Cât au cheltuit cei aproape 100.000 de români care au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară

Aproape 100.000 de români şi-au petrecut Revelionul în unităţi turistice din ţară, în creştere cu 30% faţă de anul trecut, şi au cheltuit aproximativ 81 de milioane de lei (18 milioane euro), cu 20% mai mult faţă de anul precedent, potrivit datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.
Romania TV
03 ian. 2013, 10:42
Cât au cheltuit cei aproape 100.000 de români care au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară

Pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă din acest an au călătorit în străinătate 7.880 turişti, în creştere cu aproximativ 27% faţă de anul 2011, iar aceştia au cheltuit aproximativ 3,1 milioane euro, mai mult cu 15% faţă de anul anterior, potrivit studiilor FPTR realizate pe baza datelor furnizate de sistemul de rezervări www.RezEx.ro şi a unui sondaj aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.

„Românii s-au obişnuit cu criza economică şi în speranţa unui an mai bun, au demonstrat că ştiu să se distreze şi să profite de timpul liber şi mai ales de reduceri, iar de Revelion, mulţi au preferat să petreacă într-un club, restaurant, un hotel sau o pensiune din ţară sau din străinătate. Din analiza realizată de către FPTR s-a constatat că, faţă de anul 2011, numărul românilor care au ales să petreacă Revelionul în străinătate, cât şi al celor care au ales destinaţii turistice din România a crescut semnificativ”, se arată într-un comunicat al federaţiei.

Potrivit datelor FPTR, 20.000 de români au cumpărat pachete pentru Revelion în zonele montane, 25.000 au ales să petreacă sărbătorile în staţiunile balneare şi tot atâtea persoane au plătit pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României, în timp ce pentru litoral au optat doar 500 de persoane, iar pentru Delta Dunării doar 100.

Cea mai mare creştere s-a înregistrat în zonele rurale, pentru care au optat 27.000 de persoane, în creştere cu aproximativ 50% faţă de anul anterior.

Numărul românilor care au contractat în acest an un pachet pentru petrecerea Revelionului în ţară, respectiv 97.600 persoane, a crescut cu 30,6% faţă de anul trecut, cifra totală fiind apropiată de anul de referinţă 2008, potrivit sursei citate.

„În ceea ce priveşte tarifele percepute de hotelieri pe perioada sărbătorilor, se constată o scădere a acestora cu 6% pe litoral, 10% în zonele rurale, 6% în staţiunile balneo climaterice, 7% în Bucureşti şi marile oraşe ale ţării şi chiar 12% în staţiunile montane. Delta Dunării este singura destinaţie unde anul acesta s-a înregistrat o creştere a tarifelor de 3%, pe perioada sărbătorilor de iarnă”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii federaţiei arată că oferta de locuri de cazare este în continuare depăşită de cerere în zonele cu tradiţie, iar scăderea tarifelor a făcut ca hotelurile şi pensiunile să fie ocupate în proporţie mai mare faţă de anul trecut. Preferinţele românilor s-au îndreptat către hotelurile de categorie foarte bună şi renumite sau spre oferte foarte ieftine.

„Pe plan extern, scăderea tarifelor pentru ofertele de sărbători în majoritatea destinaţiilor şi vacanţa prelungită, au făcut ca numărul locurilor contractate de români pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă în străinătate în acest an (7.880 turişti) să crească cu aproximativ 27% faţă de anul 2011. Deasemenea, românii au cheltuit mai mulţi bani în străinătate pentru aceste sărbători, aproximativ 3,1 milioane euro, în creştere cu 15% faţă de anul anterior”, se precizează în comunicat.

Cele mai solicitate destinaţii externe au fost Austria, Bulgaria, Grecia, Turcia şi Franţa.

FPTR notează că în ultima perioadă preferinţele românilor de a contracta servicii turistice s-a modificat, tendinţa fiind de a folosi sistemele de rezervări online. Din acest motiv, numărul turiştilor individuali, care nu apelează la servicii de turism organizat prin agenţii, este în continuă creştere, însa numărul acestora nu poate să fie apreciat, potrivit sursei citate.

Cauzele principale ale creşterii circulaţiei turistice prilejuită de sărbatorile de iarnă din 2012-2013 au fost perioada prelungită de concediu din acest an, scăderea tarifelor atât în ţară cât şi în străinătate, precum şi ofertele „variate şi chiar avantajoase” ale agenţiilor de turism, hotelurilor, pensiunilor, restaurantelor şi cluburilor pentru această minivacanţă, se mai spune în comunicat.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Percheziții acasă la Cristian Pomohaci! Este suspectat de viol asupra unui minor
Fanatik.ro
Tatuajul impresionant pe care și l-a făcut un star din Premier League: pe corpul său apare celebrul Joker și mesajul ”Why so serious?”
Capital.ro
Viața la bloc 2026. Camerele video montate în scara blocului. Reguli pentru proprietarii de apartamente
Playtech.ro
Admiterea la liceele tehnologice se schimbă din 2026. Ce riscă elevii care nu dau Evaluarea Națională
Adevarul
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața în urma unui foc puternic la un hotel din New Delhi
iamsport.ro
Nuțu Cămătaru, 2.000.000 de euro pentru apropiatul lui Gigi Becali! A fost interceptat: ”«Am greșit, data viitoare dau la altul»”
MediaFlux
Vești bune pentru milioanele de români cu pensii private! Bani mai mulți în buzunar pentru Pilonul 2
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți