Cât vorbesc românii la telefon şi cât trafic de internet consumă

Un utilizator de servicii de telecomunicaţii mobile consumă lunar, în medie, 100MB trafic de internet, trimite 60 de mesaje scrise naţionale, vorbeşte 202 minute în reţea şi 30 de minute în afara reţelei, conform datelor aplicaţiei ANCOM de comparare a ofertelor telecom.
Romania TV
18 feb. 2014, 13:32
Cât vorbesc românii la telefon şi cât trafic de internet consumă

„Conform datelor ANCOM, utilizatorul mediu de telefonie mobilă şi internet pe mobil configurat pe Veritel.ro consumă lunar 100MB trafic de internet, trimite 60 de SMS-uri naţionale, din care 57 în reţea proprie şi 3 în afara reţelei, şi vorbeşte în medie 202 minute în reţea, din care 201 către mobil şi 1 către fix, precum şi 30 de minute în afara reţelei, din care 23 către mobil şi 7 către fix”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Citeşte şi 7 reguli când faci sex la telefon

Un utilizator ocazional de telefonie mobilă şi internet pe mobil consumă lunar 33MB trafic de internet, trimite 20 de SMS-uri naţionale (din care 19 în reţea proprie şi 1 în afara reţelei) şi vorbeşte în medie 67 de minute în reţea (toate către mobil) şi 10 minute în afara reţelei (din care 8 către mobil şi 2 către fix).

Utilizatorul intensiv de telefonie mobilă şi internet pe mobil consumă lunar 300MB trafic de internet, trimite 180 de SMS-uri naţionale (din care 171 în reţea proprie şi 9 în afara reţelei) şi vorbeşte în medie 606 minute în reţea (din care 603 către mobil şi 3 către fix) şi 90 de minute în afara reţelei (din care 69 către mobil şi 21 către fix).

Potrivit datelor statistice centralizate de ANCOM, utilizatorul mediu de telefonie fixă vorbeşte lunar 58 de minute în reţea şi 34 de minute în afara reţelei.

Citeşte şi S-a ales cu o factură URIAŞĂ la Orange după ce a dat mii de mesaje într-o emisiune TV

„Aceste profiluri pre-stabilite, bazate pe datele statistice referitoare la consumul de servicii de comunicaţii din România în primul semestru din 2013, au fost introduse în veritel.ro pentru a uşura configurarea ofertei căutate. Dar pentru a afla cu exactitate care este cea mai potrivită ofertă telecom pentru nevoile proprii de comunicare, utilizatorii Veritel.ro îşi pot configura ei înşişi consumul mediu lunar, plecând sau nu de la aceste profiluri predefinite”, a declarat director Direcţiei Reglementare din cadrul ANCOM, Eduard Lovin.

Folosind aplicaţia Veritel.ro utilizatorii pot afla care sunt cele mai avantajoase oferte de telefonie şi internet fix şi mobil adaptate preferinţelor proprii de consum: aleg categoria de servicii, introduc estimările de consum şi primesc o listă cu primele 25 de planuri tarifare în ordinea crescătoare a preţului.

În momentul afişării rezultatelor ei primesc şi alte detalii relevante, precum durata minimă a contractelor, penalităţi în caz de reziliere sau informaţii privind eventuale promoţii.

Veritel.ro este un instrument independent şi necomercial dezvoltat de ANCOM.

Cu ajutorul acestei aplicaţii, cei interesaţi să achiziţioneze un serviciu de telefonie sau internet pot să identifice din multitudinea de oferte disponibile pe piaţă pe cea care corespunde cel mai bine nevoilor lor.

Accesul la această aplicaţie este gratuit şi nu este condiţionat în niciun fel, utilizatorii având acces instant la toate ofertele publice ale tuturor operatorilor de comunicaţii din România.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa bunicilor Vlăduței Lupău. Cântăreața s-a întristat când a ajuns acolo
Fanatik.ro
Giovanni Becali anunță transferul lui Andrei Borza în Turcia la Corumspor: „Pleacă în seara asta”. Ce salariu va avea. Exclusiv
Capital.ro
Adrian Negrescu: Legea salarizării este necesară, dar a fost făcută „parcă cu ChatGPT”. Economistul avertizează asupra riscurilor
Playtech.ro
Valuri de trei metri la Neptun și interdicții pe litoral. Turiștii nu au voie să intre în mare în aceste stațiuni. A fost arborat steagul roșu
Adevarul
Panică la Kremlin. Putin a început să-și aresteze cei mai apropiați oameni
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Giovanni Becali l-a enervat la culme pe Costin Ștucan: ”Bă, dar ești chiar ultimul om?”
MediaFlux
Rusia ajută Iranul în războiul împotri va SUA. Atacurile Teheranului asupra unor instalații CIA ridică semne de întrebare (Reuters)
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România