Călin Georgescu respinge acuzaţia că ar vrea să scoată România din NATO şi UE: „Fals. Nu am spus acest lucru niciodată. Însă vreau să negociem, nu putem accepta orice”

Călin Georgescu, candidat independent la președinție, a declarat marți că a fost acuzat de intenția de a scoate România din NATO și Uniunea Europeană, subliniind că aceste acuzații sunt „fals” și că scopul său este de a negocia în interesul național al țării.
Filip Stan
26 nov. 2024, 19:54
Călin Georgescu respinge acuzaţia că ar vrea să scoată România din NATO şi UE:

Georgescu a precizat că dorește să pună țara și poporul pe primul loc prin „cooperare, diplomație, eleganță, onoare”, subliniind importanța interesului național în relațiile internaționale, inclusiv în cadrul NATO și al Uniunii Europene. Acesta a spus că doreşte să negocieze cu NATO şi UE, dar nu a precizat şi ce teme s-ar putea afla pe masa acestor negocieri.

„Vreau să fiu un președinte care pune țara și poporul lui pe primul loc: cooperare, diplomație, eleganță, onoare, diplomație continuă și este interesul național pe primul loc cu toate țările lumii, inclusiv cu NATO și Uniunea Europeană. Am fost acuzat că vreau să scot România din NATO și Uniunea Europeană. Fals. Nu am spus acest lucru niciodată. Am spus însă că vreau să negociez și vreau să pun interesul național pe primul loc pentru că nu putem accepta orice. Trebuie negociat totul în avantajul poporului român”, a declarat Georgescu.

Referitor la un alt subiect, candidatul independent a criticat-o pe Elena Lasconi, candidata USR, acuzând-o că ar dori implicarea României în războiul din Ucraina. Georgescu a făcut această afirmație în contextul declarațiilor recente ale amiralului olandez Rob Bauer, președintele Comitetului Militar NATO, care a îndemnat oamenii de afaceri din statele membre NATO să se pregătească pentru un posibil război.

„Ieri am văzut cum președintele Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a cerut tuturor oamenilor de afaceri din țările membre NATO să se pregătească de un scenariu de război. În același timp să-și aranjeze toate liniile de produse în acest sens. Cum poate să fie acest lucru dacă nu se referă prima dată și nu discute cu țările membre? Este o rușine și o jignire adusă tuturor țărilor membre NATO.

Citeşte şi: Alegeri prezidenţiale 2024: Călin Georgescu vrea dezbatere cu Elena Lasconi la TVR: „Înţeleg că îi e frică”

În același timp am văzut ieri cum doamna Lasconi a făcut o declarație de război, nu dată mie, ci dată țării întregi. Germania ieri a spus că se pregătește de un război militar, iar doamna Lasconi, ca omul partidelor aservite, a declarat dimineață același lucru, spunând în plus că orice va cere NATO și Uniunea Europeană va respecta. Păi cum poți să respecți totul? Deci de aici se vede că, practic, se cere poporului român prin doamna Lasconi să intre în războiul din Ucraina”, a transmis Georgescu.

În continuare, Georgescu a afirmat că războiul din Ucraina trebuie să înceteze cât mai curând posibil, declarându-se un susținător al „strategiei păcii” și criticând manipularea tinerelor generații pentru a le implica în conflictul militar. „Vreau să declar clar și precis, războiul din Ucraina trebuie să înceteze urgent. Pentru mine este strategia păcii, nu strategia războiului. Mai mult de atât, am văzut ieri cum prin manipulare au fost scoși tineri în stradă. Așa cum i-a scos în stradă, așa îi va scoate și la război. Și nu știu dacă sunt pregătiți părinții să-și trimită copiii la război și să nu se mai întoarcă. Vreau să cer de asemenea oamenilor și românilor care mă susțin nu conflict, ci doar pace. Nu intrați în niciun fel de astfel de manipulare”, a adăugat el.

Călin Georgescu a mai subliniat că nu are „troli” care să-l susțină și a afirmat că acuzațiile referitoare la acest subiect sunt jignitoare pentru cei peste 2 milioane de români care l-au votat. „Am fost acuzat că am troli. Nu am troli. Și, mai mult de atâta, este o jignire adresată celor 2.120.404 oameni care m-au votat. Așa au venit troli și la secțiile de votare? Este foarte ciudat”, a spus Georgescu.

De asemenea, candidatul a anunțat că a solicitat o dezbatere cu Elena Lasconi, însă aceasta ar fi refuzat invitația.

Citeşte şi: Ministerul Afacerilor Externe, după reacțiile externe la ”șocul” prezidențialelor: ”România este ferm angajată în susţinerea valorilor democratice. Aceste valori sunt cele care garantează pacea, securitatea şi prosperitatea tuturor românilor”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Transferul lui Ianis Stoica în Bundesliga, pe ultima sută de metri!
Capital.ro
România se confruntă cu o problemă economică imensă. Radu Georgescu trage un semnal de alarmă: Duce la prăbușirea monedei și hiperinflație
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT