Cătălin Tolontan: Vântu mi-a oferit o primă de instalare de 500.000 de euro. Vezi ce spune despre Gigi Becali

Jurnalistul Cătălin Tolontan, despre care s-a scris săptămâna trecută că a câştigat sume fabuloase în calitate de redactor-şef al Gazetei Sporturilor (în medie 35.000 euro lunar), a lămurit situaţia într-un interviu în care a vorbit şi de alte oferte financiare pe care le-a primit de la mogulii de presă din România.
Filip Stan
11 sept. 2014, 11:31
Cătălin Tolontan: Vântu mi-a oferit o primă de instalare de 500.000 de euro. Vezi ce spune despre Gigi Becali

Cătălin Tolontan a fost în perioada 2005-2010 unul dintre cei mai bine plătiţi jurnalişti din România, poate chiar cel mai bine plătit. Potrivit datelor de la Administraţia Finanţelor Publice, redactorul-şef al Gazetei Sporturilor ar fi încasat în medie 35.000 euro/lună.

Într-un interviu pentru revista Kamikaze, Cătălin Tolontan a explicat că a primit oferte salariale mai mari decât la Gazetă, dar pe care le-a refuzat. „La un moment dat, Vântu mi-a oferit 500.000 de euro primă de instalare și un salariu garantat cu mult peste ce aveam la Gazetă. Își dorea o revistă săptămânală de calitate, urma să lucrez cu Emil Hurezeanu, un jurnalist absolut după părerea mea. Îmi amintesc că stăteam în mașina lui Hurezeanu, om care a văzut multe la viața lui, și eram înmărmurit de ofertă.

Am refuzat și eu și Hurezeanu, fiecare pentru el. Și din discuțiile cu Dinu Patriciu, care mi-a făcut o ofertă la ceva timp după ce Răzvan Cornețeanu plecase, am realizat cu ce sume își plătea oamenii de la Adevărul Holding. Altfel nici nu putea ridica trustul Adevărul aproape de la zero. Am refuzat și oferta lui, dar nu a fost nici un virtute în refuz, ci pur și simplu o opțiune.

Patriciu era un tip șarmant, își asculta interlocutorul, ceea ce se întâmplă rar oamenilor puternici, dar pe cuvânt că nu-i înțelegeam calculele de business! Și, mai ales, aveam opinii diferite despre libertatea editorială. Să deschidem acum un proces de morală publică managementului și celor de la Adevărul Holding că au câștigat mult? Asta după ce, un singur exemplu, au dus câteva cărți în fiecare casă de român, ceva ce statul n-a făcut niciodată!”, a spus Cătălin Tolontan.

De asemenea, el a povestit şi un episod cu Gigi Becali: „Prin 2010, Steaua a vrut să ia un coleg de-al meu. Becali m-a sunat și, când i-am zis că nu-i poate oferi același salariu, a râs. ”Eu îl pun pe bancă, lângă antrenor!”, mi-a zis el. Când a înțeles cam care erau sumele a rămas mască. ”Păi de ce să nu ne putem plăti bine oamenii?”, i-am zis. În momentul acela l-am simțit că și-a schimbat părerea despre noi, ne respectă mai mult.

Ziarul a continuat să scoată rezultate mult peste media industriei, să facă profit sau să-și acopere pierderile, generate în principal nu de operațional, ci de falimentul unor parteneri, în primul rând firme de difuzare. Vom fi pe profit, cu mare probabilitate, și în 2014, după ce în 2013 ne-au costat mult insolvențele din difuzare. În cei 11 ani, Gazeta a avut o cifră de afaceri aproape dublă față de o televiziune de talia Realitatea TV, ca să înțelegem despre ce fel de companie discutăm”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup! România joacă împotriva celor mai tari echipe din handbal la Bucureşti! Totul despre competiţia din Sala Polivalentă - Fanatik.ro
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică. Lista oficială cu propunerile de miniștri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte