Canada se încălzeşte de două ori mai repede faţă de alte ţări de pe Mapamond

Schimbările climatice au provocat o încălzire de aproape două ori mai rapidă în Canada în comparaţie cu restul lumii, cel mai mare impact fiind înregistrat în nordul ţării, relatează marţi AFP care citează un raport guvernamental prezentat luni de mai multe media canadiene.
Filip Stan
02 apr. 2019, 09:59
Canada se încălzeşte de două ori mai repede faţă de alte ţări de pe Mapamond

Temperaturile medii anuale din Canada au crescut cu 1,7 grade începând din 1948, aproape dublu comparativ cu tendinţa medie de creştere la nivel mondial, de 0,8 grade, iar clima ”va continua să se încălzească în viitor, ca urmare a influenţei umane”, potrivit unui raport comandat de Ministerul Mediului din Canada care va fi publicat marţi.

În nordul Canadei, în apropierea Cercului Arctic, temperaturile au crescut în medie cu 2,3 grade. Încălzirea ar putea depăşi şase grade până la sfârşitul secolului, conform previziunilor oamenilor de ştiinţă.

Consecinţele unei astfel de încălziri sunt multiple: topirea gheţii, creşterea nivelului mării, inundaţii, secete, valuri de căldură şi incendii de vegetaţie mai frecvente, potrivit Agerpres.

Aceste scenarii se vor adeveri ”în cazul în care emisiile de dioxid de carbon nu vor fi reduse de Canada şi de restul lumii până aproape de zero la începutul celei de a doua jumătăţi a secolului”, precizează raportul.

Citeşte şi Încălzirea globală: sute de cadavre au fost găsite pe Everest

Acest document este prezentat în contextul în care guvernul liberal condus de Justin Trudeau, pentru care mediul reprezintă una dintre priorităţi, a impus luni o taxă pe emisiile de gaze cu efect de seră în patru provincii ale căror eforturi în acest sens au fost considerate insuficiente, potrivit Agerpres.

Această măsură a provocat nemulţumirea liderilor conservatori, cu doar câteva luni înainte de alegerile legislative federale, ce vor fi organizate în octombrie.

Conform angajamentelor asumate de Canada în 2015 în cadrul Acordului de la Paris, ţara trebuie să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030 cu 30% faţă de nivelul din 2005.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cine e antrenorul „bombardier”?! Caz șocant la FCSB: „Mi-a răspuns de pe mail-ul clubului”
Capital.ro
Prognoza meteo 15 noiembrie. Ninsori și rafale de vânt de până la 80 km/h. Unde ninge și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câte zile durează Postul Crăciunului 2026. Tradiții, reguli și rugăciuni importante pe care credincioșii trebuie să le cunoască
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România