Cât au cheltuit parlamentarii cu deplasările în străinătate, într-o singură lună

Senatul şi Camera Deputaţilor au cheltuit, doar în luna octombrie 2011, 470.000 de lei pentru deplasările în străinătate ale parlamentarilor, vizita cea mai scumpă fiind cea a lui Cristian Diaconescu, în SUA, pentru care a fost alocată suma de 22.464 lei, informează Mediafax.
Romania TV
11 ian. 2012, 13:51
Cât au cheltuit parlamentarii cu deplasările în străinătate, într-o singură lună

Vizitele în străinătate ale deputaţilor din luna octombrie 2011 au costat bugetul Camerei 280.379 lei, adică peste 65.000 de euro, pentru 32 de acţiuni în afara ţării.

Suma cea mai mare alocată a fost de 37.816 lei, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, la Strasbourg, la care au participat cinci deputaţi.

Deputaţii au făcut vizite Doha, capitala Quatarului (Ciprian Luca), Varşovia (Marius Spînu şi Tudor Ciuhodaru), Stockholm (Iulian Iancu şi Istvan Antal), Limassol (Dan Zătreanu), Dubrovnik (Rodica Nassar, Victor Paul Dobre şi Miron Ignat), pe lângă destinaţiile uzuale, precum Bruxelles, Paris, Strasbourg.

Korodi Attila, Valeriu Zgonea, Victor Paul Dobre, Iulian Iancu au fost printre deputaţii care au fost, în octombrie 2011, în cel puţin două vizite în străinătate.

Pe lângă deplasările obişnuite, legate de Consiliul Europei, Parlamentul European sau vizitele oficiale, unii deputaţi au participat şi la acţiuni precum Conferinţa Europeană interparlamentară privind spaţiul, Adunarea Parlamentară a Ortodoxiei, Comitetul Internaţional pentru demnitate umană.

Senatul a cheltuit, doar în luna octombrie, 189.620 lei pentru deplasări în străinătate, echivalentul a aproape 45.000 de euro.

Banii au fost alocaţi pentru 31 de deplasări în străinătate.

Cea mai scumpă a fost vizita în SUA a vicepreşedintelui Senatului Cristian Diaconescu. Pentru o săptămână în SUA, Senatul a cheltuit 22.464 lei, din care 2.055 diurnă, 3.133 cazarea şi 17.275 transportul.

Fostul preşedinte al Senatului, Mircea Geoană, a fost într-o vizită de lucru la Bruxelles, suma alocată de Senat pentru cele trei zile fiind de 10.715 lei.

Senatorul PSD Cosmin Nicula a fost cinci zile în Quatar, la o sesiune a comisiei mondiale de etică a ştiinţei tehnologiei, pentru care Senatul a cheltuit 10.850 lei.

Raymond Luca a cheltuit pentru deplasare în SUA, circumscripţia electorală în care a fost ales senator, 7.175 lei.

Sorin Constantin Lazăr a fost singurul senator care a fost în octombrie în două deplasări în străinătate, în Cipru, unde a participat la Forumul Consiliului European pentru viitorul democraţiei, şi în Franţa.

Germania, Franţa şi Belgia au fost principalele destinaţii ale vizitelor în străinătate, însă unii senatori au făcut vizite şi în ţări precum Quatar (Cosmin Nicula), Tunisia (Doina Silistru), Azerbaidjan (Alexandru Mazăre).

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
CFR Cluj – FCSB, două despărțiri cu câteva ore înainte de derby. Au fost dați afară! Exclusiv
Capital.ro
Lovitură pentru acești români care așteaptă pensia. O regulă poate schimba totul. Decizia din dosar nu mai este suficientă
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Tatuajele românilor din urmă cu 125 de ani. Studiul fascinant al lui Nicolae Minovici despre semnele de pe pielea oamenilor
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Afacerea lui Radu Drăgușin care i-ar putea aduce de 183 de ori mai mult decât a investit
MediaFlux
Se dau pensii mai mari. După doi ani de suspendare, creșterea pensiilor e semnificativă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat