Călin Popescu Tăriceanu: Urmărim să corectăm excesele, abuzurile şi derapajele din justiţie

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marți, la Deva, că prin legile de reformă ale justiției se urmărește corectarea 'derapajelor' din sistem, apreciind că cetățenii au avut de suferit, în ultimii ani, de pe urma 'modului defectuos' de funcționare a acesteia.
Romania TV
31 oct. 2017, 17:35
Călin Popescu Tăriceanu: Urmărim să corectăm excesele, abuzurile şi derapajele din justiţie

„Urmărim să corectăm toate excesele, toate abuzurile și toate derapajele care s-au produs în ultimii ani, din ce în ce mai mult, în justiție și care au afectat — sigur, poate cele mai vizibile cazuri au fost legate de unii oameni politici, dar nu numai — eu cred că este important să ne gândim la simplul cetățean care a avut de suferit de pe urma modului defectuos de funcționare a justiției. Lipsa controlului în funcționarea justiției, ineficiența Inspecției Judiciare, care a devenit acum mai evidentă decât oricând, a făcut posibilă această situație nedorită în funcționarea justiției„, a afirmat Tăriceanu.

El a arătat că prin scoaterea președintelui din procesul de numire a procurorilor s-a urmărit eliminarea influenței politicului în justiție.

„Nu în ultimul rând, este vorba despre influența politicului în justiție (…), lucru care pe mine m-a făcut să susțin necesitatea modificării procedurilor de numire a procurorilor prin scoaterea factorului politic din acest mecanism, mă refer la scoaterea președintelui din mecanismul de numire a procurorilor„, a explicat președintele Senatului.

El a menționat că proiectul de lege propune mai multe alte lucruri, printre care se numără separarea carierei judecătorilor de cea a procurorilor, precum și asigurarea unei independențe mărite pentru judecători.

„Vrem o consolidare a justiției și revenirea la statul de drept, pentru că ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, evident, nu are niciun fel de legătură cu statul de drept, ci cu statul paralel de care am vorbit o bună bucată de vreme, singur. Acum văd că ies din ce în ce mai multe informații la iveală grație presei și celor care sunt dispuși să facă declarații și mărturisiri despre sistemul de putere paralel care a funcționat în România în sistemul de decizii de putere politică ocultă dintre servicii, dintre procurori și așa mai departe. Lucrurile acestea trebuie să le rezolvăm și sper ca actualul proiect să le rezolve într-o măsură cât mai mare. Nu sunt convins că, după aceea, sistemul de justiție va funcționa perfect, dar cred că modificările care urmează să se facă vor avea totuși o contribuție pentru îmbunătățirea funcționării justiției și revenirea la normalitate, la un sistem democratic autentic în care, până la urmă, puterea este exercitată de cei care sunt legitim și legal aleși, și nu de sisteme oculte, cum a existat, după cum vedem, o foarte lungă perioadă de vreme”, a spus președintele Senatului.

Călin Popescu Tăriceanu s-a aflat marți după-amiază la Deva pentru a-l susține în campania electorală pe candidatul ALDE, Ioan Ovidiu Popa, la funcția de primar al orașului, cu prilejul alegerilor parțiale din 5 noiembrie.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT