Carlos Ghosn, prima apariţie publică şi prima audiere, la 50 de zile după arestare. Cum se apără fostul şef al Nissan

Fostul preşedinte al Nissan, Carlos Ghosn, a dezminţit marţi, în cadrul unei audieri publice la Tribunalul din Tokyo, acuzaţiile de nereguli financiare şi a protestat împotriva detenţiei sale prelungite.
Romania TV
08 ian. 2019, 07:18
Carlos Ghosn, prima apariţie publică şi prima audiere, la 50 de zile după arestare. Cum se apără fostul şef al Nissan

„Onorată curte, sunt nevinovat de acuzaţiile care se aduc împotriva mea. Am acţionat întotdeauna cu integritate. Am fost acuzat pe nedrept„, se arată în declaraţia scrisă a lui Carlos Ghosn, care a apreciat acuzaţiile procurorilor împotriva sa ca fiind „neîntemeiate”. Acesta a apărut la audiere îmbrăcat cu un costum bleumarin, o cămaşă albă şi fără cravată, arătând mai încărunţit şi mai slab decât în momentul arestării, în urmă cu 50 de zile.

A fost prima apariţie publică a lui Ghosn de când a fost arestat, în 19 noiembrie, de procurorii niponi. Carlos Ghosn, în vârstă de 64 de ani, a fost pus sub acuzare în Japonia pentru că a omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde yeni (38 milioane euro, 44 miliarde de dolari) realizate timp de cinci ani, în perioada 2010 – 2015

La audiere, Ghosn a prezentat realizările pe care le-a obţinut la Nissan, inclusiv transformarea datoriei de 2.000 de miliarde de dolari din 1999 în surplus în 2006. Nivelul vânzărilor a fost mai mult decât dublu, de la 2,5 milioane de vehicule în 1999 la 5,8 milioane de unităţi în 2016, a spus fostul preşedinte al Nissan. Acesta a dat asigurări că are sentimente „de dragoste şi apreciere” pentru Nissan şi „a acţionat întotdeauna legal şi onorabil”. „Mi-am dedicat două decenii din viaţa mea redresării Nissan. Am lucrat pentru îndeplinirea acestui obiectiv zi şi noapte„, a spus Ghosn.

Preşedintele juriului, Yuichi Tada, a afirmat marţi că Ghosn a fost arestat din cauza riscului de a fugi din Japonia şi de a ascunde dovezile. Arestarea lui Ghosn a şocat industria auto mondială, în condiţiile în care acesta este recunoscut drept cel care a salvat Nissan de la faliment şi a transformat alianţa Renault-Nissan în cel mai mare producător auto mondial.

Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi, mai mult decât Volkswagen şi Toyota. În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT