Cătălin Ivan: „Statul paralel este însuşi Liviu Dragnea”

Cătălin Ivan apreciază că liderul PSD, Liviu Dragnea, este exponentul cel mai notoriu al "statului paralel" și că acesta ar fi "un om putred de bogat, cu o avere pe care nu va putea niciodată s-o justifice".
Filip Stan
19 nov. 2017, 16:34
Cătălin Ivan:

Cătălin Ivan, europarlamanetar, îl atacă dur pe Liviu Dragnea, într-o postare pe Facebook.

„Da, există statul paralel. Numai că statul paralel este însuși Liviu Dragnea, un om putred de bogat, cu o avere pe care nu va putea niciodată s-o justifice, și care mimează, cu destul talent, grija pentru săraci. În Teleorman și, acum, în Romania, săracii devin tot mai săraci în timp ce afacerile lui Vâlcov și Dragnea prosperă. Cum ar fi ca membrii PSD să decidă să lupte cu adevărat împotriva statului paralel? Unde se va mai ascunde atunci Liviu Dragnea?”, a scris Cătălin Ivan.

Europarlamentarul a adăugat că a citit „cu tristețe și dezamăgire”rezoluția adoptată, vineri, la Băile Herculane, de Comitetul Executiv Național al Partidului Social Democrat.

„Liviu Dragnea și cei din jurul său sunt tot mai rupți de realitate. PSD este deturnat cu bună știință de la scopul său real, de partid de stânga, și este târât într-o luptă cu un dușman imaginar, un rău general care vine de undeva, din afară dar și din țară, de la servicii, de la multinaționale, de la bănci, de la ambasade, de oriunde, mai puțin de la conducerea partidului. Membrii de partid trebuie să fie convinși că, deși nu este clar cu cine și pentru ce luptă, miza este uriașă, iar generațiile viitoare le vor fi recunoscătoare”, a adăugat Cătălin Ivan.

Cătălin Ivan a mai precizat că statul paralel „chiar există și este ușor de identificat”, iar Liviu Dragnea este „exponentul cel mai notoriu” al acestuia.

„Vorbim de acei câțiva politicieni și funcționari publici, extrem de bogați, lucrători toată viața lor la stat, membri ai unor rețele transpartinice de tip mafiot menite să fure miliarde de euro din banii publici, să treacă după bunul plac proprietăți ale statului în domeniul privat, în proprietatea lor. România a fost sărăcită de multe miliarde de euro în doar câțiva ani de zile. Afacerile lui Liviu Dragnea cu oamenii lui Traian Băsescu fix în anul 2009, când PSD era în lupta electorală directă cu acesta, spune multe despre agenda ascunsă a actualului lider social democrat”, consideră Cătălin Ivan.

Comitetul Executiv Național al Partidului Social Democrat a adoptat vineri, la Băile Herculane, o rezoluție prin care a denunțat „statul paralel și ilegitim, care încearcă să preia controlul asupra puterii politice”.

„Comitetul Executiv al PSD, întrunit în ședința din 17 noiembrie 2017, a analizat rezultatele obținute în cele 10 luni de guvernare, precum și situația politică actuală. Referitor la stadiul îndeplinirii programului de guvernare, s-a constatat că Guvernul a realizat măsurile aferente perioadei analizate, datele fiind sintetizate într-un document public. Acesta atestă îndeplinirea angajamentelor asumate în campania electorală față de români. În același timp, PSD a analizat situația tensionată prezentă în spațiul public din cauza numeroaselor informații despre abuzurile grave ale unor persoane care activează, au condus sau încă mai conduc instituții publice de forță și care indică în mod clar existența unui așa-numit ‘Stat Paralel și Ilegitim’, care încearcă să preia controlul asupra puterii politice, legitim constituită prin alegeri libere și corecte, reprezentând un pericol de natură să îngrijoreze opinia publică”, se arată în documentul citit de secretarul general al PSD, Marian Neacșu, la finalul reuniunii.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Devis Mangia, la un pas de FCSB! Gigi Becali l-a sunat pe patronul Craiovei să se intereseze de el: „E ascultător?”
Capital.ro
Interdicție pentru proprietarii de locuințe și terenuri. Legea stabilește limite clare chiar și pentru bunul propriu
Playtech.ro
Orașul din România care s-a reinventat economic. Este numit „Mica Romă” și are sub 20.000 de locuitori
Adevarul
Cum să cureți chiuveta din bucătărie: ghid complet pentru o scurgere fără mirosuri și bacterii
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Mărturie incredibilă despre Gică Hagi: îi putea distruge cariera într-o clipă: ”Dacă raportam, era suspendat cinci ani și dispărea din fotbal”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru weekendul 23-24 mai 2026. Cele trei zodii care ar putea câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi