Călin Popescu Tăriceanu, despre conflictul de interese: Ca să nu fie interpretare, este nevoie de o mai bună precizare

Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului, susține că atât Parlamentul, cât și Executivul au obligația de a pune în acord actuala legislație cu deciziile Curții Constituționale (CCR) în privința conflictului de interese deoarece "ca să nu fie interpretare, este nevoie de o mai bună precizare".
Romania TV
18 ian. 2017, 14:55
Călin Popescu Tăriceanu, despre conflictul de interese: Ca să nu fie interpretare, este nevoie de o mai bună precizare

„Este obligația noastră, și a Parlamentului și a Guvernului, de a pune prevederile Codului penal și Codului de procedură penală în acord cu deciziile Curții Constituționale, nimic altceva. (…) Este vorba de a pune în acord decizia Curții Constituționale cu legislația în privința conflictului de interese. Știți foarte bine că există o decizie a CCR care vorbește despre necesitatea precizării termenilor în care este definit conflictul de interese și cred că acest lucru este foarte necesar pentru ca să nu ne mai lovim de aceleași abuzuri care s-au petrecut în perioada trecută în legătură cu cei care au fost învinuiți pentru conflict de interese pentru că prevederea era extrem de laxă și putea să fie interpretată. Ei bine, ca să nu fie interpretare, este nevoie de o mai bună precizare și cred că este necesar a fi făcut acest lucru imperios”, a declarat Tăriceanu, miercuri, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Președintele Senatului a subliniat că Ministerul Justiției și-a propus să corecteze o „situație aberantă” care blochează instituțiile statului.

„O bună parte din administrația din România este paralizată. Toată lumea este speriată să nu fie acuzată de conflict de interese. Vreau să vă mărturisesc un lucru și nu știu dacă sunteți la curent: în momentul în care actualul Parlament și-a început activitatea, serviciile din cadrul Parlamentului — și de la Senat și de la Camera Deputaților — au venit să ne avertizeze că dacă angajăm foștii angajați din legislatura trecută din nou în această legislatură acest lucru poate să fie pus sub incidența conflictului de interese. Ne-am trezit în situația în care cei care au experiență, care au lucrat în cabinetele parlamentare, în cabinetele celor care au diferite funcții în cadrul Parlamentului, nu mai pot să fie angajați ca nu cumva să existe riscul să fim acuzați și târâți în procese pentru conflict de interese, ca să înțelegeți unde merge aberația în care suntem în momentul de față. Nu credeți că ar fi normal să ieșim din această situație aberantă? Asta este ceea ce trebuie să facă și ce și-a propus MJ și cred că în mod foarte corect și necesar”, a explicat Tăriceanu.

Ministerul Justiţiei a elaborat două acte normative privind graţierea şi modificarea Codului Penal pentru punerea în concordanţă cu hotărârile CCR. Proiectul de ordonanţă care a fost elaborat şi care ar urma să intre în vigoare la 18 februarie vizează doar faptele comise până la data de 18 ianuarie 2017.

Citeşte şi: Condamnaţii cu pedepse de până la 5 ani ar putea fi GRAŢIAŢI. Ce infracţiuni sunt EXCLUSE – PROIECT

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT