Care sunt cele mai mari păcate în faţa lui Dumnezeu

Ne considerăm creștini, Îl iubim pe Dumnezeu, dar greșim adesea față de El și, adesea, nici nu ne dăm seama că o facem. Fără doar și poate, toți cunoaștem care sunt cele mai mari păcate în fața lui Dumnezeu, cu toate acestea există unele pe care nu le conștientizăm și în care persistăm.
Romania TV
05 mart. 2018, 21:09
Care sunt cele mai mari păcate în faţa lui Dumnezeu

Păcate împotriva Duhului Sfânt

Sunt 3 la număr și sunt păcate grele. Iată-le:

– Necredința sau nepăsarea față de Dumnezeu;

– Ura împotriva lui Dumnezeu;

– Deznădejdea întrucât asta înseamnă neîncredere în marea milostivire a lui Dumnezeu. Pe de altă parte, o încredere prea mareîn bunătatea lui Dumnezeu te va face să săvârșești necontenit păcate, contând pe faptul că Dumnezeu te va ierta.

Păcate strigătoare la cer

Sunt în număr de 5 și sunt cele mai grave. Iată-le:

– Uciderea, inclusiv uciderea pruncilor nenăscuți;

– Manifestarea sexuală anormală (sodomie);

– Neplata lucrătorilor;

– Asuprirea văduvelor și a orfanilor;

– Batjocorirea părinților.

Citeşte continuarea pe Avantaje.ro. 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT