Canada: Liberalii au câştigat alegerile parlamentare. Conservatorii, marii învinşi

Partidul Liberal a câștigat alegerile parlamentare organizate luni în Canada, marii învinși fiind conservatorii premierului în exercițiu Stephen Harper.
Filip Stan
20 oct. 2015, 10:08
Canada: Liberalii au câştigat alegerile parlamentare. Conservatorii, marii învinşi

Potrivit canalului de televiziune american CBS, liberalii canadieni conduși de Justin Trudeau, fiul fostului premier canadian Pierre Trudeau, au câștigat 184 din cele 338 de mandate în Camera Comunelor (camera inferioară a parlamentului federal), depășind pragul de 170 de locuri necesar formării unei majorități parlamentare.

În vârstă de 43 de ani, Justin Trudeau va deveni al doilea cel mai tânăr premier din istoria Canadei.

Membru al parlamentului începând din 2008, el era creditat cu cele mai mari șanse să-l învingă pe Harper, aflat la conducerea guvernului din 2006.

”Canadienii au ales schimbarea — adevărata schimbare. Am învins teama cu speranța. Am înfrânt cinismul cu muncă asiduă. Am învins politica negativă, care învrăjbește, cu o viziune pozitivă ce reunește canadienii. Mai presus de orice, am înfrânt ideea potrivit căreia canadienii trebuie să se mulțumească cu mai puțin”, a declarat Justin Trudeau la scurt timp după anunțarea rezultatelor de către principalele canale de televiziune canadiene, în fața susținătorilor săi reuniți la sediul de campanie al Partidului Liberal, la hotelul Fairmount Queen Elizabeth din Montreal.

Programul electoral al liderului liberal canadian s-a axat pe creșterea impozitelor asupra celor cu venituri ridicate, reducerea fiscalității pentru canadienii din clasa de mijloc și angajarea țării în lucrări de infrastructură ce s-ar traduce prin trei ani de deficit bugetar.

Pe poziția a doua în scrutinul desfășurat luni în Canada s-au plasat conservatorii, cu 99 de mandate de deputat confirmate. Înfrângerea clară a Partidului Conservator l-a determinat pe premierul în exercițiu Stephen Harper s-și prezinte demisia de la conducerea formațiunii.

Harper va rămâne însă membru al parlamentului federal de la Ottawa, întrucât a câștigat scrutinul în circumscripția sa, potrivit postului de televiziune canadian CBC. Aflat la Calgary, capitala provinciei Alberta, unde și-a exercitat dreptul de vot, el l-a felicitat pe Justin Trudeau pentru victoria liberalilor în scrutinul federal de luni.

Noul Partid Democratic (NPD, social-democrat), condus de Thomas Mulcair, va deține 44 de mandate de deputat — mai puțin de jumătate din locurile obținute în 2011 — și se plasează astfel pe locul al treilea.

De regresul NPD față de acum patru ani au beneficiat Blocul din Quebec (susținător al independenței regiunii francofone a Canadei), care va deține 10 locuri în Camera Comunelor.

În privința Verzilor, deputata Elizabeth May și-a păstrat postul de deputat câștigat în 2011 în circumscripția sa din provincia Columbia Britanică.

Rata prezenței la vot la alegerile din 19 octombrie a fost puțin peste 68% (față de 61% la scrutinul de acum patru ani), numărul canadienilor cu drept de vot fiind de circa 25 de milioane.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Ce este, de fapt, biochimia, domeniul în care a făcut avere Mathieu Flamini, fostul jucător al lui Arsenal și AC Milan. ”Unii preferă să se joace pe PlayStation”
Capital.ro
Energia ieftină în România, imposibil de susținut. Avertismentul industriei privind prețurile: Promisiuni populiste și mincinoase
Playtech.ro
Dronele, noua amenințare din Marea Neagră. De ce sunt atât de greu de oprit și ce trebuie să se întâmple pentru ca România să ceară ajutorul NATO
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„E tot ce ne-a rămas” Moment sfâșietor surprins de sora Valentinei. Ce s-a întâmplat cu pisica tinerei
iamsport.ro
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
MediaFlux
Horoscop 15 octombrie 2026. Nu vă grăbiți să spuneți „da”! O ofertă poate ascunde o capcană, iar câteva zodii au de câștigat dacă așteaptă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT