După o misiune de aproximativ 10 zile petrecute în spațiu, echipajul format din Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și Jeremy Hansen s-a întors pe Terra, capsula lor aterizând în Oceanul Pacific, în zona din apropierea orașului San Diego.
Interesul generat de această misiune nu se reflectă însă în nivelul de salarizare al astronauților, care rămâne relativ asemănător la nivel internațional. Datele NASA arată că venitul mediu anual al unui astronaut este de aproximativ 152.000 de dolari, sumă care poate varia în funcție de experiență, rang și misiunile efectuate.
Pentru canadianul Jeremy Hansen, singurul membru non-american al echipajului, plata este asigurată de guvernul Canadei, la un nivel similar.
Deși misiunile spațiale implică riscuri și condiții extreme, astronauții nu beneficiază de bonusuri suplimentare pentru activitatea desfășurată în spațiu. Nu sunt prevăzute sporuri de risc, plăți pentru ore suplimentare sau recompense de performanță, chiar dacă aceștia sunt expuși unor solicitări fizice și psihice considerabile, inclusiv în perioada de după revenirea pe Pământ.
Nivelul de salarizare rămâne neschimbat, indiferent dacă personalul se află în misiune sau la sol. În schimb, astronauții au acces la beneficiile standard oferite angajaților federali, cum ar fi asigurările medicale, concediile plătite și planuri de pensii.
Pe lângă acestea, pachetul de beneficii poate include și facilități precum transportul, cazarea, mesele, parcarea sau participarea la programe educaționale și de formare finanțate de NASA.
În esență, venitul unui astronaut este comparabil cu cel al unui angajat de nivel mediu dintr-un birou sau al unui specialist calificat, conform Adevărul.
Accesul în această profesie este extrem de competitiv, NASA selectând doar o mică parte dintre aplicanți, aproximativ 10 candidați din peste 8.000 de aplicanți.
Pentru cei care își doresc salarii similare fără a ajunge în spațiu, există însă mai multe opțiuni în sectorul public și privat. Printre acestea se numără funcții guvernamentale de rang înalt, precum agenții FBI care conduc birouri regionale, inginerii NASA sau consilierii politici seniori, se încadrează în același interval salarial.
La același nivel salarial se regăsesc și diverse profesii din domeniul medical și tehnologic, inclusiv farmaciști, asistenți medicali specializați, dar și ingineri software sau manageri IT cu experiență, ale căror venituri pot ajunge la aproximativ 150.000 de dolari pe an.
În zona aviației comerciale, veniturile pot varia semnificativ în funcție de experiență. Copiloții ajung, în general, la câștiguri anuale cuprinse între 120.000 și 260.000 de dolari, în timp ce căpitanii ai marilor companii aeriene pot depăși pragul de 200.000 de dolari, ajungând chiar până la aproximativ 500.000 de dolari pe an.
Surprinzător pentru mulți, și unele meserii aparent obișnuite pot genera venituri foarte ridicate. Potrivit datelor publicate de OpenTheBooks, salvamarii din Los Angeles pot câștiga sume considerabile, în anumite cazuri apropiate de jumătate de milion de dolari anual. De exemplu, în 2022, căpitanul Daniel Douglas a avut venituri de peste 510.000 de dolari, o mare parte provenind din ore suplimentare și diverse sporuri, în timp ce șeful salvamarilor, Fernando Boiteux, a depășit 460.000 de dolari.
În mediul corporatist, funcțiile de conducere din retail sau management pot aduce, de asemenea, salarii mari. Managerii de magazine mari, precum Walmart Supercenter, pot depăși 400.000 de dolari anual, în special datorită bonusurilor și pachetelor de acțiuni.
La vârful ierarhiei salariale se regăsesc însă în mod constant pozițiile executive și specializate, precum directorii executivi, directorii financiari, avocații de top sau directorii de vânzări, ale căror venituri depășesc frecvent nivelul câștigurilor unui astronaut.
Comparație orientativă a salariilor:
Polițist: 71.000 – 76.000 dolari
Antreprenor în construcții: 95.000 – 104.000 dolari
Farmacist: aproximativ 137.480 dolari
Profesor universitar: 112.000 – 200.000 dolari
Manager IT senior: 150.000 – 200.000 dolari
Astronaut Artemis: 152.258 dolari
Agent FBI (șef de birou): 155.527 dolari
Asistent medical anestezist: aproximativ 189.000 dolari
Copilot avion comercial: 120.000 – 260.000 dolari
Manager Walmart Supercenter: peste 400.000 dolari
Căpitan companie aeriană: 200.000 – 500.000 dolari
Salvamar Los Angeles: până la 500.000 dolari (cu sporuri și beneficii).
Deși parcurg distanțe cosmice și își riscă viața în condiții extreme, astronauții NASA sunt, din punct de vedere juridic, funcționari publici. Aceștia sunt încadrați în grila de salarizare federală a SUA, ceea ce înseamnă că veniturile lor sunt plafonate prin lege. Spre deosebire de sectorul privat, unde riscul este recompensat cu bonusuri colosale, în cadrul NASA misiunile spațiale sunt considerate „parte din fișa postului”. Astfel, un astronaut care pășește pe Lună nu primește vreun spori nici nu este plătit în plus pentru orele suplimentare, beneficiind doar pachetul standard de asigurări și pensii oferit oricărui angajat de stat.
Motivația celor care acceptă aceste salarii „modeste” față de complexitatea muncii lor ține de pasiunea și ambițiea proprie. Într-o lume în care un salvamar din Los Angeles sau un manager de supermarket poate câștiga dublu, astronauții aleg această carieră pentru prestigiu, accesul la tehnologii unice și privilegiul istoric de a reprezenta umanitatea în univers. Practic, aceștia dau la schimb salarii uriașe pentru un loc în cărțile de istorie.