În ultimele săptămâni, spațiul public a fost invadat de informații privind o mega-anchetă DIICOT și ANAF Antifraudă, vizând un grup infracțional specializat în importul și exportul de motorină. Ancheta EVZ a dus către singurul punct strategic prin care aceste fluxuri uriașe de carburanți puteau tranzita România: Oil Terminal. Asocierea numelui companiei de stat cu o structură suspectată de evaziune fiscală a creat, în prima fază, percepția unei complicități instituționale. O analiză tehnică a procedurilor, a fluxurilor de marfă și a responsabilităților legale, realizată pe baza informațiilor din industrie, demonstrează însă contrariul: Oil Terminal nu doar că nu poate fi complice, dar este, prin natura sa, un observator garantat de stat, imposibil de eludat.
Pentru a estima corect poziția actuală a companiei Oil Terminal, este vital să înțelegem punctul critic din care a plecat. Între 2009 și 2010, Oil Terminal a suferit un șoc comercial major, pierzând un rulaj de aproximativ 9 milioane de tone de țiței și produse petroliere în doar doi ani. Această prăbușire a fost cauzată de doi factori externi devastatori: deschiderea terminalului propriu al Rompetrol la Midia, care a „bypass-at” fluxurile prin Constanța și închiderea rafinăriei Arpechim de către OMV Petrom.
La jumătatea anului 2010, compania se afla într-o situație limită: venituri înjumătățite, capacități de stocare blocate și un singur client major din zona de rafinare, LUKOIL. Mai mult, la începutul lui 2009, Oil Terminal nu avea niciun contract semnat cu vreun trader internațional sau companie străină independentă. Salvarea a venit printr-o schimbare radicală de strategie: transformarea dintr-un simplu depozitar pentru rafinării într-un hub regional pentru traderii globali.
Această deschidere a fost riscantă, dar necesară. Atragerea unor stocuri de sute de milioane de dolari într-un terminal cu tehnologie învechită și fără asigurări complexe a fost o „aventură” bazată pe încredere. Însă, pariul a fost câștigător. Astăzi, peste 35% din cifra de afaceri a Oil Terminal provine de la entități străine care aduc mărfuri în tranzit sau le vând prin transfer în tanc (ITT – In Tank Transfer). Compania și-a dublat cifra de afaceri între 2022 și 2024, tocmai datorită acestor fluxuri comerciale noi.
Acuzațiile sau suspiciunile de complicitate la evaziune fiscală se lovesc de zidul procedurilor vamale și operaționale. Fluxul motorinei, produsul „vedetă” care a adus cele mai mari venituri, dar și cele mai mari suspiciuni de fraudă, este un exemplu școală de trasabilitate.
Ancheta DIICOT vizează, în realitate, clienții traderilor internaționali – firme românești care, înainte de 2020, cumpărau direct de la rafinării. Faptul că acești clienți s-au mutat la Oil Terminal este rezultatul unei competiții economice dure. Oil Terminal a câștigat cotă de piață de la competitori precum Rompetrol, care au pierdut teren în distribuție.
Citește mai mult pe evz.ro