Camera Deputaţilor. Montarea panourilor fotovoltaice şi solare se face fără autorizaţie de construire

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 201 voturi ''pentru'', unul ''împotrivă'', 5 abţineri, proiectul de lege care prevede că montarea pe clădiri a panourilor fotovoltaice şi solare se poate face fără autorizaţie de construire.
Ionela Marcu
14 mai 2019, 10:15
Camera Deputaţilor. Montarea panourilor fotovoltaice şi solare se face fără autorizaţie de construire

Conform textului adoptat, se poate executa fără autorizaţie de construire montarea pe acoperişul clădirilor de panouri fotovoltaice – pentru producerea energiei electrice şi/sau panourile solare pentru încălzirea sau prepararea apei calde, cu înştiinţarea prealabilă a autorităţilor administraţiei publice locale şi cu respectarea legislaţiei în vigoare, scrie agerpres.ro.

Citeşte şi Veşti bune pentru români! De astăzi se dau 25.000 de lei, bani de la stat! Înscrierile au început

Amendamentul modifică în acest sens legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Prin introducerea acestei prevederi se urmăreşte deblocarea programelor de investiţii pentru dezvoltarea domeniului de producere a energiei electrice pentru autoconsum, a precizat Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT