Cătălin Botezatu se operează din nou în Turcia. A fost diagnosticat cu o formă rară de cancer

În 2019, Cătălin Botezatu a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer la nivelul apendicelui și colonului, fiind supus unei intervenții chirurgicale complexe. De asemenea, designerul are montate mai multe stenturi la inimă, cel de-al șaselea fiind montat în vara anului 2023, în Turcia.
Viorel Dobran
28 feb. 2026, 07:20
Cătălin Botezatu se operează din nou în Turcia. A fost diagnosticat cu o formă rară de cancer

Cătălin Botezatu se pregătește pentru o nouă operație după ce, în 2019,  a aflat că are cancer de colon. După o perioadă în care s-a concentrat pe proiectele sale de modă și evenimente internaționale, Cătălin Botezatu a anunțat că urmează să treacă printr-o nouă intervenție medicală, una pe care a amânat-o sau nu a mai fost necesară în ultimii cinci ani.

„Trebuie să mă duc peste o lună, am făcut controlul de început de an, a ieşit binişor, nu bine, ci binișor. Și trebuie să mai fac probabil o mică intervenţie, dar ceva firesc, o intervenție pe care nu am făcut-o de vreo 5 ani. Ceva simplu, ceva foarte simplu. Cu recuperare rapidă, pentru că am întrebat „Durează mai mult de două zile?” Mi-a zis „o zi în spital”. Zic „O zi în spital? Nu!” Și mi-a zis că a doua zi îmi dă voie să plec.

Eva este… uite, că tot e Dragobetele… eu spun că o iubesc forever, din alt punct de vedere, ştiu că ea mă iubește ca un înger, iar eu o iubesc ca un pământean… fără de care n-aş putea să exist”, a mărturisit Cătălin Botezatu pentru wowbiz.ro.

Cătălin Botezatu, prima reacție după ce a fost jefuit la Londra: „Ceva foarte rău, nu vă puteți închipui”

Întrebat care sunt persoanele pe care le iubește cel mai mult, designerul a răspuns fără ezitare: „Pe mine, pe mama, pe tine, pe toată lumea din presă și din televiziune fără de care nu pot exista, pe toți îi iubesc.”

De asemenea, întrebat dacă există „mai mult” sau o „jumătate” în viața lui, răspunsul a fost: „Mai mult nu.„

 Cătălin Botezatu: „Prevenția e cea mai importantă”

După ce s-a confruntat cu grave probleme de sănătate în trecut și a învins cancerul, Cătălin Botezatu este foarte atent și respectă cu sfințenie indicațiile medicilor turci, care îi supraveghează evoluția.

Creatorul de modă recomandă tuturor să-și facă analizele de sănătate frecvent pentru că, spune el, prevenția este cea mai importantă.

„Prevenția e cea mai importantă. O să merg să îmi fac un alt set de analize, să vedem cum stă inima, cum stau toate celelalte. Eu mă simt foarte bine. Sufăr de somn, dar în rest sunt foarte bine! Dacă n-aș face ceea ce fac, cred că atunci m-aș îmbolnăvi cu adevărat„, spunea Bote anul trecut.

Ora de vară 2026. Se schimbă ora în weekend, ziua de duminică va avea doar 23 de ore. Ce ţări refuză să mai dea ceasurile înapoi

Cătălin Botezatu a avut probleme grave de sănătate în ultimii ani, iar în 2019 a aflat că are cancer de colon și a fost la un pas de moarte. Designerului i-a fost descoperită întâmplător o tumoare ascunsă în spatele apendicului și viața i-a fost salvată la limită, în urma unei operații complexe la care au participat 20 de cadre medicale, într-un spital din Turcia.

„A fost o tumoare ascunsă în spatele apendicului, pe care am descoperit-o întâmplător în Turcia, pentru că eu acolo îmi fac analizele. Filmam la o altă emisiune și spuneam că simt așa niște înțepături dar nu deranjant. Am făcut un ecograf și au văzut că am o formă specială de apendicită. Am și râs… pai puteam eu să am un apendic normal?

Mi-au zis să mă operez, dar nu am vrut pentru că aveam prezentări în România. Am venit aici, mi-am scos apendicul, dar când l-am scos am descoperit această tumoare ascunsă în spatele apendicului. O tumoare nașpa’, a povestit Cătălin Botezatu la Xtra Night Show.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT