CARAŞ SEVERIN. Bolnavi scoşi din curte cu scara şi morţi duşi la cimitir cu tractorul VIDEO

La Fizeş, în Caraş Severin, drumurile nu au mai fost reparate de 30 de ani. Partea sudică a satului este îngropată, la propriu în noroaie. Drumurile sunt practicabile doar pentru tractoarele puternice.
Iulian Tudor
29 feb. 2016, 08:24
CARAŞ SEVERIN. Bolnavi scoşi din curte cu scara şi morţi duşi la cimitir cu tractorul VIDEO

Fizeşul este unul dintre satele mari ale Caraş Severinului și este aşezat chiar la începutul pustei bănăţene, loc în care Munţii Semenicului şi ai Dognecei se pierd în dealuri cu pante din ce în ce mai line, scrie infocs.ro. Sat bogat de de pustă altă dată, cu peste 400 de numere de casă, cu un renume – cine nu -și amintește de pâine pe vatră de la Fizeș – la această dată, Fizeşul a ajuns un sat prin care nu se poate circula, un sat rupt de lume fiindcă aşa vor primarul și cei de la primăria Berzovia – centru comunal de care apaține și satul.

Citeşte şi Protest inedit. Mai mulţi săteni din Caraş-Severin au intrat în greva foamei din cauza NOROIULUI

În afară de două drumuri care au mai fost reparate pe ici- pe acolo, în sat nu s-a mai făcut nimic de aproape 30 de ani. Situaţia este aşa de gravă, încât în unele zone, în cazul unui incendiu, maşina pompierilor nu poate interveni. Pare greu de crezut, dar au fost cazuri- şi nu puţine, când maşina salvării s-a oprit în marginea satului iar bolnavii au fost căraţi cu scara sau chiar în spate, până la marginea drumului de unde ambulanţa i-au luat mai departe. La fel se întâmplă cu cei ce mor. Din curţi şi până aproape de cimitir, sunt purtaţi cu spatele fiindcă nici măcar tractoarele nu mai pot intra, sau dacă o face – musai trebuie să fie un tractor puternic.

Așa cum s-a întâmplat și duminică. Un bărbat de aproximativ 40 de ani a fost condus pe ultimul drum prin ultimele noroaie. Imaginile – nu mai au nevoie de nici un comentariu. Spun ele destul, doar că cei ce trebuie să audă, se pare că au surzit. Din mai multe părți, la Fizeș, alaturi de familia îndurerată, au venit mai mulți prieteni și colegi ai defunctului, au stat oamenii la priveghi așa cum fac bănățenii și creștinii, dar din păcate, pe ultimul drum, foștii colegi s-au oprit. Noroiul a fost așa de mare încât oamenilor le rămâneau pantofii prinși în lut. Din păcate, asta-i România lui 2016, ăsta-i Fizeșul cu același primar de 20 de ani la cârmă. Și că să fim corecți până la capăt, să o spunem pe a dreaptă și să nu uităm că primarul Luca, a fost votat de fiecare dată și de către unii dintre fizeșeni.

Citeşte şi Criză de medicamente în România. Mii de bolnavi sunt afectaţi

Aşa cum era normal, oamenii au făcut zeci de sesizări către primăria şi primarul ce locuieşte în Berzovia. Degeaba. S-au dus în audienţă la Prefectură, la Consiliul Județean – tot degeaba. Oamenii au ajuns la capătul răbdării. Protestele s-au ținut lanț, fie prin sat, fie la Berzovia sau la Reșița, la instituțiile județene. Tot degeaba. Iată ce spun sătenii din Fizeș: ,,Totuşi, acum este bine, nu a plouat aşa de mult şi noroiul nu are decât jumătate de metru. Când plouă tare, noroiul este aşa de mare încât nu se mai poate face nimic”. ,,Din cauza drumului, suntem obligaţi să strângem toamna recoltele mult mai de vreme decât ar fi normal. În loc să culegem porumbul la sfârşitul lui octombrie, sau chiar mai târziu – atunci când este uscat, gospodarii îl strâng la jumătatea lui septembrie fiindcă dacă se pun ploile, nu-l mai pot aduce acasă”. Cu toate că de la capătul holdelor şi până în sat sunt doar vreo 800 de metri, din cauza drumului desfundat, căruţele şi tractoarele fac un ocol de 12 kilometri, efectiv ocolesc satul, pentru a putea evita așa zisul drum.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Alex Dobrescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri! Tatăl copiilor Cristinei Cioran trebuie să plătească 7.000 lei statului
Bzi.ro
Dureros! Ultimul mesaj al soției lui Charlie Kirk, postat cu doar câteva ore înainte de asasinarea activistului
Fanatik.ro
Ce pasiune periculoasă are Ioana Țiriac, unica fiică a lui Ion Țiriac. Moștenitoarea imperiului Țiriac i-a uimit pe toți
Capital.ro
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Decizia luată astăzi de Tribunalul București e definitivă
Playtech.ro
Unde se vorbește limba română în afara României? Ţările în care te simţi ca acasă
Adevarul
Ramzan Kadîrov a ajuns o umbră. De la imaginea de lider dur, la pacient dependent de dializă. Cine conduce, în realitate, statul cecen
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Irynei înainte să fie ucisă în trenul din Carolina de Nord! Ce a apucat să spună înainte de atacul cumplit care i-a provocat moartea
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Noul cuplu din lumea vedetelor. Supermodelul se iubește cu celebrul milionar
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 11 septembrie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report de peste 28,63 de milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
Ultimele 2 întrebări la care Charlie Kirk a răspuns. Ambele par a fi o coincidență cu asasinarea sa
iamsport.ro
ȘOCANT! FRF a plătit o sumă uriașă de bani pentru ca Mitriță să joace 17 minute: cât au putut să coste biletele de avion ale jucătorului
MediaFlux
România, pe harta roșie. Avertisment critic pentru țara noastra din cauza unui virus devastator
stirilekanald.ro
Ce a spus care a ucis-o pe Iryna Zarutska, ucraineanca înjunghiată într-un metrou din SUA. Cum explică gestul șocant: „Am în creier...”
substantial.ro
Monstrul din Caracal ar putea ieși din închisoare. Cum vrea Gheorghe Dincă să scape de pușcărie