Carmen Iohannis și Jill Biden au lăudat poporul român pentru cum a tratat refugiații ucraineni: „Românii sunt ospitalieri, sunt minunați, adevărați eroi”

Jill Biden, Prima Doamnă a SUA, s-a întâlnit sâmbătă cu Carmen și Klaus Iohannis și cu refugiații ucraineni.
Filip Stan
07 mai 2022, 18:44
Carmen Iohannis și Jill Biden au lăudat poporul român pentru cum a tratat refugiații ucraineni:

Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, şi soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, au ajuns, sâmbătă, la Şcoala Gimnazială „Uruguay” din Sectorul 1 al Capitalei, care găzduieşte elevi ucraineni refugiaţi.

”Ne-aţi oferit speranţă, sentimentul că ne putem baza pe dumneavoastră e foarte important, în special pentru prietenii noştri ucraineni”, i-a mărturisit Carmen Iohannis Primei Doamne a Statelor Unite ale Americii, în timpul întâlnirii cu refugiații ucraineni.

Carmen Iohannis a mulţumit organizaţiilor nonprofit şi tuturor celor care îi ajută pe refugiaţii ucraineni, precum şi autorităţilor locale. ”Sunt foarte mândră să spun că mereu am ştiut că românii sunt ospitalieri”, a subliniat ea. Jill Biden a afirmat că românii sunt ”minunaţi, adevăraţi eroi”, şi a spus că ”simte că există speranţă”.

Citește și Jill Biden s-a întâlnit cu Klaus şi Carmen Iohannis. Alături de soţia preşedintelui, Prima Doamnă a Americii a mers să-i viziteze pe copiii ucraineni refugiaţi în România VIDEO

La rândul său, Jill Biden a mulțumit poporului român pentru cum au primit-o și cum s-au comportat cu vecinii ucraineni greu încercați în această perioadă. ”Poporul tău este minunat. Ei sunt adevăraţii eroi”, a afirmat Jill Biden.

”Suntem foarte recunoscători că aţi iniţiat acest eveniment astăzi. Sunt foarte recunoscătoare că v-aţi rupt din timp şi că aţi făcut efortul să ne vizitaţi. Întotdeauna am iubit americanii şi ne simţim mai în siguranţă dacă ştim că ne susţin, mai ales în contextul acestei situaţii foarte tensionate. De aceea, e bine să fim uniţi şi cred că oricine se simte mai siguranţă dacă ştie că are prieteni”, a declarat Carmen Iohannis.

”Este foarte important pentru noi să rămânem uniţi. Mulţumim foarte mult pentru această oportunitate, pentru faptul că v-aţi alăturat nouă şi ne-aţi oferit speranţă. Sentimentul că ne putem baza pe dvs. e foarte important, în special în ceea ce îi priveşte pe prietenii noştri ucraineni”, a mai spus ea.

”Simt că există speranţă. Şi avem nevoie de speranţă”, a răspuns Jill Biden.

”Aş vrea, bineînţeles, să mulţumesc românilor. Sunt foarte mândră să spun că mereu am ştiut că românii sunt ospitalieri, însă în acest context au dovedit-o cu atât mai mult”, a continuat Carmen Iohannis.

Citește și Jill Biden şi Carmen Iohannis, apariţii spectaculoase la întâlnirea de la Bucureşti. Rochiile extrem de elegante, cu imprimeu floral, primăvăratic le-au pus în valoare atuurile fizice. FOTO şi VIDEO

”Vreau să le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat, tuturor organizaţiilor nonprofit, celor implicaţi în acest proiect şi care au reuşit să ne aducă astăzi împreună şi trebuie să recunosc că autorităţile au făcut o treabă excelentă, deoarece într-un timp atât de scurt au reuşit să implice copiii şi pe mamele lor în activităţi ca să poată uita de problemele şi de suferinţele lor”, a mai precizat ea.

”Puteţi conta pe noi. Suntem prietenii voştri, suntem aici să vă atenuăm durerea şi facem tot ne stă în putinţă pentru a vă menţine sănătoşi şi cât de fericiţi putem, în special pe copii”, a transmis Carmen Iohannis refugiaţilor ucraineni.

”De asemenea, vreau să mulţumesc directorului acestui liceu. Aţi făcut o treabă extraordinară într-un timp atât de scurt pentru ca acest eveniment să se desfăşoare fără cusur”, a mai afirmat ea.

”Trebuie să ştiţi că vă iubim”, i-a mărturisit Prima Doamnă a României lui Jill Biden.

La finalul discuției, cele două prime doamne au oferit flori mamelor ucrainene și cadrelor didactice de la școla unde a avut loc întâlnirea. Apoi, au ieșit în curtea școlii unde le așteptau copiii refugiați ucraineni.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Pod prăbușit la Techirghiol! S-a rupt în două. Imagini de coșmar
Fanatik.ro
„Sunt sfâșiat!”. Răzvan Lucescu, primul interviu după moartea tatălui Mircea. Tehnicianul lui PAOK și-a deschis sufletul pentru Fanatik, acasă, la Salonic, după finala pierdută din Cupa Greciei
Capital.ro
Decretele privind demisiile miniștrilor PSD, publicate în Monitorul Oficial. Bilanțuri complete și predarea portofoliilor către interimari
Playtech.ro
Ce contracte de închiriere trebuie înregistrate la ANAF. Avantajele contribuabilului și cum se procedează în 2026
Adevarul
SURSE Grupul politic care ar putea decide soarta lui Bolojan: negocieri tensionate și acuzații dure înainte de moțiune
wowbiz.ro
Alex Marcu, mărturii tuburătoare la un an de la moartea Teodorei. Cât de greu îi este să treacă peste tragedie: „Lucrez cu doi psihologi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi foști soți au fost găsiți fără suflare în propria casă! Incredibil ce s-a întâmplat între ei, chiar înainte de descoperirea macabră
iamsport.ro
Sabotaj? O posibilă explicație pentru dezastrul de la Rapid: ”Așa se face în general”
MediaFlux
George Simion anunță că moțiunea va fi depusă marți, dacă vor avea strânse minim 233 de semnături: Pe data de 5 mai vom avea un vot pentru debarcarea Guvernului Bolojan
stirilekanald.ro
Nicușor Dan a semnat demisia...
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara