Cât de sigur este paracetamolul

Alături de acidul acetilsalicilic şi ibuprofen, paracetamolul este unul dintre cele mai des întrebuinţate analgezice la nivel mondial, fiind administrat împotriva durerilor cu intensitate mică spre medie, acesta aparţine grupului de inhibitor de ciclooxigenaza (analgezice neopioide).
Romania TV
26 iun. 2015, 08:17
Cât de sigur este paracetamolul

Dat fiind faptul că paracetamolul are şi efect antipiretic (de scădere a febrei) şi este uşor asimilat, este folosit cu precădere pentru tratarea copiilor. Spre deosebire de celelalte două substanţe active, paracetamolul este însă mai puţin eficient în calmarea durerilor provocate de inflamaţii, cum ar fi afecţiunile reumatice.

Deşi paracetamolul este administrat de câteva decenii, că şi în cazul altor medicamente analgezice, mecanismul exact de funcţionare al acestuia era necunoscut. Nici în prezent nu se cunosc toate detaliile. Se ştie că paracetamolul inhibă ciclooxigenaza Cox-2– o substanţă produsă de corp care este activată atunci când celulele sunt afectate, şi care sprijină producţia prostaglandinelor, care sprijină infecţiile şi accentuează durerile.

Acţiunea inhibitoare a paracetamolului este relativ redusă, fiind nevoie şi de alte mecanisme pentru a-l face eficient. Până în prezent, aceste mecanisme nu au fost descifrate. Paracetamolul este oferit frecvent în preparate combinate cu cofeină, care are rolul de a accentua efectul analgezic al paracetamolului.

Efectele secundare ale paracetamolului: diminuează durerile emoționale

Cercetătorii americani au descoperit un nou efect secundar al paracetamolului, potrivit unui studiu care a arătat că acest medicament poate atenua reacţiile emoţionale ale oamenilor.

Citește integral articolul pe clicksanatate.ro

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Andrei Rotaru de la Insula Iubirii a lansat un nou atac la adresa Cristinei Petre! Ce a transmis de această dată
Fanatik.ro
Fata lui Mircea Rednic, distrusă de durere la cinci zile de la tragedia care a lovit familia: „Încă te aștept!”
Capital.ro
Pensii 2026. Pensionarii pot primi mii de lei în plus de la stat. Ce bani se acordă automat
Playtech.ro
Poți cere concediu de pe o zi pe alta? Ce drepturi ai și când te poate refuza angajatorul
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
11 victime pe un drum din Timiș, după un eveniment rutier cu două autoturisme și un microbuz. Un bărbat și-a pierdut viața
iamsport.ro
Mutu l-a atacat în direct pe Naum: ”Începi emisiunile cu «Bună seara, domnule Becali!». Îl suni mereu ca să crească ratingul”. Ce replică i-a dat jurnalistul
MediaFlux
Trump anunță un nou teritoriu american! Decizia președintelui SUA
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat