Canicula a ucis 120 de persoane la Tokyo

Căldura sufocantă care s-a abătut asupra Japoniei începând cu 6 iulie a ucis deja 120 de persoane numai la Tokyo şi a trimis la spital, în fiecare zi, mai multe sute de persoane.
Iulian Tudor
20 aug. 2013, 11:51
Canicula a ucis 120 de persoane la Tokyo

De o lună şi jumătate, temperatura depăşeşte 35-40 de grade Celsius la umbră în multe regiuni din nord-estul, centrul şi vestul arhipelagului, scrie Agerpres care citează AFP.

Canicula, deosebit de lungă şi severă, este foarte greu de suportat mai ales pentru persoanele în vârstă.

Circa 83% din victimele decedate aveau peste 65 de ani, iar în 90% din cazuri, trupurile neînsufleţite au fost găsite în case, adesea fără aer condiţionat sau cu aparatul închis.

Autorităţile nipone recomandă măsuri de reducere a consumului electric, din cauza opririi aproape totale a reactoarelor nucleare, însă invită locuitorii, în acelaşi timp, să utilizeze cu moderaţie aparatele de aer condiţionat mobile, care se află în numeroase gospodării, fără utilizarea cărora temperatura în casele slab aerisite poate deveni insuportabilă.

Persoanele în vârstă nu îşi dau seama întotdeauna că sunt deshidratate. Voluntari le fac acestora vizite periodice pentru a-i îndemna să bea apă şi pentru a-i ajuta să-şi regleze corect aparatul de aer condiţionat, însă aceste dispoziţii rămân insuficiente, la fel ca apelurile la prudenţă din partea media, relatează agenţia de presă franceză.

Anul acesta, sezonul ploios s-a terminat foarte devreme în Japonia şi a fost urmat imediat, la 6 iulie, de zile toride întrerupte uneori de furtuni puternice, în timp ce regiunile din nord-vest sunt adesea afectate de precipitaţii foarte abundente.

Citeşte şi Erupţie vulcanică SPECTACULOASĂ în Japonia. Coloana de fum a ajuns la 5.000 de metri înălţime VIDEO

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT