Carmen Dan, atac dur după acuzaţiile lui Marcel Vela: „Nu mi-a făcut rău mie, i-a făcut un bine lui Gheorghe Dincă”

Carmen Dan a răspuns acuzaţiilor lui Marcel Vela. Fostul ministru de Interne susține că declarațiile făcute de Vela au fost niște minciuni aruncate doar pentru a abate atenția publică de la moțiunea de cenzură.
Romania TV
06 feb. 2020, 08:50
Carmen Dan, atac dur după acuzaţiile lui Marcel Vela:

„Înainte de a pleca de la MAI, luându-și cu el mult clamata, dar nerealizata “reformă”, Marcel Vela a mai aruncat o fumigenă în stilul caracteristic, așa cum ne-a obișnuit deja.

Ca să dau un singur exemplu, vă amintiți probabil episodul cu „șeptarul”, acea bombă media devenită o amărâtă de petardă atunci când s-a aflat cine s-a plimbat cu acel BMW, care, apropo, nu a fost cumpărat de Carmen Dan! Trecem peste minciuna asta și ne oprim la ultima, pentru că în același mod aventurier, Marcel Vela a anunțat cu o mină importantă că eu știam de situația de la Caracal și nu am luat măsuri.

Că scopul unei astfel de minciuni aruncate pe piață a fost acela de a abate atenția publică de la tema importantă a zilei, respectiv moțiunea de cenzură, știm! Că singurele preocupări ale acestui deja fost ministru (cu toate, dar absolut TOATE atribuțiile delegate) au fost dezinformarea și manipularea, iarăși știm!

Și pentru că ieri am avut treabă la Parlament, astăzi, pentru toți cei interesați, vreau să lămuresc lucrurile:
1. În luna februarie 2019, DIICOT a solicitat DGPI în mod direct, în baza fluxului informațional operativ, anumite date referitoare la “cazul Caracal” sau ceea ce urma a fi “cazul Caracal”. Nu cunosc și nu am cunoscut conținutul acelei solicitări clasificate, pentru că, repet, a fost adresată direct DGPI, nu ministrului afacerilor interne.

2. În luna martie, în temeiul aceluiași schimb de informații operativ, DGPI a răspuns/transmis DIICOT o notă. Din nou, nu cunosc conținutul acelei note, toată această corespondență operativă desfășurându-se pe relația DIICOT – DGPI.

3. Mă îndoiesc sincer că Marcel Vela nu știe care este realitatea, dar din dorința nestăpânită de a mai invoca încă o dată numele meu într-un context insinuant, a ales iarăși manipularea! Ar fi putut să verifice fie și numai registrul de corespondență al cabinetului ministrului și ar fi constatat că acea corespondență sau orice informare referitoare la această temă nu a a ajuns la mine!

4. În plus, inclusiv pentru Marcel Vela, cel care nu a deprins în tot acest timp exercițiul de minimă reponsabilitate ca înainte de a vorbi de la nivelul unei asemenea funcții să fie măcar puțin informat, fac încă o precizare: în luna iulie 2018, am primit o notă prin care DGPI semnala anumite suspiciuni în ceea ce privește înscrierea unor candidați la un concurs de ocupare a unei funcții de adjunct al șefului poliției municipiului Caracal.

Atenție, vă rog: iulie 2018! Care a fost urmarea? În urma discuției pe care am avut-o cu Inspectorul General al Poliției Române de la acea dată și a atenției cu care s-a urmărit derularea acelei proceduri, aceasta s-a finalizat, niciunul dintre candidați nefiind însă declarat admis.

Privind retrospectiv, o spun cu tristețe, este jenant că tot ce a rămas după acest “fulminant” mandat la ministerul de interne reprezintă o amărâtă de OUG cu privire la trotinete, pritocită vreo 9 ore la ceas târziu în noapte, și aia nepublicată!

CONCLUZIA, la fel de tristă: Ieșind cu informații eronate, manipulatoare, referindu-te la un dosar penal important cu un obiect ce a stârnit și stârnește în continuare multă emoție publică, invocând caracterul clasificat al unor date ce pot avea o însemnătate deosebită pentru organele judiciare, într-o fază în care inculpatul este trimis în judecată, nu îi faci un rău lui Carmen Dan, ci dimpotrivă, îi faci un bine inculpatului Dincă!”, scrie Carmen Dan pe Facebook.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Cele mai importante investiții făcute de Simona Halep din banii câștigați în tenis. Cum și-a construit averea
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 30 septembrie. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute. Cât valorează euro și dolarul
Playtech.ro
Poți fi obligat să-l lași pe vecin să intre în curtea ta pentru a-și repara casa? Când nu îi poți refuza accesul
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autoritățile elvețiene au oferit noi detalii despre Vlad Băltățeanu: Suspectul nu s-a predat. Unde a fost prins acesta
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
PSD analizează opțiunile pentru o nouă majoritate după votul privind Guvernul Mureșan. Negrescu: Poate UDMR își va schimba poziționarea
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte