Călin Popescu Tăriceanu, URMĂRIT PENAL de DNA în Dosarul „Ferma Băneasa”

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus efectuarea în urmăririi penale față de Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele Senatului este acuzat de comiterea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.
Ionela Marcu
24 mai 2016, 09:46
Călin Popescu Tăriceanu, URMĂRIT PENAL de DNA în Dosarul

Călin Popescu Tăriceanu a fost audiat ca martor în dosarul „Ferma Băneasa”, însă, spun procurorii, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei cu toate că se afla sub jurământ.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa s-a dispus citarea lui Călin Popescu Tăriceanu ca martor. „Această citare a fost necesară în condițiile în care existau indicii că el ar avea cunoștință despre activitatea infracțională a grupului susmenționat, prin prisma relațiilor de afaceri sau de prietenie avute cu membrii acestui grup. Fiind audiat la data de 15 aprilie 2016, în depoziția luată sub jurământ, acesta a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea cercetărilor și a tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată„, se arată în comunicatul DNA.

Concret, Tăriceanu le-a spus procurorilor DNA „în mod nereal că nu a avut cunoștință de achiziționarea drepturilor succesoarele ale lui Al României Paul de către Silberstein Tal, Truică Remus și alții și că nu a discutat cu Truică Remus despre taxele notariale”. „De asemenea, acesta a mai declarat că nu are relații apropiate și nu a păstrat legătura cu inculpații Andronic Dan Cătălin și Silberstein Tal, cu care s-a întâlnit doar sporadic, aflând din presă, ca urmare a comunicatelor DNA, despre acest dosar. A precizat, de asemenea că nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România. A mai precizat, că nu a avut o relație apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând totodată că are cunoștință de relația acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein. Aceste declarații sunt aspecte necorespunzătoare adevărului, fiind contrazise de probatoriul administrat în cauză (declarații ale martorilor, suspecților și alte mijloace de probă)”, se precizează în documentul citat.

Lui Călin Popescu Tăriceanu i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Remus Truică, Paul Philippe al României, Dan Andronic precum şi oamenii de afaceri Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz şi Moshe Agavi, a cărora arestare s-a cerut din nou, au fost trimişi în judecată de DNA în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Regale Băneasa şi a pădurii Snagov. Prejudiciul total în dosar este estimat la 145.398.569 de euro.

Omul de afaceri Remus Truică a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, alături de Paul Philippe al României, acuzat de cumpărare de influenţă, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu, ambii fiind cercetaţi în arest la domiciliu.

În aceeaşi cauză au fost trimişi în judecată, fiind cercetaţi sub control judiciar, Dan Andronic, consultant politic şi jurnalist, acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă, Marius Marcovici, administrator al unei firme şi fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, suspectat de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani, Lucian Mateescu, cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă, Gheorghe Sin, la data faptelor secretar general al Academiei de Ştiinţe Agricole din România, suspectat de complicitate la abuz în serviciu şi Nicolae Dima, la data faptelor secretar al Localităţii Snagov, acuzat de abuz în serviciu.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei şi alţi funcţionari ai unor instituţii de pe raza judeţului Ilfov, precum Theordor Chiriac, la data faptelor director tehnic în cadrul Direcţiei Silvice Ilfov, fiind suspectat de abuz în serviciu şi participaţie improprie la spălare a banilor, Nicolae Jecu, la data faptelor prefect al judeţului Ilfov, cercetat pentru abuz în serviciu, Nela Păvăloiu şi Valentin Delcea.

Avocatul Robet Roşu, cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, complicitate la spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu şi oamenii de afaceri străini Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz şi Moshe Agavi au fost trimişi în faţa judecătorilor fără a exista măsuri preventive pe numele lor.

În ceea ce îi priveşte pe cei trei cetăţeni străini, Tal Silberstein, acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat , trafic de influenţă şi complicitate la spălare de bani, Benyamin Steinmetz, suspectat de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi la spălare de bani şi Moshe Agavi, cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat, procurorii DNA au cerut din nou instanţei arestarea preventivă.

Fostul primar din Snagov, Apostol Muşat, va fi judecat pentru abuz în serviciu precum şi alte şase persoane fizice şi firma SC Reciplia SRL.

„Acuzaţiile reţinute în sarcina inculpaţilor vizează infracţiuni comise în perioada 2006 -2013 în diferite forme de participare (autorat, complicitate sau instigare), în interesul obţinerii unor imobile de o valoare deosebită, între care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de inculpatul Al României Paul Philippe” anunţă procurorii într-un comunicat de presă.

DNA precizează că „începând cu luna noiembrie 2006, inculpaţii Truică Remus, Roşu Robert Mihăiţă, Tal Silberstein , Benyamin Steinmetz , au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de Al României Paul Philippe prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi şi complicitatea la săvârşirea, de către aceste persoane, a infracţiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziţie şi semnarea înscrisurilor necesare, traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici”.

Dan Andronic, Marius Marcovici, Moshe Agavi şi Mateescu Lucian au aderat ulterior la grupul infracţional: primii trei în anul 2007, ultimul în anul 2011, adaugă DNA.

„Prin activitatea infracţională desfăşurată s-a reuşit retrocedarea abuzivă a Pădurii Snagov, cauzându-se un prejudiciu în dauna statului român de 9.523.769 euro, precum şi a Fermei Regale Băneasa, cu un prejudiciu în dauna statului român de 135.874.800 euro”, precizează procurorii.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Marius Șumudică a dat de pământ cu transferurile FCSB după 2-2 cu Farul: „Nu au adus niciun plus”. Cine l-a mai dezamăgit?
Capital.ro
Restricții de circulație miercuri în șapte județe din cauza caniculei. CNAIR anunță unde nu vor putea circula vehiculele de peste 7,5 tone
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Amendă dacă vorbești pe speaker. Controale în autobuze
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România