Castana este fructul oleaginos cu totul aparte. De fapt, este adesea comparată cu cerealele, deoarece valorile sale nutriționale au mai multe în comun cu acestea decât cu alte fructe oleaginoase.
În timp ce alte fructe oleaginoase sunt o sursă bogată de proteine vegetale și grăsimi sănătoase, castanele au o proporție foarte mică din acești nutrienți. În schimb, ele se remarcă printr-un conținut ridicat de carbohidrați și o cantitate semnificativă de fibre. Totuși, din cauza procentului redus de grăsimi, castanele au și o valoare energetică mult mai mică decât celelalte fructe oleaginoase. Potrivit Fundației Spaniole de Nutriție (FEN), 100 de grame de castane conțin doar 209 kilocalorii, notează El Espanol.
Mămăligă cremoasă după reţeta Jamilei. E atât de gustoasă că-ţi vine s-o mănânci goală
Prin comparație, alte fructe oleaginoase pot depăși 600 de kilocalorii la 100 de grame, datorită conținutului ridicat de grăsimi și scăzut de apă. Castanele, în schimb, conțin aproximativ 50% apă în compoziția lor.
Castanele sunt interesante și prin conținutul lor de minerale, în special potasiu, pe care îl conțin în cantitate mai mare decât bananele. În timp ce o banană are aproximativ 350 mg de potasiu la 100 g, castanele pot conține până la 500 mg la aceeași cantitate, conform FEN.
„Organismul are nevoie de potasiu pentru aproape toate funcțiile sale, inclusiv pentru buna funcționare a rinichilor și a inimii, pentru contracția musculară și transmiterea nervoasă”, explică Institutele Naționale de Sănătate din Statele Unite (NIH).
Potrivit aceluiași organism, bărbații adulți ar trebui să consume zilnic aproximativ 3.400 mg de potasiu, iar femeile 2.600 mg. FEN recomandă un consum optim de 3.500 mg zilnic pentru ambele sexe.
Din fericire, potasiul se găsește în numeroase alimente. În prezent, sunt tot mai populare înlocuitorii sării care reduc conținutul de sodiu prin adăugarea de potasiu – o opțiune benefică pentru persoanele cu tensiune arterială ridicată, deși este recomandat consultul medicului înainte de utilizare.
Castanele sunt, de asemenea, o sursă de fosfor, un mineral asociat adesea cu funcțiile cognitive, dar care, în realitate, se regăsește în mare parte în oase, dinți și materialul genetic (ADN). „Organismul are nevoie de fosfor pentru a produce energie și pentru a realiza multe procese chimice importante”, precizează NIH.
Totodată, castanele conțin vitamine din complexul B, esențiale pentru metabolism și sistemul nervos.
Deși sunt o gustare foarte sănătoasă, castanele crude pot avea un gust neplăcut. De aceea, castanele coapte sunt cele mai populare în Spania. Aceste fructe oleaginoase conțin o cantitate mare de taninuri, compuși fenolici prezenți atât în partea comestibilă, cât și în coajă, care provoacă o senzație de astringență — acea senzație de uscăciune și asprime în gură.
Potrivit cumvaplace.ro. în Maramureș, prin Bihor și chiar în Banat, sunt la ele acasă, așa cum sunt și castanii comestibili. Iar dacă chiar nu le găsiți, sigur le veți întâlni la mai toate târgurile de Crăciun din Ungaria și până în Franța. Pe lângă vinul fiert și aromatizat și turta dulce, nimic nu strigă ”sărbătoare” mai bine decât castanele!
Mai rar se găsesc în supermarketurile noastre, dar în ultimii ani parcă le-am întâlnit ceva mai des, totuși. Nepreparate, pentru că sub formă de piure, la borcan, le găsim cam peste tot. Dar tot mai bune sunt făcute acasă!
Castanele comestibile sunt considerate delicatese, tocmai pentru că arborii nu cresc chiar peste tot. Arborele nu este unul pretenţios, însă are, totuşi, nevoie de unele condiţii climatice specifice. Castanul comestibil preferă zonele unde plouă mult, din acest motiv regiunea Baia Mare este renumită pentru plantaţiile sale de castani, iar mai spre sud, zeci de hectare de castan comestibil sunt în Gorj, la Tismana şi în Peştişani. Povestea spune că plantaţiile de castani de aici ar fi fost înfiinţate de ctitorul Mănăstirii Tismana, călugărul Nicodim, care a adus arborele de castan comestibil tocmai din Grecia, de la muntele Athos, acum mai bine de 500 de ani.
Castanul comestibil este cultivat în multe zone ale Europei, fiind cunoscut încă de pe vremea Romei antice, când a fost introdus treptat în regiuni mai nordice decât arealul său natural. Mai târziu, începând cu Evul Mediu timpuriu, castanul comestibil a început să fie cultivat de călugări în grădinile mânăstirilor. Astăzi, în afara livezilor, exemplare vechi de sute de ani pot fi găsite în întreaga Europă, din Anglia până în România și din Italia până în Germania.
Există patru varietăți de castane comestibile: americane, europene, chinezești și japoneze. Atunci când sunt gătite (fierte sau la cuptor), castanele au o textura similara cu cartofii, dar sunt foarte dulci. De altfel, castanele au fost principalele produse de amidon în Europa, până la introducerea cartofului.
Dacă mergeți într-o zonă unde cresc castani, pentru a recunoaște arborele cu fructe comestibile, este suficient să vă uitați la învelișul țepos. Acea carcasă spinoasă este clar diferită de cele sălbatice, țepii fiind mult mai lungi, mai fini și mai deși. În plus, în interior sunt câte 2 sau 3 fructe, mai plate decât castanele sălbatice și cu un mic vârf. Seamănă cu o inimioară!
Castanele dulci sunt utilizate ca ingredient mai ales de către fabricanții de ciocolată și delicatese, fiind frecvent coapte sau prăjite. Sub forma lor prăjită sunt foarte apreciate în Franța, Italia și, mai ales, în Corsica. Coacerea sau prăjirea se pot face fie integral, fie sub formă granulară, obținându-se un fel de făină. Există chiar o varietate de mămăligă corsicană (denumită polenta sau pulenta) care folosește ca ingredient de bază făină dulce de castane comestibile.

Cum se coc castanele?
Pe lângă vinul fiert și aromatizat și turta dulce, nimic nu strigă ”sărbătoare” mai bine decât castanele coapte!
INGREDIENTE
VARIANTA 1
VARIANTA 2
Piure de castane
Piureul de castane se mănâncă simplu sau cu frișcă ori ciocolată: