Care este starea de sănătate a lui Valentin Mihăilă, jucătorul care a rămas inconştient pe teren la meciul cu Politehnica Iaşi

Medicul echipei CSU Craiova, Claudiu Stamatescu, a declarat, sâmbătă, că Valentin Mihăilă, care a ajuns la spital în timpul meciului cu Politehnica Iaşi, a fost inconştient între 30 de secunde şi un minut, avea convulsii şi mandibular blocată imediat după ce a fost faultat dur de Laurenţiu Rus. Stamatescu a precizat că Mihăilă încă nu a plecat de la Iaşi, dar starea sa este foarte bună.
Iulian Tudor
03 nov. 2018, 09:28
Care este starea de sănătate a lui Valentin Mihăilă, jucătorul care a rămas inconştient pe teren la meciul cu Politehnica Iaşi

„Era inconştient în momentul în care am ajuns lângă el. Avea convulsii, avea mandibula blocată. În situaţii de genul acesta e foarte periculos să intri în panică. Eu aveam de luptat cumva şi cu jucătorii, care erau agitaţi. El şi-a revenit înainte de a fi urcat în ambulanţă. A fost inconştient între 30 de secunde şi un minut. La spital a fost transportat în stare de conştienţă. Acum este recuperat în totalitate, a făcut toate investigaţiile necesare pentru a evita o afecţiune ascunsă. A rămas la Iaşi sub supravegherea medicului de la Poli Iaşi”, a spus Stamatescu la Digi Sport.

El a precizat că viaţa jucătorului putea fi pusă în pericol. „Sunt destul de frecvente situaţii de genul acesta mai ales în box. Bineînţeles că viaţa lui putea să fie pusă în pericol. E posibil să fi intervenit ambulanţa puţin mai târziu decât ar fi fost normal, dar în momentul în care dânşii au intrat pe teren Mihăilă începuse să-şi revină. Nu a durat mult starea lui de suspensie temporară a conştienţei. Între 30 de secunde şi un minut”.

Claudiu Stamatescu a menţionat că Laurenţiu Rus s-a dus la spital pentru a fi alături de jucătorul pe carte l-a accidentat. „Laurenţiu Rus a fost după finalul meciului tot timpul lângă Mihăilă. A fost consultat la două spitale. Am vrut să facem toate investigaţiile necesare pentru a fi siguri că băiatul este ok. El era foarte bine din momentul în care ajunsese la spital, cu o jenă la nivelul mandibulei. Şi pe braţ avea o durere, a căzut cu capul pe braţul stâng. Totul este ok. Cred că în două-trei zile o să fie sută la sută apt să facă antrenamente”, a adăugat medicul.

Valentin Mihăilă a fost scos cu ambulanţa de pe teren, vineri seară, la meciul din deplasare cu Politehnica Iaşi, după ce a fost faultat foarte dur de Laurenţiu Rus.

În minutul 10 al partidei de la Iaşi, Laurenţiu Rus l-a faultat dur pe Mihăilă, care s-a prăbuşit inconştient. Rus a fost eliminat imediat.

Mihăilă a rămas întins pe gazon în aşteptarea ambulanţei care fusese chemată de la marginea terenului. Cel mai îngrijorat după accidentare a părut Ivan Martic, care s-a pus în genunchi şi a început să se roage.

Valentin Mihăilă a fost scos de pe teren cu ambulanţa, după ce gâtul i-a fost imobilizat. O altă ambulanţă a venit după câteva minute la stadion şi spre finalul primei reprize jucătorul a fost dus la spital.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT