Cancelarul german, cel mai sărac: Angela Merkel are un salariu mai mic decât mii de funcţionari UE

Peste 4.000 de funcţionari europeni au un salariu mai mare de 16.275 de euro, cât câştigă cancelarul german Angela Merkel, scrie duminică Die Welt am Sonntag, care a efectuat o analiză a situaţiei, în urma unei declaraţii pe această temă a premierului britanic David Cameron.
Romania TV
04 feb. 2013, 13:40
Cancelarul german, cel mai sărac: Angela Merkel are un salariu mai mic decât mii de funcţionari UE

Potrivit TheLocal.de, ziarul a decis să întreprindă acest demers după ce Cameron a declarat că un număr de câteva sute de funcţionari publici UE câştigă mai bine ca un cancelar sau premier.

Die Welt am Sonntag mai scrie că există câteva mii de funcţionari care câştigă mai bine inclusiv decât lideri ai Uniunii, nu pentru că ar avea salarii mai mari, ci din cauză că beneficiază de unele „privilegii” fiscale.

„Serviciul public UE este cel mai bine plătit în Europa. Chiar şi în comparaţie cu funcţionarii germani, funcţionarii UE trăiesc pe un tărâm unde curge lapte şi miere”, a declarat Rainer Holznagel, preşedintele Federaţiei contribuabililor germani pentru publicaţie.

El a criticat „privilegiile nenumărate şi, uneori, extinse” pe care aceştia le-au primit, adăugând că „nu doar salariile, ci şi tratamentul fiscal şi reglementările cu privire la pensii generoase trebuie să fie imediat reformate”.

Numeroase alte publicaţii germane critică UE şi salariile mari ale funcţionarilor săi, subliniind că Germania contribuie mai mult decât orice alt stat din Uniune la bugetul european. Aproximativ 46.000 de funcţionari publici lucrează pentru UE.

DailyBusiness
Lovitură pentru pensionari! Statul extinde lista cazurilor în care cere returnarea pensiilor
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
De ce a vărsat lacrimi Andreea Marin ultima dată! „Despărțirea este mult, mult mai grea!“
Fanatik.ro
Zodiile care au o stea în frunte până la finalul lunii mai. Se bucură de avantaje, bani mulți și relații de dragoste
Capital.ro
George Simion a făcut marele anunț. Ce se va întâmpla cu fostul candidat, Călin Georgescu: O practică obişnuită
Playtech.ro
Banii de la stat care intră pe card chiar miercuri, 14 mai. Ajutorul este așteptat de mulţi români
DailyBusiness
Noi scumpiri pentru români. Facturi mai mari la energie, bilete de tren şi fructe mai scumpe
Adevarul
O comună din Sibiu, în plină dezvoltare datorită viitoarei conexiuni la două autostrăzi. „Tineri din alte părți aleg să se mute aici”
wowbiz.ro
BREAKING! A murit fostul PREȘEDINTE! S-a declarat DOLIU NAȚIONAL
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Doliu la Hollywood. A murit un regizor de Oscar. Toată lumea îi știe cel puțin un film
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
Un tânăr a fost spulberat, pe trecerea de pietoni, de o mașină de poliție aflată în misiune. Cum se simte victima
Cancan.ro
Devastator! Ce le fac șeicii din Dubai fetelor la Porta Potty Party. Prietena Mariei Kovalchuk: 'Fie o biciuia, fie o amenința cu…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins un geniu al filmului. Toți românii i-au urmărit filmele cu sufletul la gură. A fost cel mai bun...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
"Nu-i un tată sănătos la cap!" Vecinii lui Ionel Ganea rup tăcerea: "El mergea și copilul..."
Cine este președintele cu care se va întâlni George Simion. Dezvăluirea momentului
MediaFlux
Vijelii și ninsori în mai, în România. ANM a emis cod galben de vreme rea
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
ÎCCJ o face scăpată pe judecătoarea care a întrebat dacă mortul e prezent în sală