Noul logo al Google este realizat sub forma unei animaţii, în care Ella Fitzgerald este prezentată pe o scenă în timpul unui concert. În spatele cântăreţei se văd cinci muzicieni care o acompaniază, în timp ce literele din cuvântul „Google” apar scrise în fundal, potrivit Mediafax.

Supranumită „The First Lady of Song„, Ella Fitzgerald (25 aprilie 1917 – 15 iunie 1996) a fost cea mai celebră cântăreaţă de jazz din Statele Unite timp de peste o jumătate de secol. În timpul vieţii sale, Ella Fitzgerald a câştigat 13 premii Grammy şi a vândut peste 40 de milioane de albume, potrivit site-ului oficial al artistei.

Alte Articole

Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru ...

O nouă taxă obligatorie îi împovărează pe români. Trebuie ...

Accident pe DN1, la Predeal. Trei persoane, printre care un copil ...

Cu un registru vocal de trei octave, Ella Fitzgerald s-a remarcat prin puritatea interpretării şi prin capacitatea sa de improvizare. Putea cânta balade arzătoare, piese de jazz şi putea imita orice instrument dintr-o orchestră.

A lucrat cu cei mai importanţi muzicieni şi cele mai importante orchestre, de la Duke Ellington, Count Basie şi Nat King Cole, până la Frank Sinatra, Dizzy Gillespie şi Benny Goodman.

A cântat peste tot în lume, iar publicul său a fost la fel de diversificat precum capacităţile sale interpretative. S-a adresat tuturor persoanelor, bogate sau sărace, de toate rasele, religiile şi naţionalităţile. A fost una dintre cele mai iubite şi apreciate artiste din lume.

Alături de cântărețele Billie Holiday și Sarah Vaughan, Ella Fitzgerald a contribuit la dezvoltarea stilului vocal interpretativ modern în muzica de jazz. Colaborarea ei cu Louis Armstrong și Count Basie, precum și numeroasele turnee în cadrul seriei „Jazz At The Philharmonic” au făcut-o cunoscută în lumea întreagă.

În timpul copilăriei a visat să devină dansatoare, dar a început să cânte la sfatul prietenilor. A debutat la vârsta 17 ani, în noiembrie 1934, la Apollo Theater din Harlem, New York. A fost remarcată de Bardu Ali din formaţia artistului Chick Webb, care a angajat-o în orchestra lui în 1935. Ella Fitzgerald a început să cânte în mod regulat cu Webb’s Orchestra din anul 1935, la Harlem’s Savoy Ballroom, potrivit Wikipedia.

Împreună cu aceştia a înregistrat mai multe melodii, între care şi piesele „Love and Kisses” şi „(If You Can’t Sing It) You’ll Have to Swing It (Mr. Paganini)”. După moartea lui Chick Webb, în 1939, Ella Fitzgerald devine liderul formaţiei, care începe să susţină concerte sub denumirea „Ella and her Famous Orchestra”. Până în 1942, înregistrează în jur de 150 de piese cu „Ella and her Famous Orchestra”.

În 1942 îşi începe cariera solo şi începe să înregistreze cu Bill Kenny & The Ink Spots, Louis Jordan şi Delta Rhythm Boys. În 1945 înregistrează un deosebit succes alături de trompetistul Dizzy Gillespie, aceasta fiind perioada în care începe să fie cunoscută pentru stilul scat (improvizații vocale fără cuvinte). Doi ani mai târziu apare pentru prima dată pe scena Carnegie Hall din New York împreună cu saxofonistul Charlie Parker. Cu ajutorul impresarului Norman Granz începe seria de concerte „Jazz At The Philharmonic”, la care va participa până în 1967.

Cântecele interpretate de ea sunt compuse de cei mai cunoscuți compozitori americani, între care George Gershwin (împreună cu orchestra lui Nelson Riddle), Cole Porter şi Duke Ellington. Înregistrează „Ella Sings Gershwin” (1950), „The Cole Porter Songbook” (1956), „The Duke Ellington Songbook” (1957), „The Irving Berlin Songbook” (1958).

Împreună cu Duke Ellington Orchestra întreprinde turnee în Europa și America de Nord. Concertele erau deschise cu celebra compoziție a lui Duke Ellington „Take the ‘A’ Train”, Ella Fitzgerald fiind una din puţinele interprete ale acestei dificile partituri muzicale. Legendare au rămas aparițiile ei alături de Louis Armstrong în concerte sau în opera „Porgy and Bess”, de George Gershwin.

A apărut în filmele „Pete Kelly’s Blues”, „St. Louis Blues” şi „Let No Man Write My Epitaph”.

Cariera sa a fost întreruptă în anul 1966 din cauza unei boli grave la ochi. În anii ’70 a înregistrat mai multe discuri („Take Love Easy”, cu Joe Pass, „Ella and Oscar”, cu Oscar Peterson, „A Classy Pair”, cu Count Basie), iar în anul 1992 a susţinut ultimul său concert. A decedat pe 15 iunie 1996, la vârsta de 79 de ani.