„Cârnaţii de Pleşcoi” au fost declaraţi produs românesc recunoscut şi protejat în UE

Comisia Europeană a aprobat înscrierea produsului românesc "Cârnaţi de Pleşcoi" în registrul produselor care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată (IGP).
Filip Stan
04 oct. 2019, 15:29

„Conform procedurilor de înregistrare a unei denumiri în Registrul Denumirilor de Origine Protejate şi al Indicaţiilor Geografice Protejate, nu a fost depusă în termenul legal nicio declaraţie de opoziţie. Astfel, potrivit termenelor Regulamentului de punere în aplicare al Comisiei Europene, produsul „Cârnaţii de Pleşcoi” (IGP) dobândeşte denumirea de indicaţie geografică protejată, la 20 de zile de la publicarea Regulamentului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, deci termenul curge de la data de 4 octombrie 2019″, anunţă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) într-un comunicat.

România are acum şase produse înregistrate pe sisteme de calitate europene. Patru au Indicaţii Geografice Protejate (IGP): Magiun de prune Topoloveni, Salam de Sibiu şi Novac afumat din Ţara Bârsei, scrumbia de Dunăre afumată şi cârnaţii de Pleşcoi. Produsul Telemea de Ibăneşti este înregistrat pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejată (DOP).

La Comisia Europeană se mai află depuse documentaţiile pentru încă cinci produse în scopul dobândirii protecţiei europene, din care patru pentru sistemul de calitate Indicaţie Geografică Protejată: Telemea de Sibiu, Caşcaval de Săveni, Salată cu icre de Ştiucă de Tulcea, Plăcinta dobrogeană şi un produs Salata tradiţională cu icre de crap pentru dobândirea protecţiei europene Specialiate Tradiţională Garantată.

 

Reţetă Cârnaţi de Pleşcoi

Cârnaţii de Pleşcoi sunt un soi de cârnaţi afumaţi produşi dintr-un amestec de carne de oaie şi vită, uneori şi carne de capră, condimentaţi cu ardei roşu, usturoi şi cimbru. Această combinaţie de ingrediente şi procesul de producţie le conferă Cârnaţilor de Pleşcoi un gust unic, cunoscut şi renumit pe teritoriul României începând din secolul al XIII-lea.

Potrivit informaţiilor MADR, proporţia de carne de oaie este de minim 55%, iar cea de vită de maxim 45%. Sezonier, toamna – iarna, carnea de oaie se poate înlocui în proporţie de maxim 10% cu carnea de capră fără a se modifica semnificativ proprietăţile organoleptice.

„Cârnaţii de Pleşcoi se fabrică şi se comercializează sub două tipuri: afumaţi şi crud uscaţi afumaţi. Ambele tipuri de Cârnaţi de Pleşcoi sunt iuţi datorită ardeiului iute roşu din compoziţie. Aceştia au o suprafaţă curată, intactă şi nelipicioasă, iar în secţiune au consistenţă legată, densă şi uniformă atât pe margine, cât şi în mijloc. Cârnaţii de Pleşcoi afumaţi se prezintă sub formă cilindrică; şiraguri lungi, porţionate la dimensiuni de 15-18 cm lungime, cu greutatea de 40-50 grame. Cârnaţii de Pleşcoi crud uscaţi afumaţi se prezintă sub formă aplatizată; şiraguri lungi, porţionate la dimensiuni de 15-18 cm lungime, cu greutatea de 25 -40 grame”, precizează MADR.

Toate etapele procesului de producţie pentru obţinerea Cârnaţilor de Pleşcoi se desfăşoară în aria geografică delimitată.

Reputaţia produsului Cârnaţi de Pleşcoi şi dezvoltarea ulterioară a producţiei acestora poate fi atribuită faptului că este un produs regional de tradiţie. Reţeta a fost transmisă din tată în fiu, deoarece prepararea cârnaţilor şi valorificarea lor era principala sursă de venit a localnicilor din Pleşcoi, susţin reprezentanţii MADR.

Cârnaţii de Pleşcoi se disting de alţi cârnaţi din aceeaşi categorie prin gustul specific datorat combinaţiei dintre carnea de oaie/capră, vită, ardei iute, sare (amestec de sărare), usturoi şi cimbru. Gustul picant al Cârnaţilor de Pleşcoi este rezultatul unei combinaţii de usturoi, ardei iute roşu şi cimbru.

Începând din 2008, un festival al „Cârnaţilor de Pleşcoi” este organizat pentru a celebra acest produs foarte apreciat de români.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Șumudică, declarații tari despre România lui Hagi: „Mari carențe. Îl va judeca poporul pe Gică!”. Care au fost greșelile capitale ale selecționerului. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă regulile în magazine. Detaliul pe care trebuie să-l verifice orice cumpărător
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Controverse la Zoo Sibiu. Iepure viu, oferit unui piton, în fața copiilor: „Trebuie să simtă bătăile inimii animalului pe care îl vânează”
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS! Bărbatul de 30 de ani, suspect că i-a luat viața iubitei, s-a predat în Elveția
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Anunțul momentului în România. Când vom trece la EURO
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte