Cardurile educaţionale de 500 de lei întârzie. De ce nu pot şcolile să le distribuie elevilor

Școlile care au intrat în posesia cardurilor educaționale în valoare de 500 de lei nu le pot distribui deocamdată părinților pentru că Ministerul Fondurilor Europene nu a finalizat procedura pe care școlile să o urmeze pentru ca tichetele să ajungă la părinți.
Mircea Filipescu
08 ian. 2024, 20:10
Cardurile educaţionale de 500 de lei întârzie. De ce nu pot şcolile să le distribuie elevilor

Procedura ar fi trebuit să fie deja finalizată și trimisă inspectoratelor și școlilor pentru ca de luni, 8 ianuarie, părinții să poate ridica de la școli cardurile, potrivit declaraţiilor responsabililor din MIPE, pentru Edupedu.

“Cei de la MIPE ne-au solicitat să mai întârziem puțin predarea pentru ca urmează să vină procedura”, a declarat, pentru sursa citată, inspectorul școlar Vasile Bogus, responsabil cu procedura de distribuire a tichetelor educaționale, la nivelul inspectoratului județean Ilfov.

Surse oficiale spuneau săptămâna trecută că de luni, școlile care vor primi tichetele educaționale le vor putea și distribuit pentru că procedura va fi gata până atunci. Aceasta este stabilită printr-un ordin de ministru comun semnat de ministrul Fondurilor Europene (MIPE) și cel al Educației privind procedura de distribuire a cardurilor de la școală la beneficiar. Joi, ordinul era în procedură de avizare la MIPE.

Nu este prevăzută clar o procedură a distribuirii cardurilor, ci una generală. În OUG nr. 83/2023 privind privind unele măsuri pentru susținerea preșcolarilor și elevilor dezavantajați care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile și luarea unor măsuri în domeniul educației. Inspectoratele le transmit școlilor, iar școlile mai departe beneficiarilor. Însă nu se precizează detalii despre cum și când intră aceștia în posesia cardurilor.

Citeşte şi: Ministerul Sănătății face recomandări pentru prevenirea/limitarea îmbolnăvirilor prin gripă și alte viroze respitatorii la redeschiderea școlilor

“În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin ordin comun al ministrului investițiilor și proiectelor europene și al ministrului educației, se aprobă procedura specifică de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, procedura specifică de returnare a acestora către beneficiar – Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și mecanismul de implementare aferent”, scrie în OUG.

Art. 7 alin (5), prevede că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de beneficiar, asigură coordonarea distribuirii măsurii de acordare de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional de la unitatea emitentă către inspectoratele școlare/Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Articolul 8, alin. (1) Unitatea emitentă asigură livrarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate, către inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, conform listelor finale ale destinatarilor finali eligibili comunicate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de beneficiar.

(2) Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București distribuie tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional către unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate.

(3) Unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali transmit reprezentantului legal/tutorelui destinatarului final tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate de pe raza teritorială unde aceștia își au domiciliul sau reședința.

(4) Pentru destinatarii finali nedeplasabili, unitățile școlare au obligația de a asigura serviciul de livrare a tichetului electronic la domiciliul sau reședința acestora.

(5) Unitățile de învățământ actualizează săptămânal stadiul repartizării tichetelor sociale pentru sprijin educațional către destinatarii finali în interfața web din aplicația informatică prevăzută la art. 6 alin. (4).

Cine sunt beneficiarii tichetelor educaționale

Din acest an, beneficiarii vor primi carduri noi, indiferent dacă au mai avut în trecut tichete educaționale, și vor fi valabile pentru următorii 5 ani. Cei 500 de lei vor fi livrați într-o singură tranșă. Termenul până la care părinții au putut depune cererile pentru tichetele educaționale fusese extins până la data de 26 noiembrie, potrivit unei modificări a ordonanței de urgență, publicată în Monitorul Oficial.

Conform prevederilor Ordonanței de urgență, în anul școlar 2023-2024, pentru tichetele sociale pe suport electronic sunt eligibili:

a) preșcolarii înscriși în învățământul de stat, care îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii:

– au vârsta minimă de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent (copiii pot fi înscriși la grădiniță și înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani).

– au vârsta maximă de 6 ani, împliniți după data de 1 septembrie a anului școlar curent;

– venitul lunar pe membru de familie este maximum 633 lei;

b) elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei.

Lista destinatarilor finali se actualizează, în cursul anului școlar în care se acordă sprijinul, ori de câte ori situația o impune.

Citeşte şi: Anunț important pentru elevi! Vacanța de iarnă se prelungește din cauza ninsorilor

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
Mărturii uluitoare din Dubai: „Dezastru total! Dacă nu se oprește acum, avem al Treilea Război Mondial. Toți îi înjură pe americani!”. Exclusiv
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. Doliu în teatru, film și televiziune. A avut o carieră de peste șase decenii
Playtech.ro
Un teren abandonat ani în șir devine parc-fanion al Capitalei. Unde se construiește
Adevarul
Riscă Iran să fie noul Vietnam al Americii? Expert în Orientul Mijlociu: „Au multe capacități necunoscute și rachete puternice”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Discursul lui Valentin Ceaușescu a schimbat pentru totdeauna fotbalul românesc: ”Stăteam și ne bufnea râsul. Cum să spui asta?”
MediaFlux
Iranul a confirmat moartea ayatollahului Ali Khamenei. UPDATE Lider suprem interimar la Teheran
stirilekanald.ro
28 de elevi din Focșani și profesoarele lor, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj