Când este cel mai bine să faci vaccinul antigripal

Dr. Katherine Crocker, de la Mailman School of Public Health din SUA, a precizat când este cel mai bine de făcut acest vaccin, având în vedere recomandările şi studiile efectuate până atunci. Aceasta a precizat că, ideal, vaccinul trebuie administrat în octombrie.
Alina Costache
06 oct. 2018, 14:04
Când este cel mai bine să faci vaccinul antigripal

Declaraţia specialistului se potriveşte cu recomandările CDC (Centers for Disease Control and Prevention), care precizează că vaccinul trebuie administrat până la sfârşitul lui octombrie, scrie Curiosity.

Totuşi, dacă uiţi, nu este o catastrofă. „Vaccinarea mai târzie poate fi în continuare benefică, iar vaccinările trebuie să fie oferite în tot sezonul rece, până în ianuarie sau chiar mai târziu”, precizează cei de la CDC.

Ideea este că gripa începe să se răspândească odată cu venirea sezonului rece, parţial pentru că virusul gripei are un strat protector care are nevoie de temperaturi mai mici pentru a rămâne intact. Ideal este să fii protejat de virus înaintea acestui eveniment şi durează circa două săptămâni înainte ca organismul să îşi creeze proprii anticorpi.

Copiii între 6 luni şi 8 ani au nevoie de două doze la un interval de 4 săptămâni, astfel că pot începe vaccinarea mai devreme.

De asemenea, există şi potenţialul ca vaccinul să fie administrat prea curând pentru a avea efectele dorite. Un studiu al cercetătorilor americani, de la Kaiser Permanente Vaccine Study Center and Division of Research, publicat recent în revista Clinical Infectious Diseases, a arătat că posibilitatea ca o persoană să se îmbolnăvească de gripă a crescut cu circa 16% pentru fiecare lună după vaccinare.

sursa: descopera.ro

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT