei implicaţi fiind Călin Georgescu.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii septembrie 2021, cei trei au constituit un grup infracţional organizat care a acţionat în mod coordonat sub autoritatea liderului – cetăţean român, în vârstă de 64 de ani – în special pe teritoriul României, dar şi al Marii Britanii, „în scopul obţinerii de foloase patrimoniale injuste”.
„Liderul le-a atribuit celorlalţi doi membri rolurile clare în cadrul mecanismului infracţional pus la cale, prezentându-i drept prosperi oameni de afaceri, administratori ai unor societăţi străine care ar fi dispus de sume mari de bani pe care să le împrumute persoanelor vătămate ce intenţionau să îşi dezvolte afacerile din România, sub condiţia depunerii unor garanţii băneşti.
Astfel, potrivit rolurilor asumate, făptuitorii au acţionat prin inducerea şi menţinerea în eroare a unor oameni de afaceri români cu privire la posibilitatea accesării unor finanţări de la instituţii financiare bancare din străinătate, membrii grupării de criminalitate organizată având ca obiectiv obţinerea garanţiilor băneşti depuse de persoanele vătămate pentru accesarea creditelor respective”, susține DIICOT.
Probatoriul administrat până la acest moment a arătat că, începând cu luna septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Argeş, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, membrii grupului infracţional organizat au indus în eroare o persoană vătămată că ar putea obţine o finanţare de 6.000.000 euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituţie bancară, sub condiţia depunerii unei garanţii, spun procurorii. În aceste condiţii, făptuitorii au determinat victima să transfere peste un milion de euro.
Ulterior, sub pretextul că se poate majora creditarea la suma de 15.000.000 euro, cu condiţia depunerii unei garanţii suplimentare, aceştia au determinat victima să transfere o nouă sumă, și anume 100.000 euro. Astfel, persoana vătămată a înregistrat un prejudiciu total de peste 1,1 milioane euro.