Carmen Dan: Vom iniţia o acţiune în instanţă în cazul stadionului Dinamo

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va iniția o acțiune în instanță în cazul stadionului Dinamo, a anunțat, marți, ministrul Carmen Dan, potrivit Agerpres. Demersul are legătură cu asocierea între CS Dinamo și Asociația FC Dinamo.
Iulian Tudor
11 iul. 2017, 12:05
Carmen Dan: Vom iniţia o acţiune în instanţă în cazul stadionului Dinamo

„Astăzi am avut o nouă întâlnire cu grupul de lucru al MAI pe tema stadionului Dinamo. După ce în urmă cu 30 de zile am sesizat DNA, în zilele următoare vom iniția și o acțiune în instanță. Subiectul rămâne în atenția mea pentru că îmi doresc ca stadionul Dinamo să fie modernizat, iar acest obiectiv este unul prioritar pentru noi. Mergem mai departe!”, a scris ministrul de Interne pe Facebook.

Pe 16 iunie, Carmen Dan declara că a trimis la Direcția Națională Anticorupție concluziile controlului privind asocierea între CS Dinamo și Asociația FC Dinamo.

„Am finalizat controlul cu privire la modul în care s-a realizat asocierea între CS Dinamo și Asociația FC Dinamo iar concluziile au ajuns deja la DNA. (…) În paralel, juriștii ministerului vor acționa și în plan civil pentru a rupe această asociere păguboasă între Clubul Sportiv Dinamo și pentru Ministerul Afacerilor Interne”, explica, la acel moment, ministrul Carmen Dan.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT