Carlos Ghosn a fost eliberat din închisoare. Fostul şef de la Nissan a plătit o cauţiune de 4,5 milioane dolari

Fostul preşedinte al Nissan Carlos Ghosn, acuzat de încălcare a legislaţiei financiare şi abuz de încredere, a fost eliberat joi din închisoare, după ce a depus cauţiunea în valoare de 500 de milioane de yeni (4,5 milioane de dolari) şi a fost de acord cu condiţiile impuse, inclusiv limitarea contactelor cu soţia sa.
Romania TV
25 apr. 2019, 14:02
Carlos Ghosn a fost eliberat din închisoare. Fostul şef de la Nissan a plătit o cauţiune de 4,5 milioane dolari

Tribunalul din Tokyo a respins apelul procurorilor împotriva deciziei de eliberare a lui Ghosn.

A fost a doua perioadă de detenţie a lui Ghosn în centrul de detenţie din Tokyo. El a fost arestat în noiembrie şi a stat în închisoare 108 zile, înainte de a fi eliberat în martie. A fost arestat din nou luna aceasta pentru abuz de încredere în formă agravată.

El a plecat din centrul de detenţie îmbrăcat cu un costum închis la culoare şi o cămaşă albă, fără cravată, a declarat un martor pentru Reuters.

De la ultima sa arestare, în data de 4 aprilie, fostul şef al Nissan este interogat cu privire la transferurile de fonduri de la Nissan către un distribuitor de vehicule Nissan din Oman. Procurorii niponi susţin că din cele 15 milioane de dolari vărsate către acest distribuitor între sfârşitul lui 2015 şi mijlocul anului 2018, aproximativ cinci milioane de dolari au fost utilizate de Ghosn cu scopul de a obţine foloase materiale în nume personal.

Ghosn se confruntă cu trei alte acuzaţii, care privesc subestimarea veniturilor şi transferarea pierderilor înregistrate de pe urma investiţiilor personale către Nissan. Ghosn a respins toate acuzaţiile formulate împotriva sa.

Conform legislaţiei nipone, Ghosn poate fi ţinut în arest 22 de zile fără a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile şi poate fi interogat fără a fi şi avocatul lui de faţă.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi mai mult decât Volkswagen şi Toyota.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, favorită la titlu în SuperLiga: Mihai Stoica recunoaște superioritatea oltenilor după 5-0 cu FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 21 septembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină la început de săptămână. Lista noilor tarife
Playtech.ro
La ce distanță trebuie ținut câinele față de gardul vecinului. Ce spune legea în România
Adevarul
Doi bătrâni s-au bătut pe o plajă din Grecia pentru un șezlong. Unul dintre ei a murit
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copilaș de doi ani și-a pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în județul Sălaj
iamsport.ro
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
MediaFlux
Horoscop 21 septembrie 2026. Început de săptămână cu schimbări importante! Banii intră în prim-plan, iar unele zodii primesc o veste care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte