Călin Popescu Tăriceanu, despre suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis

Suspendarea președintelui Klaus Iohannis nu se află pe agenda coaliției de guvernare, a precizat miercuri șeful Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Romania TV
22 nov. 2017, 10:05
Călin Popescu Tăriceanu, despre suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis

Întrebat, la Parlament, dacă această temă se află pe agenda coaliției, Tăriceanu a negat.

„Nu ştiu cine a lansat această temă, cred că trebuie să îi întrebaţi pe cei de la PNL mai degrabă. Nu stau să fac speculaţii la speculaţii. Nu, în mod clar şi lipsit de orice echivoc. Nu!”, a declarat Tăriceanu.

Pe de altă parte, întrebat la RFI dacă, în opinia sa, ca parlamentar PSD, ar trebui să se discute în partid despre suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, Liviu Pleşoianu a răspuns: „În opinia mea, da, dar în următoarele două speţe. Prima: cea
legată de articolul din Constituţia României, care spune că preşedintele trebuie să fie mediator în societate. Or, în momentul în care un preşedinte iese în geacă roşie pe stradă, instigând, incitând la proteste menite să dărâme un Guvern, că despre asta a fost vorba şi nu despre altceva, atunci acel preşedinte nu-şi mai exercită rolul constituţional de mediator”.

Pleşoianu a susţinut că acum suntem în faţa unei posibile noi speţe.

„Dacă domnul Tudorel Toader solicită revocarea din funcţie a doamnei Kovesi şi o face inclusiv în baza faptului că doamna Kovesi a încălcat Constituţia şi nu a respectat deciziile CCR, inclusiv ultima, publicată acum o săptămână în Monitorul Oficial, care o vizează direct, deci dacă domnul Tudorel Toader trimite cererea de revocare pe masa domnului Iohannis, iar domnul Iohannis o rupe în bucăţele şi spune că totul e în regulă cu doamna Kovesi, atunci iar există un temei de suspendare, pentru că tot Constituţia spune că întâiul garant al respectării Constituţiei trebuie să fie însuşi preşedintele României. Or, dacă preşedintele României spune că este în regulă ca cineva, oricine ar fi, doamna Kovesi, doamna Popescu, doamna Ionescu, dacă este în
regulă ca cineva să încalce Constituţia şi deciziile CCR, înseamnă că-şi asumă aceste încălcări şi nu-şi mai respectă rolul la care-l obligă Constituţia. Acesta fără doar şi poate e temei de suspendare, după părerea mea”, a susţinut deputatul PSD.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a avertizat luni că are semnale din ce în ce mai serioase că majoritate PSD – ALDE pregăteşte suspendarea din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis din dorinţa de a-i salva pe Liviu Dragnea şi pe Călin Popescu Tăriceanu „de consecinţele faptelor lor”.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Jucătorul care a „surprins tot cartierul” e pregătit să semneze pe încă un sezon cu FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu trage semnalul de alarmă. Avertismentul fostului candidat: Taxe mici sau deloc. România trebuie să producă
Playtech.ro
Primăvara vine cu surprize, spun meteorologii! Anunţ despre vremea ciudată din următoarea perioadă
Adevarul
Scandal sexual în Muntenegru. Doi oficiali de rang înalt și-au dat demisia după ce pe internet a apărut un clip în care apar în ipostaze intime
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Radu Naum a IZBUCNIT: ”Suntem prizonierii unor cetățeni în lupta lor cu FCSB! Ce țară e asta în care o sentință definitivă nu are nicio noimă?!”
MediaFlux
Comisia Europeană anunță că TikTok încalcă Regulamentul privind serviciile digitale: Pentru modul în care creează dependență 
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil