Carmen Dan: „Pe mine nu m-a sunat nimeni; Grindeanu e singur, un premier al nimănui, legat cu lanţuri de scaunul de prim-ministru”

Ministrul demisionar al Afacerilor Interne, Carmen Dan, a precizat, vineri, într-o declaraţie de presă la sediul MAI, că vrea să transmită ”un mesaj de stabilitate” şi a ţinut să precizeze, referindu-se la declaraţia premierului că a discutat cu mai mulţi miniştri pentru ca aceştia să îşi facă treaba, că pe ea nu a sunat-o nimeni, iar dacă ar fi făcut-o, ea se afla la minister.
Filip Stan
16 iun. 2017, 08:51
Carmen Dan:

Ministrul demisionar al Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, vineri, la sediul ministerului, că în acest moment Sorin Grindeanu ”este singur, un premier al nimănui, legat cu lanţuri de scaunul de prim-ministru”. Ea a acuzat colaborarea defectuoasă cu premierul şi a spus că demisiile miniştrilor ”nu sunt întâmplătoare”, ci reprezintă un semnal pe care au vrut să îl dea ccă nu se mai putea continua în această formulă.

”Nimeni nu i-a dat domnului Grindeanu o foaie de hârtie şi un pix şi i-a spus «notează nişte nume care vor fi miniştri». Vă garantez că nu a fost aşa. Nimeni nu l-a oprit să îşi  spună părerea în CEX sau la Palatul Victoria”, a afirmat Carmen Dan, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.

 

”Demisiile noastre nu sunt întâmplătoare. am vrut să dăm un semnal foarte clar că nu mai puteam continua în această formulă. Noi am conştientizat  că aceste program nu este al lui Sorin Grindeanu, este al partidului şi este în interesul României”, a susţinut ea.

Ministrul demsionar a acuzat colaborarea defectuoasă cu premierul, arătând că atunci când existau probleme acesta nu se implica în găsirea de soluţii pentru rezolvarea acestora.

”Nu este suficient să ridici o problemă dacă simţi că după aceste discuţii nu se întâmplă nimic”, a spus ea.

În opinia ei, procedural, membrii Guvernului nu au greşit, pentru că întâi au mers şi au discutat la Palatul Victoria şi abia apoi le-au discutat în plan politic.

”De fiecare dată când am avut o problemă de gestionat, m-am dus şi am discutat cu primul ministru. Într-un final, şi eu şi colegii mei am încercat să explicăm de ce suntem într-o situaţie în care această comunicare este doar din partea noastră. (…) Această decizie de a demisiona a fost o decizie pe care nu am discutat-o înainte, nu ne-am dus cu această intenţie în CEx, ci pur şi simplu a fost o reacţie de solidaritate între noi, membrii guvernului, ca să transmitem un  semnal că ne dorim să fie dialog. Noi nu am văzut altă soluţie”, a mai declarat Carmen Dan.

Ea a afirmat, de asemenea, că premierul, chiar dacă o perioadă a fost prezent la CEx, ”s-a purtat ca şi cum a fost absent, nu a dat niciun semnal că şi-ar dori un dialog, a plecat şi asta a fost”.

”Domnul Grindeanu în acest moment e singur, un premier al nimănui, legat cu lanţuri de scaunul de prim-ministru”, a susţinut Carmen Dan.

viewscnt

„Nu a fost o declaraţie de presă cu o temă anunţată, pentru că în ultimele zile am primit foarte multe mesaje atât de la cetăţeni, cât şi de la angajaţi MAI. Mi se puneau o serie de întrebări referitoare la nişte activităţi pe care noi le-am început în cadrul ministerului – stadionul Dinamo, activitatea DGPI, proiectul cărţii electronice de identitate”, a spus Carmen Dan.

Ea a adăugat că unele dintre mesaje au fost mesaje de transmitere a dorinţei de a continua.

„Este motivul pentru care am considerat că e foarte important să transmit un mesaj de stabilitate”, a ărecizat ministrul demisionar.

Carmen Dan a menţionat că, aseară, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria, „s-a indus ideea că miniştrii nu sunt prezenţi la minister”. „Mai mult, s-a spus că s-a încercat sau s-a luat legătura cu unii miniştri care au fost trimişi la minister. Pe mine nu m-a sunat nimeni. Dacă m-ar fi sunat, eu aş fi fost la minister”, a continuat ea.

„Acesta este un semnal atât pentru opinia publică, cât şi pentru colegii mei din minister, care trebuie să ştie că au ministru şi că lucrurile în acest minister merg îmainte, fără sincope”, a subliniat Carmen Dan.

Ministrul demisionar a prezentat o sinteză a activităţii MAI în mandatul său şi a spus că ea este în minister, însă şi-a delegat o parte din atribuţii.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Una dintre cele mai așteptate nunți din showbiz a avut loc înainte de Crăciun! Două vedete s-au căsătorit în mare secret
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, campioană de toamnă după 35 de ani! Oltenii au câștigat ultimul titlu după ce au încheiat anul 1990 pe locul 1
Capital.ro
Reguli la bloc. Asociația de proprietari te obligă să plătești apa, deși apartamentul este gol. Gelu Pușcaș: Nu e eroare, nu e abuz
Playtech.ro
În ce zile se merge la colindat. Ce se face din 24 decembrie până la Anul Nou
Adevarul
Gastroenterolog: „Aceasta este gustarea pe care aș vrea s-o evite toată lumea”. Alternative sănătoase
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Denise Rifai, pregătită pentru viața în doi! Vedeta Kanal D ne-a dezvăluit planurile sale pentru 2026: „A venit momentul”
iamsport.ro
Cinci oameni-cheie ar fi orchestrat arestarea lui Gică Popescu: ”E caz unic”. Mircea Sandu l-ar fi avertizat
MediaFlux
Bani pentru pensionari retroactiv. Legea care vrea să facă dreptate unei categorii de români
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet