Care sunt cauzele dramei grecești

După negocieri care au durat mai multe săptămâni, coaliţia de guvernământ de la Atena a ajuns la un compromis cu creditorii privaţi în privinţa unei parţiale iertări a datoriei pe care statul elen o are faţă de aceştia.
Romania TV
08 feb. 2012, 21:35
Care sunt cauzele dramei grecești

Alt subiect al negocierilor politice din Grecia a fost noul program de austeritate pe care îl solicită troika formată din FMI, UE şi Banca Centrală Europeană.

 

Implementarea acestui program suplimentar de economisire şi reuşita negocierilor cu creditorii privaţi sunt condiţiile principale puse de organismele internaţionale pentru eliberarea celei de-a doua tranşe a împrumutului destinat Greciei, în valoare de 130 de miliarde de euro.

 

Chiar şi beneficiind de o nouă perfuzie financiară, Grecia, care în ultimii doi ani s-a aflat deseori pe marginea prăpastiei, fiind salvată în ultima secundă, nu se poate considera scăpată de faliment. Situaţia a fost perpetuată parţial din cauza indeciziei de care a dat dovadă UE în privinţa Greciei, dar şi de incapacitatea politicienilor greci de a găsi soluţii viabile pentru ieşirea din criză.

 

Mituri şi simboluri

 

Ministrul elen de finanţe face deseori trimitere la mitologia greacă, spunând că negocierile cu troika internaţională seamănă cu lupta lui Hercule cu Hidra, cea cu mai multe capete. Simbolistica folosită de oficialul grec nu este întâmplătoare, ea se adresează greu încercatului popor elen, care în câteva luni va merge la urne. Realitatea este, de fapt, alta.

 

În Grecia, nu doar economia a clacat, ci, odată cu ea, întreg sistemul politic al ţării. Criza a scos la lumină toate slabiciunile unui sistem bazat pe clientelism politic şi corupţie şi care acum se străduieşte să supravieţuiască.

 

Aceasta este de fapt Hidra adevărată care chinuie grecii, nu partenerii europeni demonizaţi public de o bună parte a mass-media din Grecia, la iniţiativa politicienilor eleni. Partidele politice, în frunte cu socialiştii din PASOK, dar şi conservatorii din Nea Dimokratia, principalii responsabili pentru decăderea actuală a Greciei, s-au spălat pe mâini de responsabilitate şi acuză creditorii internaţionali de „programe de austeritate dure”.

 

Această pasare a responsabilităţii în curtea altora nu promite nimic bun în contextul actualului şi cu siguranţă viitorului program de austeritate. Partidele politice din Grecia nu reuşesc să ajungă la un consens privind cauzele crizei şi căile prin care aceasta poate fi depăşită. Citește articolul

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Clubul din România a intrat în insolvență, dar transferă jucători de la Steaua! Exclusiv
Capital.ro
Retragere sau depunere bani la bancomat. Se aplică pentru toți cei care folosesc numerar. Pragul de la care banca anunță Fiscul
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?