„Castelanii” din Căciulata: 50% dintre locuitori trăiesc în case cu turnuri

Există în judeţul Vâlcea localitatea cu cei mai mulţi "castelani" din România. Jumătate din locuitorii staţiunii Căciulata trăieşte în "castele" sau cel puţin aşa le place să spună.
Romania TV
18 feb. 2012, 09:52

„Casele vechi din judeţul Vâlcea au, în mare parte, arhitectură brâncovenească. Camere înalte, geamuri în arcadă, iar în faţă, aşa cum în alte zone există tinda, la vâlceni s-a construit foişorul. Exact cum au bisericile pe care toţi le definim în arhitectură brâncovenească”, spune arhitectul Ion Cornea.

Foişorul brâncovenesc, însă, acea intrare cu arcade, la casele din judeţul Vâlcea are o înălţime similară întregului ansamblu, scrie Agerpres.

Mai puţin în Căciulata, unde foişorul a devenit turn şi se înalţă cu mult deasupra casei. Această „fiţă arhitectonică”, spune arhitectul Cornea, a apărut în Vâlcea după construcţia castelului Peleş din Sinaia.

„Probabil, un arhitect a fost fascinat de castelul regal şi s-a gândit ce ar fi să importe noul stil peste brâncovenescul local. Şi uite că a ieşit, fără a deveni deloc kitch, chiar a indicat o emblemă a locului. Nu doar în Căciulata avem asemenea inovaţii, mai există în judeţ, dar aici sunt cele mai multe”, spune specialistul.

Probabil că aglomeraţia de case cu turnuri brâncoveneşti din staţiunea Căciulata, situată chiar pe Valea Oltului, la ieşirea acestui râu din defileu, i-a determinat pe mulţi să facă speculaţii că arhitectura emblemă a oraşului are legătură cu muntele Cozia şi Mănăstirea Turnu.

Geografii spun că şi arhitectura copiază modele reliefale sau edificiile religioase, sau cel puţin se inspiră.

„Muntele Cozia este un munte model, structurat întocmai unui turn de veghe deasupra staţiunii Călimăneşti-Căciulata, are o geometrie aparte, de aceea probabil porneşte tot ansamblul de toponime – Turn, Turnişor, Turneanu. Mănăstirea aflată la baza lui se numeşte Mănăstirea Turnu şi, atunci, implicit, arhitecţii au dezvoltat inovaţia în această arhitectonică”, spune Ion Cristache, profesor de geografie.

Oricare ar fi explicaţiile, abundenţa de case-castel din zona Căciulata întregeşte farmecul acestei staţiuni de la baza masivului Cozia, pe malul Oltului, imediat la ieşirea din defileu.

Primarul din Călimăneşti – Căciulata, Ilie Amuzan, chiar dacă nu subscrie la niciuna din teoriile care motivează inovaţia brâncovenească a acestor locuinţe, este mulţumit că şi noile pensiuni sau case care se construiesc păstrează „turnul scărilor” ca element decorativ arhitectonic.

Staţiunea Călimăneşti – Căciulata este o staţiune balneo, cu izvoare minerale medicale, care în foarte scurt timp va beneficia de un Centru de expoziţii şi convenţii, un incubator de afaceri, o clinică modernă de cardiologie şi un complex SPA, construit cu fonduri europene.

Dacă în urmă cu zece ani era considerată staţiunea pensionarilor sau doar a celor veniţi la tratament prin sindicate, astăzi, prin mulţimea de terase, pub-uri, noi complexe hoteliere de 3 şi 4 stele se adresează tuturor turiştilor. Aici se poate face echitaţie, în curând croaziere pe râul Olt, se pot vizita cele trei mănăstiri de patrimoniu – Stânişoara, Turnu şi Cozia, ultima fiind una dintre cele mai vechi din România, locul unde este înmormântat Mircea cel Bătrân, dar şi fratele regelui Carol al II-lea de Hohenzollern, prinţul Carol – Mircea.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Miodrag Belodedici, reacție tranşantă în conflictul FCSB – CSA Steaua: “Noi am câştigat Cupa Campionilor”
Capital.ro
Impozit pe apartamente. Schimbare radicală de la 1 ianuarie 2026. Românii care vor plăti cu până la 750% mai mult
Playtech.ro
Curentul se scumpește din ianuarie 2026. Calcul: cât vei plăti pentru 100 kWh
Adevarul
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Dani Mocanu și fratele său rămân în Italia. Instanța a amânat hotărârea privind extrădarea acestora în România
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Data expirării va fi scoasă de pe produsele alimentare din România. Ce trebuie să știe cumpărătorii
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”