CASTIGATORI OSCAR 2019: Surpriza vine de la marele câştigător, votul juriului a fost dat de marţi seară. Ce spun criticii

CASTIGATORI OSCAR 2019. Criticii spun cine va câştiga şi cine ar trebui să câştige trofeele acordate de Academia Americană de Film.

24 feb. 2019, 07:46
CASTIGATORI OSCAR 2019: Surpriza vine de la marele câştigător, votul juriului a fost dat de marţi seară. Ce spun criticii

Lista câştigătorilor celei de-a 91-a ediţii a galei premiilor Oscar:

Cel mai bun film: „Green Book” – câştigător. Au mai fost nominalizate „Black Panther”, „BlacKkKlansman”, „Bohemian Rhapsody”, „The Favourite”, „Roma”, „A Star is Born” şi „Vice”.

Cel mai bun regizor: Alfonso Cuarón – „Roma” – câştigător. Au mai fost nominalizaţi Spike Lee – „BlacKkKlansman”, Pawel Pawlikovski – „Cold War”, Yorgos Lanthimos – „The Favourite” şi Adam McKay – „Vice”.

Cea mai bună actriţă: Olivia Colman („The Favourite”) – câştigătoare. Au mai fost nominalizate Yalitza Aparicio („Roma”), Glenn Close („The Wife”), Lady Gaga („A Star Is Born”) şi Melissa McCarthy („Can You Ever Forgive Me?”).

Cel mai bun actor: Rami Malek („Bohemian Rhapsody”) – câştigător. Au mai fost nominalizaţi Christian Bale („Vice”), Bradley Cooper („A Star is Born”), Willem Dafoe („At Eternity’s Gate”) şi Viggo Mortensen („Green Book”).

Cel mai bun actor în rol secundar: Mahershala Ali („Green Book”) – câştigător. Au mai fost nominalizaţi Adam Driver („BlacKkKlansman”), Sam Elliott („A Star is Born”), Richard E. Grant („Can You Ever Forgive Me?”) şi Sam Rockwell („Vice”).

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Regina King („If Beale Street Could Talk”) – câştigătoare. Au mai fost nominalizate Amy Adams („Vice”), Marina de Tavira („Roma”), Emma Stone şi Rachel Weisz („The Favourite”).

Cel mai bun scenariu original: „Green Book” (Nick Vallelonga, Brian Currie, Peter Farrelly) – câştigător. Au mai fost nominalizate „The Favourite” (Deborah Davis, Tony McNamara), „First Reformed” (Paul Schrader), „Roma” (Alfonso Cuarón), „Vice” (Adam McKay).

Cel mai bun scenariu adaptat: „BlacKkKlansman” (Charlie Wachtel, David Rabinowitz, Kevin Willmott, Spike Lee) – câştigător. Au mai fost nominalizate „The Ballad of Buster Scruggs” (Joel Coen, Ethan Coen), „Can You Ever Forgive Me?” (Nicole Holofcener şi Jeff Whitty), „If Beale Street Could Talk” (Barry Jenkins), „A Star Is Born” (Eric Roth, Bradley Cooper, Will Fetters).

Cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza: „Roma” (Mexic) – câştigător. Au mai fost nominalizate „Capernaum” (Liban), „Cold War” (Polonia), „Never Look Away” (Germania) şi „Shoplifters” (Japonia).

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „Spider-Man: Into the Spider-Verse” (Bob Persichetti, Peter Ramsey, Rodney Rothman) – câştigător. Au mai fost nominalizate „Incredibles 2” – Brad Bird, „Isle of Dogs” – Wes Anderson, „Mirai” – Mamoru Hosoda, „Ralph Breaks the Internet” – Rich Moore, Phil Johnston, Clark Spencer.

Cel mai bun lungmetraj documentar: „Free Solo” (Jimmy Chin, Elizabeth Chai Vasarhelyi) – câştigător. Au mai fost nominalizate „Hale County This Morning, This Evening” (RaMell Ross), „Minding the Gap” (Bing Liu), „Of Fathers and Sons” (Talal Derki), „RBG” (Betsy West, Julie Cohen).

Cea mai bună imagine: „Roma” (Alfonso Cuarón) – câştigător. Au mai fost nominalizate „Cold War” (Lukasz Zal), „The Favourite” (Robbie Ryan), „Never Look Away” (Caleb Deschanel), , „A Star Is Born” (Matthew Libatique).

Cel mai bun montaj: „Bohemian Rhapsody” (John Ottman) – câştigător. Au mai fost nominalizate „BlacKkKlansman” (Barry Alexander Brown), „Green Book” (Patrick J. Don Vito), „The Favourite” (Yorgos Mavropsaridis), „Vice” (Hank Corwin).

Cel mai bun mixaj de sunet: „Bohemian Rhapsody” – câştigător. Au mai fost nominalizate „Black Panther”, „First Man”, „A Quiet Place”, „Roma”.

Cel mai bun montaj de sunet: „Bohemian Rhapsody” – câştigător. Au mai fost nominalizate „Black Panther”, „First Man”, „Roma” şi „A Star Is Born”.

Cele mai bune efecte vizuale: „First Man” – câştigător. Au mai fost nominalizate „Avengers: Infinity War”, „Christopher Robin”, „Ready Player One”, „Solo: A Star Wars Story”.

Machiaj şi coafură: „Vice” – câştigător. Au mai fost nominalizate „Border” şi „Mary Queen of Scots”.

Cele mai bune costume: „Black Panther” (Ruth E. Carter) – câştigător. Au mai fost nominalizate „Ballad of Buster Scruggs” (Mary Zophres), „The Favourite” (Sandy Powell), „Mary Poppins Returns” (Sandy Powell), „Mary Queen of Scots” (Alexandra Byrne).

Cel mai bun cântec original: „Shallow” – „A Star Is Born” – de Lady Gaga, Mark Ronson, Anthony Rossomando, Andrew Wyatt şi Benjamin Rice – câştigător. Au mai fost nominalizate „All The Stars” – „Black Panther” – de Kendrick Lamar, SZA, „I’ll Fight” – „RBG” – de Diane Warren, „The Place Where Lost Things Go” – „Mary Poppins Returns” – de Marc Shaiman, Scott Wittman, „When A Cowboy Trades His Spurs For Wings” – „The Ballad of Buster Scruggs” – de Willie Watson, Tim Blake Nelson.

Cea mai bună coloană sonoră originală: „Black Panther” (Ludwig Goransson) – câştigător. Au mai fost nominalizate „BlacKkKlansman” (Terence Blanchard), „If Beale Street Could Talk” (Nicholas Britell), „Isle of Dogs” (Alexandre Desplat), „Mary Poppins Returns” (Marc Shaiman, Scott Wittman).

Design de producţie: „Black Panther” (Hannah Beachler) – câştigător. Au mai fost nominalizate „First Man” (Nathan Crowley, Kathy Lucas), „The Favourite” (Fiona Crombie, Alice Felton), „Mary Poppins Returns” (John Myhre, Gordon Sim), „Roma” (Eugenio Caballero, Bárbara Enrı́quez).

Cel mai bun scurtmetraj live-action: „Skin” (Guy Nattiv) – câştigător. Au mai fost nominalizate „Detainment” (Vincent Lambe), „Fauve” (Jeremy Comte), „Marguerite” (Marianne Farley), „Mother/ Madre” (Rodrigo Sorogoyen).

Cel mai bun scurtmetraj de animaţie: „Bao” (Domee Shi, Becky Neiman-Cobb) – câştigător. Au mai fost nominalizate „Animal Behaviour” – Alison Snowden, David Fine, „Late Afternoon” – Louise Bagnall, „One Small Step” – Andrew Chesworth, Bobby Pontillas, „Weekends” – Trevor Jimenez.

Cel mai bun scurtmetraj documentar: „Period. End of Sentence” (Rayka Zehtabchi, Melissa Berton) – câştigător. Au mai fost nominalizate „Black Sheep” (Ed Perkins), „End Game” (Rob Epstein, Jeffrey Friedman), „Lifeboat” (Skye Fitzgerald), „A Night at the Garden” (Marshall Curry).


CASTIGATORI OSCAR 2019: Criticii de la Variety şi The Hollywood Reporter au întocmit liste cu cine va câştiga şi cine ar trebui să câştige trofeele acordate de Academia Americană de Film pe 24 februarie, la Los Angeles. Lungmetrajul „Roma” şi realizatorul Alfonso Cuarón, actorii Rami Malek şi Glenn Close sunt daţi ca favoriţi, însă „Green Book” ar putea fi marele câştigător.

GALA LIVE AICI SAU AICI

Votul membrilor Academiei s-a încheiat marţi după-amiază, iar criticii de film şi-au exprimat părerile. Ei vorbesc despre câteva posibile surprize, însă, având în vedere palmaresul pe care îl au deja unele dintre filme, este greu de crezut că vor exista la cele mai importante categorii.

Din liste nu lipsesc „Roma”, „Green Book” şi „Bohemian Rhapsody”, „The Favourite” şi „Vice”.

„Roma”, producţie Netflix, este nominalizat la 10 categorii ale premiilor Academiei Americane, după ce s-a impus la Festivalul de la Veneţia de anul trecut, unde a fost premiat cu Leul de Aur. Au urmat două Globuri de Aur (regie şi film în limbă străină), trei premii BAFTA, trofee din partea mai multor societăţii de critici de film, un premiu Goya, iar cineastul mexican a fost recompensat de Sindicatul Regizorilor Americani (DGA).

Tot 10 nominalizări a primit şi „The Favourite” al lui Yorgos Lanthimos, care a fost, la rândul său, premiat la Veneţia, recompensat cu un Glob de Aur pentru interpretare feminină (Olivia Colman), şi, între altele, câştigător la premiile Gotham.

Pentru „cel mai bun film”, Variety consideră că va câştiga „Green Book” al lui Peter Farrelly, dar că ar trebui să câştige „Roma” al lui Cuarón. De cealaltă parte, THR spune că „Roma” ar trebui şi va câştiga trofeul la această categorie.

Cel mai bun regizor va fi, în accepţiunea ambelor publicaţii, Alfonso Cuarón, pentru „Roma”, fără drept de apel.

Cât priveşte cel mai bun actor în rol principal, Rami Malek este dat drept câştigător, pentru rolul din „Bohemian Rhapsody”, însă opţiunile sunt împărţite când vine vorba despre cine ar trebui să câştige. Variety scrie că trofeul ar trebui să ajungă la Bradley Cooper, pentru „A Star Is Born”, iar The Hollywood Reporter îl consideră pe Christian Bale („Vice”) îndreptăţit să câştige.

Pentru cea mai bună actriţă în rol principal, Variety şi THR spun că Glenn Close va fi premiată pentru interpretarea din „The Wife”. Criticii consideră însă că Olivia Colman ar trebui să fie premiată pentru „The Favourite”, respectiv Melissa McCarthy, pentru „Can You Ever Forgive Me?”.

Mahershala Ali va fi premiat pentru rolul secundar din „Green Book”, precizează şi Variety şi THR, însă ambele sunt de părere că Richard E. Grant („Can You Ever Forgive Me?”) merită să câştige trofeul.

Părerile sunt împărţite în vederea celei mai bune actriţe în rol secundar. Dacă Variety spune că Regina King va fi premiată pentru „If Beale Street Could Talk” şi că tot ea ar trebui să câştige, The Hollywood Reporter o numeşte pe Amy Adams („Vice”) în ambele situaţii.

Cel mai bun scenariu adaptat va fi desemnat „BlacKkKlansman” (Charlie Wachtel, David Rabinowitz, Kevin Willmott şi Spike Lee), în viziunea ambelor publicaţii, însă Variety menţionează că „The Ballad of Buster Scruggs” al fraţilor Joel şi Ethan Coen ar trebui să câştige, iar The Hollywood Reporter, Can You Ever Forgive Me?”, de Nicole Holofcener şi Jeff Whitty. 

Pentru poveste originală, părerile nu seamănă deloc. Variety consideră că „Green Book” (Nick Vallelonga, Brian Hayes Currie şi Peter Farrelly) va câştiga şi că ar trebui să câştige „First Reformed” (Paul Schrader), în timp ce THR consideră că „The Favourite” (Deborah Davis, Tony McNamara) câştigă şi că „Vice” (Adam McKay) ar trebui premiat.

Câştigătorii celor 24 de categorii ale premiilor Oscar vor fi anunţaţi într-o gală care va avea loc duminică seară, la Dolby Theatre din Los Angeles. În România, ceremonia va putea fi urmărită în direct pe postul de televiziune Digi24.

Digi24 va difuza în noaptea de 24 spre 25 februarie 2019, la ora 00:30, o ediție specială dedicată Galei Premiilor Academiei Americane de Film. Cel mai așteptat eveniment cinematografic al anului este transmis în direct și în exclusivitate de televiziunile Film Now și Digi24 pentru al cincilea an consecutiv.

Program difuzare Digi24

00:00 Ca-n filme

00:30 Ediție specială cu Oana Zamfir, Vlad Zamfirescu, Manuela Cernat și Laurențiu Damian

01:30 Red Carpet

03:00 Gala Premiilor Oscar

Program difuzare Film Now

01:30 Red Carpet

03:00 Gala Premiilor Oscar

“Premiile Oscar împlinesc anul ăsta 91 de ani. Prin istorie, numele consacrate și tendințele artistice lansate, au impus repere cinematografice universale. Ne-au ajutat să descoperim și să iubim filmul. Ne-au demonstrat că, măcar uneori, divertismentul și valoarea artistică nu sunt incompatibile. Poate că premiile europene ne-au rafinat privirea, însă Oscarul ne-a deschis prima dată ochii”, explică actorul Vlad Zamfirescu.

“Anul acesta avem o competiție echilibrată, cu filme pe toate gusturile: politice, de artă, de epocă, muzicale, drame sociale, comedii. Favoritul meu este “Război rece”, de Pawel Pawlikowski , love story tragic, regal de frumusețe vizuală, dureroasă și necesară evocare a opresiunii comuniste din spațiul Europei de Est. Îl recomand publicului românesc alături de “Vicele” (“Vice”), “Roma”, “La poarta eternității” (“At Eternity’s Gate”) și “Cartea verde” (“Green Book”), a declarat Manuela Cernat, scenarist de marcă.

“Fără pelicule precum “Vice”, “Green Book”, “Bohemian Rhapsody”, “Can you ever forgive me” sau “At Eternity’s Gate”, mulți dintre noi, mai ales tinerii, poate nu am ajunge la poveștile extraordinare de viață ale unor artiști precum Freddie Mercury, Vincent van Gogh, Don Shirley sau ale unor politicieni precum Dick Cheney, care a condus o vreme Statele Unite al Americii fără ca aproape nimeni să știe. E minunat că un mediu atât de frumos – filmul – are și un conținut atât de valoros. Sper să îmi fiți alături duminică spre luni când ne vom bucura de cel mai important eveniment al cinematografiei,” a spus Oana Zamfir, prezentator Digi24.

Ediția specială dedicată Galei OSCAR®, găzduită de Oana Zamfir, îi are ca invitați pe actorul Vlad Zamfirescu, regizorul Laurențiu Damian și pe Manuela Cernat, profesor de teatru și scenarist. Odată cu sosirea vedetelor pe covorul roşu, Oana Zamfir și invitații săi vor discuta ultimele predicții despre favoriții de anul acesta, dar și controversele pe care le-au creat, ca în fiecare an, unele nominalizări. 

Oscar 2019 – Măsuri excepţionale de securitate la Dolby Theatre

Peste 10.000 de poliţişti şi trei seturi de plicuri cu numele câştigătorilor, sigilate şi păzite, se numără între măsurile se siguranţă luate de organizatori pentru gala Oscar de anul acesta.

Organizatorii se aşteaptă ca 735 de permise pentru fani să fie emise pentru duminică în zona covorului roşu. Fiecare dintre ei va trebui să comunice codul numeric personal.

Un număr de 10.072 de ofiţeri de poliţie se vor afla la Dolby Theatre din Los Angeles.

„Vom trimite destui poliţişti pentru a asigura securitatea tuturor participanţilor la Oscar. Sperăm la ce e mai bine şi suntem pregătiţi pentru ce e mai rău”, a declarat purtătorul de cuvânt al LAPD pentru The Hollywood Reporter.

Anul acesta, 883 de publicaţii au cerut acreditări, însă multe nu vor primi, având în vedere că anul trecut doar 306 au fost pe listă. În total, în 2018, au fost acordate 1.775 de permise pentru presă.

Una dintre măsurile de securitate a fost interzicerea publicării de fotografii în care apăreau badge-urile, iar anul trecut cel puţin un reprezentant al presei a fost escortat în afara teatrului, pentru că a publicat online o imagine în care purta legitimaţia la gât.

Din echipa de producţie televizată a Oscarurilor fac parte 250 de angajaţi, la care se adaugă 60 de plasatori pentru cei 3.300 de participanţi.

PricewaterhouseCoopers se va ocupa de sigilarea plicurilor, în două seturi, în care sunt numele câştigătorilor statuetelor, iar fiecare se va afla într-o altă servită. Una se va afla în dreapta scenei, la un reprezentant al companiei, iar celaltă, în stânga, păzită de un angajat al PwC.

Un al treilea set se va afla la un producător al show-ului, aceasta fiind o altă măsură recentă de securitate, pentru a evita o gafă similară celei din 2017, când câştigătorul pentru „cel mai bun film” a fost anunţat „La La Land”, în mod eronat, în locul „Moonlight”.

Nu există o listă a câştigătorilor, de teamă ca aceasta să nu ajungă în presă, aşadar trei reprezentanţi ai PwC trebuie să memoreze ce film câştigă la fiecare dintre cele 24 de categorii.

Până duminică, când vor fi aduse la Dolby Theatre, servietele se vor afla într-un loc secret.

Cea de-a 91-a gală a premiilor Oscar, acordate de Academia Americană de Film, va avea loc duminică, la Los Angeles. Lungmetrajele „Roma” al lui Alfonso Cuaron şi „The Favourite” al lui Yorgos Lanthimos au primit cele mai multe nominalizări, câte zece.