Când nu se spală în Săptămâna Mare. Obiceiuri şi superstiţii înainte de Paşte

În Săptămâna Patimilor sunt multe superstiții și tradiții din popor care se păstrează atât în mediul rural, cât și în cel urban. Aceasta este săptămâna în care credincioșii se pregătesc să primească lumina Învierii, este săptămâna presărată cu frumoase rânduieli şi obiceiuri străvechi, care trebuie ţinute din Duminica Floriilor – momentul intrării lui Iisus în Ierusalim – şi până la învierea Sa și chiar în zilele de Paști.

Citeşte şi SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce trebuie să facă toţi creştinii în MARŢEA MARE. De ce NU se face curăţenie

Este o săptămână sfântă, binecuvântată, în care postul trebuie ținut strict și pregătirile de Paște făcute ca la carte. Gospodinele fac curățenie pentru a pregăti casa așa cum se cuvine pentru această mare sărbătoare și, de asemenea, ele fac cumpărăturile necesare pentru a găti bucate tradiționale delicioase.

În această săptămână în care se face curățenie în case, gospodinele scutură covoarele, spală rufele și poate chiar reamenajează.

Alte articole

COD PORTOCALIU de fenomene extreme. Grindina a făcut praf parbrizele maşinilor prinse în trafic VIDEO

Petrişor Peiu (AUR) respinge ideea unui guvern minoritar: „Este o monstruozitate lingvistică”

Când nu se spală în Săptămâna Mare

Când nu se spală în Săptămâna Mare. În Lunea Mare, gospodinele pot profita de această zi pentru a spăla. În schimb, în Miercurea Mare și în Vinerea Mare nu se spală.

Când nu se spală în Săptămâna Mare. Tradiția spune că în prima zi a Săptămânii Mari se scot hainele la aerisit. Până miercuri, inclusiv sunt permise muncile în câmp (săpat, curățat pomi, semănat), după această zi toți membrii familiei se ajută între ei la treburile gospodărești.

Până în această zi femeile trebuie (trebuiau ) să termine torsul din furcă, de frică să nu fie pedepsite de Joimăriță (o femeie fioroasă care pedepsea femeile leneșe pe parcursul anului. Uneltele de tortură ale Joimăriței erau: căldura, oala cu jăratec, ardea degetele femeilor leneșe. Joimărița era, la origini, o zeitate a morții care supraveghea focurile din Joia Mare, treptat devenind un personaj justițiar care pedepsea lenea.