Carmen Dan, despre intrarea României în Schengen: „Trei state nu susţin aderarea. Unul este Olanda”

Carmen Dan, ministrul de Interne, a scris vineri, pe Facebook, că decizia intrării României în Schengen este exclusiv politică, se ia cu unanimitate de voturi, iar în acest moment nu există această unanimitate. ”Forţarea unui vot în Consiliu în condiţiile mai sus prezentate ar fi condus în mod evident la un deznodământ negativ şi ar fi putut genera închiderea procesului de aderare”, susţine Carmen Dan.
Romania TV
07 iun. 2019, 06:27
Carmen Dan, despre intrarea României în Schengen:

”Astăzi voi participa la ultimul Consiliu JAI sub preşedinţia română şi cum nu ne putem desprinde de realităţile din ţară, mă aştept ca în perioada viitoare să se speculeze că România nu a intrat în Schengen pentru că ministerul condus de Carmen Dan nu a supus la vot subiectul în ultimul Consiliu JAI al Preşedinţiei noastre”, a scris, vineri, Carmen Dan, pe Facebook.

Ea a făcut câteva precizări referitoare la aderarea României la spaţiul Schengen.

”Un vot pentru extinderea spaţiului Schengen prin aderarea României şi Bulgariei se ia cu unanimitate de voturi în Consiliul JAI. Din păcate, acum nu există această unanimitate. Amintesc aici declaraţia publică a prim-ministrului olandez, care, pe 9 mai, chiar la Summitul de la Sibiu, s-a pronunţat în faţa jurnaliştilor români că nu suntem pregătiţi pentru aderare. De asemenea, tot la Summitul de la Sibiu, unde s-a discutat despre viitorul UE, subiectul Schengen a lipsit de pe agendă, fiind astfel evident că marile puteri europene nu sunt nici interesate şi nici pregătite pentru o extindere a spaţiului Schengen”, a mai scris Carmen Dan.

Potrivit acesteia, preşedinţia României pe Justiţie şi Afaceri Interne a testat poziţia statelor membre referitoare la extinderea spaţiului Schengen, atât la Consiliul informal din Bucuresti, dar şi în formatul COREPER (organismul politic în care ambasadorii statelor membre discută subiectele care vor intra pe agenda Consiliului).

”Trei state nu susţin aderarea. Unul este Olanda”, a mai scris Carmen Dan.

Potrivit acesteia, spaţiul Schengen nu mai functionează în întregime, o explicaţie fiind că, după valul de migraţie şi după actele teroriste din ultimii ani, multe state europene sunt reticente faţă de o extindere a spaţiului.

”În plus, s-au introdus controale chiar şi la frontierele interne, adică şi-au anulat principalul beneficiu al calităţii de stat membru Schengen. Ca exemple sunt frontierele dintre Franţa şi Germania, Austria cu Germania, Suedia cu Danemarca, Italia cu Franţa. Forţarea unui vot în Consiliu în condiţiile mai sus prezentate ar fi condus in mod evident la un deznodământ negativ şi ar fi putut genera închiderea procesului de aderare. Din acel moment s-ar fi putut cere României şi Bulgariei să reia întregul proces de evaluare, adică să se piardă efectiv tot ce s-a câştigat în ultimii ani”, susţine Carmen Dan, pe Facebook.

Ministrul de Interne afirmă că aceste date au fost comunicate tuturor factorilor decidenţi (Preşedinţie, Guvern, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Europene) de către Ambasada noastră de la Bruxelles.

”Închei postarea amintind că România îndeplineşte toate condiţiile tehnice pentru aderare, iar MAI acţionează acum ca un membru de facto al spaţiului Schengen, adică face controale la frontieră respectând aceleaşi regulamente, are acces la baze de date şi introduce în acestea semnalări, face schimb de informaţii, participă la misiuni Frontex etc. Decizia aderării este exclusiv politică, iar rezolvarea nu poate fi decât rezultatul unor demersuri politice la toate nivelurile – Preşedinţie şi Guvern”, a mai scris Carmen Dan.

În contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în perioada 6-7 iunie 2019 are loc, la Luxembourg, reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI).

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
FCSB și U Cluj, puhoi de bani de la UEFA pentru zero victorii în șase meciuri!
Capital.ro
Reguli pentru buletine din august 2026. Cine mai poate obține cartea de identitate clasică și cât costă noul document
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România