Cârpaci, dispus să cedeze temporar Primăriei Timişoara clădirea evacuată de la Spitalul de Copii

Proprietarul clădirii evacuate a Spitalului de Copii din Timişoara, Vladimir Cârpaci, l-a anunţat pe primarul municipiului, Nicolae Robu, că este dispus să cedeze Primăriei imobilul, însă doar pentru doi-trei ani, timp în care municipalitatea s-ar obliga să facă investiţii acolo.
Romania TV
19 nov. 2013, 13:38
Cârpaci, dispus să cedeze temporar Primăriei Timişoara clădirea evacuată de la Spitalul de Copii

Vladimir Cârpaci, însoţit de avocat şi de doi lideri ai romilor, a venit, marţi, în audienţă la primarul Timişoarei, Nicolae Robu, pentru a discuta despre o executare silită pe care primarul a iniţiat-o, pentru o amendă neplătită în valoare de 365.000 de lei, relatează Mediafax.

De asemenea, s-a discutat şi despre clădirea Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” care la începutul acestei luni a fost evacuată şi în care au funcţionat Secţia de Pneumologie şi laboratorul.

Cârpaci a spus, înainte de intrarea în audienţă, că nu există nicio executare silită pe numele său şi, mai mult, primarul Nicolae Robu nu are cum să ceară executarea silită a proprietăţilor sale, deoarece fapta s-a prescris.

„O să discutăm să vedem ce facem cu problema Spitalului de Copii. (Nicolae Robu – n.r.) nu are nicio executare silită pe numele meu. Vrem să găsim o soluţie, un schimb, există mai multe variante”, a declarat Vladimir Cârpaci.

În timpul întâlnirii, Vladimir Cârpaci şi avocatul acestuia şi-au arătat disponibilitatea de a ceda gratuit spaţiul în care a funcţionat secţia de Pneumologie a Spitalului de Copii, însă doar pentru o perioadă de doi-trei ani, timp în care Primăria s-ar obliga să facă nişte investiţii în acel imobil pentru a-l readuce într-o stare decentă.

Primarul Nicolae Robu a spus că va prezenta această propunere consilierilor locali, în şedinţa de plen de joi, urmând ca aleşii locali să decidă dacă o vor accepta sau respinge.Primarul Timişoarei a precizat că acest lucru nu înseamnă că va renunţa la demersul de a executa silit familia Cârpaci pentru datoria de 365.000 de lei, care, în opinia sa, nu s-a prescris.

„Sunt semne de întrebare privitoare la modul în care un număr mare de case a ajuns în proprietatea unui număr mic de persoane de etnie romă. Noi nu dorim să punem anatema pe întreaga etnie, dorim însă să nu ocolim subiectele sensibile. Primăria Timişoara are zeci de procese şi litigii pe proprietăţi care se află în posesia unui număr mic de persoane. (…) V-am sugerat să donaţi clădirea (în care a funcţionat secţia Spitalului de Copii – n.r.), pentru că aşa putem să facem proiecte pe termen lung. Vreau să vă mai informez că acea execuţie silită va fi dusă până la capăt”, a afirmat primarul Robu.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a cerut executarea silită a lui Vladimir Cârpaci, proprietarul corpului de clădire evacuat de la Spitalul de Copii, pe motiv că el nu a respectat o decizie a instanţei privind alt imobil, iar în contul sumei adunate ca sancţiune să returneze clădirea spitalului.

CITEŞTE ŞI Primăria din Timişoara negociază cu clanul de romi Cârpaci pentru clădirea unui spital

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, anunţa, în 11 noiembrie, că Vladimir Cârpaci, cel care a evacuat un corp de clădire în care funcţiona Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din municipiu şi care este proprietarul altui imobil, de pe strada Mihai Eminescu nr. 6, face lucrări neautorizate la această casă, deşi există o sentinţă irevocabilă prin care se cere „readucerea construcţiei în starea iniţială”.

„Cerem executarea silită a clanului Cârpaci pentru că pe strada Eminescu nr. 6 a făcut lucrări neautorizate şi noi am obţinut o sentinţă definitivă şi irevocabilă prin care se cere readucerea construcţiei în starea iniţială, în caz contrar sancţiunea fiind de o sută de lei pe zi. Timp de zece ani cât s-au scurs de când s-a aplicat această hotărâre judecătoarească s-a strâns o sumă, care este de 365.000 de lei, şi noi cerem acum executarea silită a lui Vladimir Cârpaci, proprietarul acelui corp de clădire pe care a trebuit să îl evacuăm de la Spitalul de Copii. Şi cerem ca, în recuperarea acestei sume, să ni se dea acea clădire”, declara primarul Nicolae Robu.

Familia Cârpaci a intrat oficial, în 1 noiembrie, în proprietatea unui corp de clădire de la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, astfel că Secţia de Pneumologie şi laboratorul, care funcţionau în acest imobil, au fost mutate într-una din celelalte şapte clădiri rămase ale spitalului.

Clădirea respectivă a fost retrocedată foştilor proprietari în anul 1995. Prin vânzări succesive, imobilul a ajuns în proprietatea familiei de romi Cârpaci, care a cerut evacuarea. În 1 noiembrie a expirat ultimul termen de evacuare, astfel că Vladimir Cârpaci s-a prezentat pentru a-şi prelua proprietatea.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ea este fata găsită într-o valiză abandonată în râul Olt. Cu cine a fost văzută Valentina ultima dată
Fanatik.ro
Drama tânărului care se poate lăsa de fotbal după accidentul echipei Dinamo 2 de la Câmpulung: „Mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață”. Video - Fanatik.ro
Capital.ro
Ajutor de peste 300 de lei pentru fermieri. Cererile pot fi depuse la APIA până joi, 24 septembrie
Playtech.ro
De ce același produs de pe Temu poate avea alt preț de la o zi la alta. Ce se întâmplă, de fapt, în aplicație
Adevarul
Cristian Pîrvulescu critică „spectacolul” din jurul lui Georgescu: „DIICOT nu trebuie să se joace”
wowbiz.ro
Detaliul cutremurător din cazul tinerei găsite moartă în valiză: Tatăl Valentei a vorbit cu ea cu doar câteva ore înainte să moară. Ce au descoperit legiștii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
Florin Prunea l-a caracterizat în două cuvinte pe Adrian Elicopter
MediaFlux
Imagini inedite cu patronul Rapidului. Dan Șucu a fost surprins de Paparazii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte