Când se deschide podul de la Brăila. Se va circula după un anumit program. Întreruperea circulației, necesară pentru demontarea macaralelor

Inaugurarea podului suspendat de la Brăila ar fi trebuit să aibă loc, inițial, pe 27 iunie, dar a fost amânată pentru începutul lunii iulie. Ministrul Transporturilor, Sorin Grideanu, a anunțat că darea în folosință a podului va avea loc pe 6 iulie.
Alina Costache
23 iun. 2023, 15:08
Când se deschide podul de la Brăila. Se va circula după un anumit program. Întreruperea circulației, necesară pentru demontarea macaralelor

Podul de la Brăila va fi inaugurat pe 6 iulie, a decis Ministerul Transporturilor împreună cu autorităţile publice locale, cu CNAIR şi companiile care au lucrat la Golden Gate-ul românesc. Astfel, va fi lăsată deschisă circulaţia pe pod tot weekendul, fără niciun fel de întrerupere, deoarece vara traficul este mai intens decât în celelalte sezoane, şi, de asemenea, de dimineaţa de la 6 până seara la orele 20 – 21.

Cum se va circula pe podul de la Brăila

Circulația va fi întreruptă pe timpul nopții pentru ca macaralele care au lucrat la pod să fie demontate. Acest lucru nu poate fi făcut sub trafic, pentru că ar pune în pericol viaţa acelora care vor folosi podul, potrivit ministrului.

În 6 iulie vom putea să dăm în circulaţie pe varianta Măcin. Am fost şi până acolo, probabil majoritatea aţi văzut că lucrările sunt în proporţie de aproape 100% finalizate. Mai sunt câteva lucruri de pus la punct, în rest toate sunt finalizate. Am luat decizia de a da drumul circulaţiei cât se poate de repede, în 6 iulie, deşi vor mai urma lucrări.

Citeste si Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, a fost redeschisă! Care sunt cele trei condiții de circulație pe care șoferii trebuie să le respecte

Aşa cum bine ştiţi, până la sfârşitul anului trebuie dată în circulaţie şi varianta Jijila şi se va termina şi aceasta, dar următoarele săptămâni după darea în circulaţie vor trebui demontate macaralele mari. Am avut de ales între două variante: ori mai ţinem o lună şi ceva – două până reuşesc să dea jos aceste macarale, să le demonteze şi ar însemna să treacă tot sezonul estival, când va fi foarte mult folosit acest pod, ori să facem un program astfel încât să poată fi folosit podul, iar anumite ore să fie folosite pentru demontarea acestor macarale”, a spus ministrul Transporturilor.

Săptămâna trecută, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu anunța finalizarea testelor de incercare a podului.

Pentru realizarea Podului suspendat peste Dunăre s-au folosit aproximativ 81.000 kilometri de fir de oţel, greutatea totală a celor două cabluri principale fiind de 6.700 tone. Tablierul metalic este format din 86 de segmente cu o greutate totală de 20.800 de tone, iar fiecare are o greutate medie de 250 de tone.

Lungimea podului este de 1.974 metri, din care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea.

Citeste si Semnul rutier care îi induce în eroare pe șoferi. Unde este întâlnit acesta și ce înseamnă, de fapt, indicatorul de circulație

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Câtă vreme poate rămâne în funcție Guvernul Bolojan și de ce România riscă luni întregi de blocaj politic
Capital.ro
Ce urmărește Gheorghe Dincă în penitenciar. Solicitarea care ajunge la Judecătoria Craiova
Playtech.ro
Exercițiul care i-a încurcat pe elevii de clasa a II-a la Evaluarea Națională. Mulți au greșit chiar prima cerință
Adevarul
Victorie după 7 ani de umilințe: mama care a învins sistemul pentru a-și vedea agresorul fiicei după gratii: „Acum merg cu capul sus”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Reacție neașteptată în cazul dispariției lui Alexandru. O femeie susține că a rămas șocată după întâlnirea cu mama băiatului
iamsport.ro
'N-a avut voie să antreneze în România!' Cristi Chivu, umilit la negocieri: 'Mi-a spus mie Mircea Lucescu'
MediaFlux
PAPARAZZI „Secretul” păstrat de Sorana Cîrstea pentru performanțele din ultima vreme! Marea jucătoare de tenis, la antrenament înainte de turneul de la Roma FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi