Capsula Cygnus a fost lansată sâmbătă dimineaţa, cu o rachetă Antares, din Wallops Island, de pe coasta americană a Atlanticului.

Cygnus va rămâne aproximativ 3 luni ataşată la ISS. În luna februarie a anului viitor se va desprinde de staţia orbitală şi va amplasa câţiva microsateliţi cubesat înainte de a reintra în atmosfera Pământului unde va fi distrusă.

Alte Articole

Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: ...

Ziua Planetei Pământ 2024. Paşi mici în progresul privind ...

iRENE, primul „administrator de bloc” creat cu AI, îţi ...

Cygnus (lebădă în latină n.r.) este un vehicul destinat în principal transportării automatizate de mărfuri către ISS ce a fost conceput de Orbital Sciences Corporation, ca parte a programului de servicii comerciale de transport al NASA.

20 de ani de la primele misiuni pentru crearea Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS)

Staţia Spaţială Internaţională (The International Space Station – ISS) se află la o altitudine medie de 400 de kilometri deasupra Pământului şi poate rivaliza cu strălucirea planetei Venus, apărând ca o lumină strălucitoare pe cerul nopţii şi putând fi văzută de pe Pământ fără utilizarea unui telescop, potrivit www.space.com. Se întinde pe o suprafaţă egală cu un teren de fotbal şi cântăreşte 391.000 kilograme.

ISS este cel mai mare şi mai complex proiect ştiinţific internaţional din istoria omenirii şi a fost conceput ca o punte de legătură şi, totodată, un spaţiu de cercetare pentru misiunile spaţiale care explorează galaxiile. Un parteneriat internaţional al agenţiilor spaţiale oferă şi gestionează elementele staţiei. Planurile actuale menţionează menţinerea operaţională a staţiei spaţiale până în 2024, partenerii discutând şi o eventuală prelungire a funcţionalităţii până în 2028.

În 1998, primele două module ale Staţiei Spaţiale Internaţionale au fost lansate pe orbita Pământului.

La 20 noiembrie 1998, o rachetă rusă Proton, lansată de pe Cosmodromul Baikonur din Kazahstan transporta prima componentă pentru Staţia Spaţială Internaţională, un modul numit Zarya, finanţat de SUA şi construit de Rusia. După doar două săptămâni, la 6 decembrie 1998, Space Shuttle Endeavour în misiunea STS-88 a transportat, în spaţiu, modulul Unity construit în SUA şi l-a cuplat cu Zarya. Odată cu conectarea acestor două module inaugurale, construcţia Staţiei Spaţiale Internaţionale a început. Lansarea proiectului a implicat SUA, Rusia, Canada, Japonia şi ţările membre ale Agenţiei Spaţiale Europene, potrivit www.nasa.gov.

Construcţia ISS a fost oprită după tragedia navetei Columbia din 2003 şi reluată în septembrie 2006. Au urmat o serie de lansări în spaţiu de la bazele din Florida, Kazahstan şi Guyana Franceză (baza de lansare a Agenţiei Spaţiale Europene) pentru dezvoltarea ISS.

Părţile componente ale Staţiei Spaţiale Internaţionale au fost transportate în spaţiu, ansamblul fiind construit treptat pe orbită, folosind astronauţi şi robotică. În majoritatea misiunilor s-a folosit o navetă spaţială NASA, pentru a transporta piesele mai grele, dar şi rachete Proton sau rachete Soiuz, rachete pentru o singură utilizare. Sistemul ISS include module şi noduri de legătură, care conţin sectoare de locuit şi laboratoare (”Destiny”, ”Columbus” etc.), spaţii de depozitare şi panouri solare care asigură energia.

De la sosirea primei expediţii la 2 noiembrie 2000, prezenţa umană pe ISS a fost continuă. Echipajele de astronauţi, care au desfăşurat activităţi pe staţia spaţială, au fost de trei sau şase persoane. După ce NASA a sistat în 2011 programul de transport al astronauţilor săi către ISS, aceştia au depins de rachetele ruseşti Soiuz pentru a ajunge la bordul staţiei spaţiale. În 2014, Rusia a anunţat că din 2020 nu vor mai oferi transport astronauţilor american spre Staţia Spaţială Internaţională. În ianuarie 2018, numărul persoanelor care au fost pe ISS era de 230 din 18 ţări. Astronauţii au alocat cea mai mare parte a timpului pentru experimente şi întreţinerea ISS.

Istoria unei staţii spaţiale internaţionale datează din 1923, când savantul român Hermann Oberth a folosit termenul de ”staţie spaţială” pentru a descrie un complex ştiinţific spaţial care să fie folosite de către misiunile spre Lună şi Marte. În 1952, Werner von Braun a publicat în revista ”Collier” un articol despre conceptul de staţie spaţială, pe care a imaginat-o cu un diametru de aproximativ 80 de metri, care să ofere gravitaţie artificială similară cu cea de pe Pământ cu ajutorul forţei centrifuge.

Uniunea Sovietică a lansat prima staţie spaţială din lume, Saliut 1, în 1971. Statele Unite au lansat o staţie spaţială mai mare, Skylab, în 1973, care a găzduit trei echipaje înainte de a fi abandonată în 1974. URSS a continuat să se preocupe de misiuni spaţiale de lungă durată şi în 1986 a lansat primele module ale staţiei spaţiale Mir. Staţia Spaţială Internaţională este de patru ori mai mare decât staţia spaţială rusească Mir.