Care sunt, de fapt, preţurile pe o plajă din Thassos. Comparaţia tristă cu Mamaia: „Să ne trăiască!”

Turiștii români care au plecat în vacanță în Grecia au rămas uimiți de prețurile scăzute comparativ cu cele din România. Unul dintre ei a făcut o comparaţie între Thassos şi Mamaia.
Filip Stan
21 iun. 2023, 16:41
Care sunt, de fapt, preţurile pe o plajă din Thassos. Comparaţia tristă cu Mamaia:
Care sunt, de fapt, preţurile pe o plajă din Thassos. Comparaţia tristă cu Mamaia: "Să ne trăiască!"

Care sunt, de fapt, preţurile pe o plajă din Thassos. Cei mai mulți români care au ales să-și petreacă concediul pe meleaguri elene și-au justificat decizia,  susținând că prețurile pe litoralul românesc sunt mult mai ridicate comparativ cu cele din  zona Greciei.

De altfel, Grecia este destinația turistică preferată de foarte mulți români, iar hotelierii și comercianții au speculat acest lucru, așa că în anumite stațiuni personalul restaurantelor sau cel hotelier nu doar că vorbesc limba română ci pun la dispoziția conaționalilor noștri și meniuri în limba română.

Citeşte şi: Cum a ajuns Dan Adrian Drăgan să trăiască visul oricărui român. Acesta trăiește o viață ca în basme pe insula grecească Thassos 

Turiștii schimbă impresii pe Facebook, iar pe unul dintre forumurile destinate celor care aleg Grecia, Forum Thassos, au fost dezvăluite preţurile din această destinaţie aleasă de tot mai mulţi români.

„Prețuri la o plajă din Thassos: 3 euro șezlongul, 2 euro cafea grecească, 3,5 euro freddo cappuccino. Cicadele și umbra de pin, gratis”, a scris un turist.

Răspunsul a venit de la un turist care a ales litoralul românesc: „La fel și la Mamaia Nord: 24 euro șezlongul, 8 euro cafeaua, 12 euro frappe, 8 euro berea. De mâncare nu mai discutăm. Vorbim de o regiune de plajă obișnuită, nu din alea de fitze. Să ne trăiască!”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT