Deși operatorul Hidro Prahova redeschisese alimentarea cu apă vineri noapte, procesul de umplere a conductelor a scos la iveală noi avarii punctuale, ceea ce a impus intervenții suplimentare. Rețeaua, aflată încă în fază de echilibrare, necesită operațiuni de spălare și purjare, în conformitate cu recomandările autorităților sanitare. În paralel, populația continuă să primească notificări prin sistemul RO-ALERT privind restricțiile de utilizare a apei furnizate în rețea.
Potrivit unui comunicat al Hidro Prahova, sâmbătă seară, de la ora 22.00, furnizarea apei în municipiul Câmpina și în comuna Poiana Câmpina (parțial) a fost din nou oprită pentru lucrări asupra rețelei de distribuție.
„Ca urmare a umplerii conductelor şi a reintroducerii apei în sistem, au fost identificate avarii punctuale, fiind necesară intervenţia operativă pentru stabilizarea reţelei. Totodată, în conformitate cu recomandările primite de la Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, la reluarea furnizării de noaptea trecuta, este obligatorie efectuarea spălărilor şi purjărilor sistemului de alimentare cu apă”, se arată în comunicatul citat.
În aceeași informare, compania precizează că întreruperea programată de la ora 22:00 va dura aproximativ zece ore, în funcție de evoluția lucrărilor din teren. Intervențiile vizează atât remedierea avariilor apărute imediat după repornirea sistemului, cât și schimbarea de urgență a unor vane și derularea procesului de purjare, necesar pentru îndepărtarea impurităților și reziduurilor din instalații.
Reprezentanții operatorului subliniază că apa distribuită în prezent provine din Stația de Tratare a Apei Voila, iar livrarea se face conform indicațiilor DSP Prahova.
„Menţionăm că, în prezent, Hidro Prahova S.A. furnizează apă populaţiei în conformitate cu adresa transmisă de DSP Prahova, din Staţia de Tratare a Apei Voila. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă asigurăm că echipele sunt mobilizate pentru reluarea furnizării în cel mai scurt timp şi în condiţii de siguranţă sanitară”, menţionează sursa citată.
În ceea ce privește celelalte localități din județ, Hidro Prahova anunță că programul de furnizare a apei rămâne neschimbat, însă cu menținerea interdicției de utilizare pentru consum uman, până la finalizarea analizelor și confirmarea potabilității. DSP Prahova a instituit un set de măsuri stricte pentru operatorii de apă, probele urmând a fi recoltate periodic pentru verificarea parametrilor.
Directorul DSP Prahova, Cătălin Albu, a explicat că rezultatele preliminare sunt încurajatoare, dar sistemul nu este încă stabilizat.
”La momentul acesta, probele prelevate şi de ESZ Prahova şi de noi sunt foarte bune şi mă refer aici la parametrii fizico-chimici care se încadrează în normările de potabilitate. Faptul că sistemul este încă gol şi nu este echilibrat, vor mai trebui luate alte analize în momentul în care acesta se va echilibra. Şi atunci o să vedem partea finală a analizelor şi vom vedea care este gradul de potabilitate al apei”, a declarat acesta.
Între timp, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova va continua transmiterea de alerte prin sistemul RO-ALERT la un interval de trei ore, între orele 6 și 22. Mesajele îi informează pe cetățeni că apa furnizată prin conducte nu trebuie folosită pentru consum, igienă personală, spălarea alimentelor sau prepararea hranei, până la confirmarea calității acesteia.
Criza apei din Prahova a afectat peste 107.000 de oameni din 13 localități ale județului și un oraș din Dâmbovița. Problemele au început după ce barajul Paltinu a fost golit parțial pentru lucrări de decolmatare, iar ploile torențiale din ultimele săptămâni au ridicat nivelul turbidității într-atât încât apa nu a mai putut fi tratată corespunzător. Oprirea bruscă a furnizării, vinerea trecută, fără un anunț prealabil, a generat un val de reacții și acuzații între instituțiile implicate.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a trimis Corpul de Control la compania Exploatare Sistem Zonal Prahova și la Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, afirmând că instituțiile cunoșteau riscurile, dar nu au avertizat că nu pot gestiona situația. În plan politic, mai multe voci din PSD au susținut public că responsabilitatea ar aparține ministrului Mediului. Buzoianu a respins însă solicitările de demisie, argumentând că deficiențele acumulate în ultimele decenii nu pot fi remediate în câteva luni și subliniind că autoritățile locale au obligația de a-și îndeplini atribuțiile, precizând că la nivel central nu se poate face „micromanagement”.
Prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, a spus sâmbătă seara, la Antena 3, că „este firesc” să apară avarii în rețea după reluarea alimentării cu apă și le-a cerut cetățenilor din Câmpina – unde furnizarea apei a fost sistată din nou, de la ora 22 – „să aibă răbdare, pentru că lucrurile sunt pe drumul cel bun”.
„Ne confruntăm cu următoarea situație în urma acestei crize, 700 de km de conductă au fost golite. Este o premiera. Niciodată nu s-a mai întâmplat acest lucru. La o realimentare este firesc să apară avarii.
Am discutat cu directorul de la Hidro Prahova, care mi-a explicat ăa au ales această soluție, să lucreze noaptea pentru a remedia aceste avarii, pentru a afecta cât mai puțin populația, urmând ca de îndată ce rezolva avariile să se reia furnizarea.
Această comunicare aparține societății de Hidro Prahova. Eu știu că dânșii au comunicat din timp. Acum mă gândesc că era imposibil să anunțe pe fiecare cetățean în parte.
În mod clar, această criză a adus un disconfort și o supărare, o enervare foarte justificată a oamenilor de acolo. Îi rog sa mai aibă răbdare, pentru ca lucrurile sunt pe drumul cel bun.
Ceea ce se întâmpla acum este firesc și ține de acest efort pe care cei de la Hidro Prahova îl depun ca să repare avariile și totul să reintre în normal.
Eu nu coordonez Hidro Prahova. Este compania Consiliului Județean, dar sunt la curent, pentru ca mă interesează permanent ce s-a întâmplat acolo.
Așa cum am spus, știu ca Hidro Prahova a luat aceasta decizie, să lucreze pe perioada nopții, și o felicit pentru asta.
Știu că în această seară sau mâine dimineață apa va ajunge în ultima localitate, care se alimentează printr-un procedeu tehnic mai special și este un pic mai îndepărtată, si de aici și aceasta întârziere”, a spus prefectul județului Prahova.