Când trece România la ora de iarnă. Efectele pe care oamenii le pot resimți în primele zile după schimbare

România se pregătește pentru trecerea la ora de iarnă, așa că ceasurile se vor seta cu o oră înapoi. Asta aduce avantajul unei perioade mai lungi de lumină, dar și efecte negative asupra organismului.
Irina Dumitrescu
12 sept. 2025, 11:16
Când trece România la ora de iarnă. Efectele pe care oamenii le pot resimți în primele zile după schimbare

România se apropie de trecerea la ora de iarnă, iar această ajustare, deși pare minoră, poate avea efecte vizibile asupra organismului. Astfel, în curând vom seta ceasurile cu o oră înapoi, cu toate că în 2018, Comisia Europeană a adus în discuție renunțarea la schimbarea orei, tocmai din cauza efectelor negative pe care le poate avea asupra oamenilor.

Citește și: Medicul Vlad Ciurea dezvăluie care este temperatura ideală pe care trebuie să o păstrăm în dormitor pe timpul nopții

Trecerea are loc în fiecare an, la finalul lunii octombrie, reprezentând ora „standard”. Acest obicei își are rădăcinile cu foarte mulți ani în urmă și provine din dorința oamenilor de a utiliza cât mai mult posibil resursele naturale de care dispun, în cazul acesta, lumina.

Înainte de schimbarea orei, pe data de 23 septembrie, urmează să aibă loc echinocțiul de toamnă. Acesta reprezintă finalul oficial al verii, moment în care soarele începe să apună mai repede. Așadar, de la această dată și până la solstițiul de vară, în jurul datei de 21 iunie, zilele vor fi mai scurte, iar nopțile mai lungi.

Astfel, motivul principal al acestei schimbări este reprezentat de sincronizarea perioadei noastre de activitate cu cea a ritmului natural al luminii solare. Răsăritul are loc mai devreme, deci și ziua noastră poate începe mai devreme. În caz contrar, diminețile de decembrie sau ianuarie ar fi extrem de întunecate.

România trece la ora de iarnă în octombrie. Cum ne afectează organismul

În țara noastră, la fel ca în majoritatea țărilor europene, ora de schimbă de două ori pe an: o dată toamna, în luna octombrie, și o dată primăvara, în martie. Ambele treceri au loc în ultima duminică din luna respectivă.

În acest an, trecerea la ora de iarnă se va face în ultima duminică din luna octombrie, în noaptea dintre 25 și 26 octombrie. Ceasurile se vor da înapoi cu o oră, astfel încât ora 4:00 va deveni ora 3:00.

Unii specialiști critică schimbarea orelor, iar asta, deoarece studiile arată că aceste treceri pot duce la dezechilibre în ritmul biologic al oamenilor.

Funcționarea corpului uman are la bază un mecanism numit ritm circadian, care funcționează ca un ceas biologic intern. Acesta, strâns legat de lumina naturală, este responsabil de reglarea somnului, apetitului, nivelului de energie și poate fi afectat de schimbările bruște ale orei.

Cu toate că teoretic, odată cu trecerea la ora de iarnă am avea o oră în plus de somn, faptul că ceasul nostru biologic este dat peste cap poate provoca dificultăți în a adormi sau în a ne trezi la ore obișnuite. Până când organismul se acomodează cu schimbarea, unii dintre noi ne putem simți obosiți, tulburări de concentrare sau somn fragmentat.

Citește și: Reguli de Feng Shui în dormitor. Obiectele care aduc ghinion în dragoste: „Trebuie evitate aceste elemente”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT