Călin Popescu Tăriceanu, vizat de raportul Comisiei juridice privind cererea DNA. Votul pentru liderul ALDE, posibil pe ordinea de zi

Biroul permanent al Senatului ar putea include, luni, pe ordinea de zi a plenului, raportul Comisiei juridice privind solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul preşedintelui Camerei superioare, Călin Popescu-Tăriceanu.
Romania TV
03 iun. 2019, 04:44
Călin Popescu Tăriceanu, vizat de raportul Comisiei juridice privind cererea DNA. Votul pentru liderul ALDE, posibil pe ordinea de zi

Comisia juridică din Senat a decis, săptămâna trecută, trimiterea unui raport către Biroul permanent pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu, urmând ca propunerea să fie votată în plen.

„Am supus votului efectuarea urmăririi penale faţă de preşedintele Senatului, ca urmare a cererii DNA, avem un vot neutru, au fost trei voturi ‘pentru’, două abţineri şi un vot ‘împotrivă’. Asta înseamnă că noi, Comisia juridică, vom propune plenului Senatului efectuarea urmăririi penale faţă de domnul Tăriceanu, urmând ca plenul Senatului să decidă în consecinţă”, a precizat preşedintele comisiei, Robert Cazanciuc.

Începând din luna decembrie a anului trecut, Biroul permanent a decis în mai multe rânduri prelungirea termenului pentru întocmirea raportului în cazul acestei cereri a DNA, pentru a le permite senatorilor studierea dosarului cauzei.

Biroul permanent al Senatului stabilise pe 28 mai un termen de două săptămâni Comisiei juridice pentru întocmirea raportului. Termenul anterior – 2 aprilie – nu a fost respectat, mai multe şedinţe ale comisiei fiind suspendate din lipsă de cvorum. Tăriceanu declara, pe 4 aprilie, că le-a solicitat senatorilor din Comisia juridică să urgenteze elaborarea avizului în privinţa cererii DNA de începere a urmăririi penale în cazul său, menţionând că este dispus în orice moment să prezinte în plen punctul său de vedere.

În 16 aprilie, a fost avansată de către senatorii social-democraţi soluţia invitării unui reprezentant al Parchetului General la Comisia juridică pentru susţinerea cauzei referitoare la solicitarea privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a lui Călin Popescu-Tăriceanu. Nici în această privinţă nu a fost luată o decizie.

Pe 7 noiembrie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Marius Tucă, interviu manifest şi o dorință: „Hagi ne poate salva, ca în ’94! Naționala seamănă cu România: o țară supusă şi resemnată! Generaţia de suflet a fost… fără suflet!”
Capital.ro
Bancnotele care trebuie predate imediat autorităților. Niciun român nu trebuie să plătească cu ele. Riscă dosar penal
Playtech.ro
Părinţii au lăsat toată averea unui singur copil. Ce se mai poate face în acest caz, conform avocaţilor
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandra, o tânără fotbalistă, a încetat din viață la doar 20 de ani: „Cât de mult ne va lipsi..”
iamsport.ro
Uluitor! 84.000.000 de lei pentru Universitatea Craiova. Cifrele sunt oficiale
MediaFlux
Prognoza meteo aprilie 2026. ANM anunță vremea pentru următoarele 4 săptămâni
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj