Carnea de miel, mai scumpă cu peste 30 la sută decât anul trecut. Testul pentru noile prețuri va fi dat de Paștele Catolic

Credincioșii catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului. Pe masa de Paște se obișnuiește a avea în aceste zile preparate din carne de miel. Gospodinele pregătesc ciorbă de miel, stufat de miel, drob ori friptură de miel.
Alina Costache
26 mart. 2024, 11:23
Carnea de miel, mai scumpă cu peste 30 la sută decât anul trecut. Testul pentru noile prețuri va fi dat de Paștele Catolic

Paștele Catolic se sărbătorește anul acesta duminică, 31 martie. La fel ca Paștele Ortodox, Paștele Catolic comemorează Învierea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Tradițiile se aseamănă între Paștele catolic și cel ortodox. Iar una dintre ele se referă la carnea de miel care va fi servită la masa de Paște.

Citește și: Cât costă un miel de Paște în 2024. Ministrul Agriculturii îi liniștește pe români: „Se va vinde la prețul corect”

În aceste condiții, în piețe și în supermarketuri au apărut deja oferte la carne de miel. Ciobanii au pregătit deja miei. Anul acesta, condițiile meteorologice favorabile au dus la o fătare timpurie, asigurând disponibilitatea mieilor maturi și sănătoși mai devreme decât în ​​anii precedenți.

Prețurile pentru mieii vii ar putea crește semnificativ față de anii anteriori. Dacă anul trecut prețurile variau între 15 și 20 de lei pe kilogram, ciobanii consideră că în 2024 ar putea cere între 25 și 30 de lei pe kilogram. Testul pentru noile prețuri va fi dat de Paștele Catolic.

Și pentru Paștele ortodox estimările arată un preț de aproximativ 25 de lei pe kilogram pentru mieii vii și 35 de lei pentru cei sacrificați.

Citește și: Carnea de miel va fi un lux pe masa de Paşte 2024. De ce nu vor avea românii berbecuţ de pus pe grătar

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a abordat subiectul prețului cărnii de miel în perspectiva sărbătorilor pascale din acest an, în care prețurile la bunuri și servicii au crescut considerabil. Întrebat cât va costa kilogramul de carne de miel, Florin Barbu a subliniat importanța unei piețe corecte și a stabilității prețurilor pentru fermieri și consumatori.

„Nu pot să dau un preț estimat, pentru că vreau să fie o piață corectă a vânzării cărnii de miel în perioada sărbătorilor pascale. Din discuțiile pe care le-am avut cu fermierii, mi-au spus foarte clar că vor avea un preț decent astfel încât să-și acopere cheltuielile și să aibă și un mic profit, pentru că toată lumea muncește pentru acest lucru”, a explicat ministrul la Prima TV.

Florin Barbu a precizat că, anul trecut, kilogramul de carne de miel „a fost undeva la 25 de lei”. Întrebat dacă anul asta va fi mai mult, ministrul Agriculturii a răspuns: „Eu nu cred că va fi. Nu pot să influențez piața. Dacă în calitatea mea de ministru dau un preț, sigur că voi influența piața. Nu vreau să fac acest lucru. Sunt sigur că fermierii vor avea un preț corect pentru români la carnea de miel”.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT