Cum arată casa lui Radu Drăgușin din Londra. Fundaşul echipei naţionale ar putea pleca de la Tottenham VIDEO

Radu Drăgușin a trecut peste o accidentare gravă, care l-a scos din circuit aproape un an, dar a revenit pe gazon de câteva luni bune. Internaţionalul român, aflat sub contract cu Tottenham, locuieşte, alături de soţia sa, Ioana, într-o casă cu curte din Londra.
Marius Gherghe
18 mai 2026, 13:19
Cum arată casa lui Radu Drăgușin din Londra. Fundaşul echipei naţionale ar putea pleca de la Tottenham VIDEO
Cum arată casa lui Radu Drăgușin din Londra. Fundaşul echipei naţionale ar putea pleca de la Tottenham

Radu Drăgușin locuiește împreună cu soţia sa, Ioana. Cei doi au și un cățel, pe care îl iubesc foarte mult și îl scot zilnic la plimbare.

„Ne place Londra. Ne place să încercăm lucruri noi, să mâncăm la restaurante. Când am ajuns la Spurs a fost, de fapt, prima dată când mergeam la Londra. Agentul meu mi-a zis: „Spurs te vrea”. Mereu am vrut să joc în Premier League. Să mă bat cu cei mai buni. Dacă joci cu cei mai buni, ești printre cei mai buni. Până la urmă, totul a fost despre Spurs”, a spus fundașul român pentru un documentar realizat de Tottenham.

Radu Drăgușin are ca hobby jocul de șah și adesea joacă fie cu colegii. „Chiar dacă muncim din greu, avem nevoie și de altceva. Hobby-ul meu este șahul. Nu poți fi distras. Acesta este modul meu de a bloca gândurile rele. Am un set de șah din Bali. L-am luat când am fost acolo. Am început când eram mic. M-am uitat la serialul „Queen’s Gambit” și am început să joc tot mai mult. Am început să înțeleg jocul. Joc mereu când am ocazia”, a spus Radu Drăgușin.

Citeşte şi: Ce adversari poate avea Universitatea Craiova în Liga Campionilor. Şanse bune pentru grupa din Europa League sau Conference League

O altă mare pasiune a lui Radu Drăgușin este gătitul. În perioada în care a jucat în Serie A, fotbalistul s-a specializat în mâncare italiană, iar în documentar prepară o porție de carbonara după rețeta tradițională: „A trebuit să învăț să gătesc. La început măsuram totul. Acum mă descurc din instinct. În Italia luam mereu Parmigiano Reggiano. Aici nu prea găsesc”.

Radu Drăgușin a povestit și cum a cerut-o în căsătorie pe Ioana: „Știam că o voi cere. I-am spus că în seara aceea îi voi face o surpriză. Nu puteam să îi spun ce surpriză. În momentul acela eram super stresat. Trebuia să îi spun tot ce aveam de spus fără să uit prea multe. Nici nu putea vorbi când a auzit. A fost un moment frumos, un final fericit după acea accidentare. Dumnezeu lucrează în moduri greu de înțeles”.

Citeşte şi: De ce a angajat-o Lidl pe marea campioană de 56 de ani. Fosta sportivă are o avere de peste 140 de milioane de euro

Despre coafura sa, una destul de controversată, fotbalistul a spus; „Nu m-am gândit să mă tund, dar o să vină și ziua aceea”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Ofertă uriaşă pentru un titular de la FCSB! Reacţia lui Gigi Becali: „Sunt bani buni! E o echipă din străinătate”. Exclusiv
Capital.ro
Regulă importantă pentru proprietarii de apartamente. Se poate cere controlul primăriei la asociație în aceste cazuri
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte